Enigmele cargoului „Turnu Severin“ scufundat în Dardanele. Fiul comandantului: „Cum nu l-am văzut niciodată mort, am sperat într-o minune“

Enigmele cargoului „Turnu Severin“ scufundat în Dardanele. Fiul comandantului: „Cum nu l-am văzut niciodată mort, am sperat într-o minune“

Flota comercială a României era vestită FOTO Arhivă Constantin Cumpănă

Dan Potrocea (54 de ani), fiul lui Emil Potrocea, comandantul cargoului „Turnu Severin“, îşi aminteşte că Securitatea a încercat să ţină ascunsă cât mai mult tragedia în care a fost implicat vasul condus de tatăl său. Mai mult, securiştii erau obsedaţi ca nimeni să nu afle ce încărcătură avea cargoul.

Ştiri pe aceeaşi temă

La data de 11 ianuarie 1977, 14 marinari români, inclusiv comandantul Emil Potrocea, de 42 de ani, au murit după ce cargoul „Turnu Severin“, pe care lucrau, a fost lovit, în Strâmtoarea Dardanele de nava „Admiral Smajeviç“, sub pavilion iugoslav. Din echipajul românesc au mai rămas în viaţă doar şapte oameni, dintre care trei răniţi grav. Cargoul românesc, construit în anul 1965, în Şantierul Naval Turnu Severin, se întorcea din portul grecesc Kimassi încărcat cu cărămidă refractară pe care urma s-o descarce pentru Combinatul Siderurgic Galaţi.
 
Nava românească a fost lovită în plin de celălalt cargou, care şi-a văzut de drum, fără să caute eventualii supravieţuitori. Tragedia navală mai puţin cunoscută rămâne şi astăzi un mister: de la felul în care s-a produs ciocnirea dintre cele două nave, la încărcătura sa.
Dan Potrocea, de 54 de ani, fiul comandantului navei „Turnu Severin“, Emil Potrocea, devenit marinar la rândul lui, a încercat toată viaţa să afle mai multe despre pierderea suferită în copilăria sa, dar fără folos. 
 
Înmormântare  fără mort
 
Emil Potrocea era în premieră la comanda unei nave. „Doar ce îşi dăduse examenul, iar secundul său avea tot brevet de comandant. Tata avea experienţă, mai navigase ca secund pe o navă unde comandant era Liviu Neguţ, cel la comanda căruia nava «Bucureşti» a făcut primul înconjur al lumii“, spune Dan Potrocea, care pe atunci era elev în clasa a VIII-a. Tragedia în care a fost implicat cargoul „Turnu Severin“ a fost ţinută, pe cât s-a putut, în cel mai mare secret de autorităţile comuniste.
 
Nimeni nu ştie de ce s-a procedat aşa, dar a trecut destul de mult timp până când văduvelor şi familiilor celor morţi să li se spună ceva oficial. Din frânturi de informaţii rudele marinarilor încercau să pună cap la cap evenimentul care le schimbase viaţa. Într-un final, toate soţiile marinarilor morţi au fost chemate în Port şi li s-a spus că bărbaţii lor au murit în Strâmtoarea Dardanele, fără prea multe informaţii.
Dan Potrocea îşi aminteşte că mama sa, Elena, îl învăţa să ducă o viaţă cazonă: „Era posibil ca, dacă se stabilea că tata era de vină, să rămânem fără casa în care locuiam, iar mama mă pregătea pentru ce era mai rău“. Însă, povesteşte el, au avut probleme inclusiv la publicarea anunţului mortuar. „Cu toate că nu avea un trup la căpătâiul căruia să aprindă o lumânare, mama s-a apucat să facă rânduielile creştineşti şi s-a dus să dea un anunţ în ziarul „Dobrogea Nouă“. Cei de acolo au refuzat să-l publice până nu şi-a dat acordul Securitatea. Şi aşa au fost doar câteva cuvinte, telegrafic.“
 
Apoi, mama sa a cumpărat un rând de haine, pălărie, încălţări, pe care le-a dat de pomană şi a chemat cunoscuţii la o masă creştinească, la aşa-zisa înmormântare. „Ţin minte că a venit şi unul dintre supravieţuitori, dar nu a spus nimic despre cum s-a produs tragedia. În zadar a încercat mama să afle mai multe că nu a zis nimic“, spune Potrocea. 
 
„Mama l-a aşteptat  toată viaţa“
 
După mai mulţi ani, pe numele lui Emil Potrocea a fost eliberat de autorităţi un certificat de deces. Trupul lui, ca şi al celorlalţi dispăruţi, zace şi acum probabil, pe fundul apei, în Strâmtoarea Dardanele. Se pare că vasul s-a scufundat la o adâncime de peste 30 de metri şi nu a fost ranfluat pentru că nu pune în pericol siguranţa circulaţiei. 
 
„Cum noi nu l-am văzut niciodată mort, l-am aşteptat, sperând într-o minune. Mama nu s-a mai recăsătorit niciodată“, spune Dan Potrocea. El îşi aminteşte că, după ceva timp de la accidentul din Dardanele, la uşa lor au bătut doi securişti. „Pe mine m-au dat afară din sufragerie şi au spus că vor să vorbească doar cu mama. Dar eu am ascultat la uşă. Şi oamenii aceia au întrebat-o pe mama ce ştie ea că transporta vasul pe care se afla tata. Mama le-a zis că ştia că este vorba de cărămidă. «Este spre binele dumneavoastră şi al copilului dumneavoastră să ştiţi că era încărcat cu cărămidă», i-a zis unul dintre ei mamei“, îşi aminteşte Dan Potrocea. Şi apoi, au plecat. 
 

 
Comandantul Emil Potrocea FOTO Arhivă Dan Potrocea
 
Pus la colţ pentru trecutul tatălui
 
Tragedia avea să-l urmărească toată viaţa. Student la Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa, la secţia civilă, Dan Potrocea trebuia să-şi facă practica obligatorie pe mare, pe nava „Neptun“. Numai că, iniţial, Securitatea a refuzat să-i dea aviz favorabil. „Se gândeau că tatăl meu nu a murit şi trăieşte pe undeva şi astfel eu voi fugi din ţară“, îşi aminteşte fostul cadet. În cele din urmă, a fost lăsat să plece pe mare, alături de colegii săi. Devenit, la rândul său marinar, Dan Potrocea a navigat pe mai multe nave până în anul 2000, când a devenit consultant la CERONAV, locul unde sunt pregătiţi viitorii ofiţeri de Marină. Într-un voiaj, a trecut la un moment dat cu nava prin Strâmtoarea Dardanele, acolo unde este mormântul tatălui său. „Nu pot să vă spun ce am simţit în acele momente, ştiind că în adâncul apei zace unul dintre cei mai dragi oameni din viaţa mea“, spune el. 
 
De la Marina Militară la Marina Comercială
 
Emil Potrocea a fost coleg de promoţie cu un alt lup al mării, Valentin Stan (foto) , de 82 de ani. Acesta din urmă a colindat aproape tot globul. A fost comandant secund pe bricul „Mircea“, comandant pe nava de pasageri „Transilvania“, pe tancul petrolier „Argeş“, pe cargourile „Albeşti“, „Cluj“ şi „Timişoara“ şi pe feribotul „Eforie“. „Noi am făcut Şcoala Superioară de Marină din Constanţa, care era pe strada Traian, acolo unde este acum Muzeul Marinei Române. Am fost coleg de promoţie cu Emil Potrocea. Am absolvit în anul 1955. Era un băiat de mare caracter şi foarte bine instruit“, îşi aminteşte Valentin Stan.
 
 
Dan Potrocea a urmat visul tatălui său FOTO Arhivă personală
 
 În anul 1977, atunci când cargoul „Turnu Severin“ s-a scufundat în Strâmtoarea Dardanele, el era îmbarcat pe nava „Brăila“ şi se îndrepta spre porturile din nordul Europei. „Am aflat prin staţia radio că nava «Turnu Severin» s-a scufundat. Ştiam că fostul meu coleg era comandant pe navă“, spune Valentin Stan.  Fostul marinar a fost nevoit să plece din Marina Militară. „O parte dintre noi, printre care şi Emil Potrocea, am trecut la Marina Comercială. Eu, spre exemplu, am avut probleme cu dosarul pentru că tatăl meu a fost plutonier de jandarmi şi astfel era considerat că a fost «braţul înarmat burghezo-moşieresc»“, spune bătrânul marinar. 
 
Patru supravieţuitori salvaţi de un caiac turcesc
 
Strâmtoarea Dardanele a devenit mormânt pentru comandantul navei „Turnu Severin“, Emil Potrocea  dar şi pentru Ion N. Dorneanu – ofiţer maritim I, Adrian V. Silea – ofiţer electrician, Vasile P. Filat - ofiţer maritim III, Radu Gr. Rădulescu - ofiţer II RTG, Chemal H. Maxud – şef-mecanic, Victor V. Stănculescu - ofiţer mecanic II, Gheorghe S. Apalaghiei - ofiţer mecanic III, Gheorghe D. Ciurea - motorist stagiar, Decebal Alexandru - marinar stagiar, Nicu N. Dan – şef-echipaj, Erol I. Curtgeafar – timonier, Petre Ghe. Boruz – motorist, Musin A. Geamil - ospătar. Au supravieţuit tragediei Gheorghe T. Dumitru - motorist, Alexandru Dobrescu - bucătar, Emilian Vâlcu - timonier, Victor Vărgălui - timonier. 
 
Cei patru marinari români au fost salvaţi de caiacul turcesc „Buiuk Elmekoi“ şi duşi la Spitalul de Stat din Çanakkale, Turcia. Soluţionarea litigiului s-a efectuat la Curtea de Arbitraj de la Londra, care a stabilit gradul de vinovăţie de 50% în sarcina fiecăreia dintre cele două nave, aşa cum a precizat Corneliu Mihăilă, specialist în litigii şi asigurări maritime. 
 
Trei incidente navale care au marcat istoria flotei româneşti
 
Istoria navigaţiei româneşti a consemnat şi alte tragedii navale, precum cea a cargoului „Turnu Severin“, care au avut un impact important asupra opiniei publice româneşti atunci când s-au petrecut.
 
Catastrofa din Messina
 
Pe 10 noiembrie 1972, petrolierul „Ploieşti“ la comanda căruia se afla Gheorghe Schimbischi, s-a scufundat în Strâmtoarea Messina din Italia. Catastrofa a avut loc după coliziunea cu vrachierul „Corona Australe“, sub pavilion italian. În urma catastrofei, nava s-a scufundat şi trei membri din echipajul românesc au decedat, iar alţi 15 au fost accidentaţi. Familiile celor trei membri de echipaj decedaţi şi cei 15 marinari accidentaţi au primit despăgubiri în urma procesului judecat la Genova – Italia. De menţionat este faptul că aceasta a fost prima despăgubire acordată după 23 August 1944 în România.

 
„Mogoşoaia“, „Titanicul“ românesc
 
Pe 10 septembrie 1989, peste 200 de oameni au murit după ce „Mogoşoaia“, pasagerul pe care se aflau, a fost lovit la Cotu Pisicii, în Tulcea, de împingătorul bulgăresc „Petar Karamincev“ şi apoi s-a scufundat. 
Preoţii din sat nu puteau face faţă numărului mare de înmormântări şi au fost chemaţi în ajutor slujitori ai bisericii din comune învecinate. „Nu puteai să le ţii mult. Cadavrele intrau în putrefacţie şi coşciugele pocneau“, spun martorii. Slujbele se ţineau pentru 10–20 de morţi odată. În cimitirul din localitate, în numai câteva zile s-au săpat peste 100 de morminte.
 
Nu toate cadavrele au fost găsite. Resturile părinteşti ale Anicăi Cardon din Grindu zac şi acum undeva pe fundul apei. „Trupul unui verişor de-al meu a fost găsit la multă vreme pe la unguri, în al doilea an. Alte cadavre s-au prins de o barjă şi au ajuns pe la bulgari“, spune secretarul primăriei din Grindu, judeţul Tulcea.
Vinovat de producerea catastrofei a fost declarat comandantul împingătorului bulgăresc, Gheorghi Petrov Anghelovski. El a fost arestat în luna septembrie 1989, a stat două luni în puşcărie, după care a fost extrădat autorităţilor bulgăreşti şi nu a mai executat nicio zi de închisoare. 

Naufragiul din Egee
 
O altă tragedie navală s-a petrecut în anul 1941, pe data de 26 mai. Nouă marinari au pierit în naufragiul de la Salonic al navei „Carmen Sylva“. Cargoul era navlosit de Marina Militară Germană şi plecase din Portul Salonic încărcat cu bombe de avioane şi benzină sintetică pentru avioane. 
Tragedia a fost consemnată de ziarul „Dobrogea Jună“. „O comunicare telegrafică primită de autorităţile noastre maritime arată că vaporul românesc «Carmen Sylva», lovindu-se de o mină, a naufragiat în Marea Egee, în apropiere de coasta elenă.Nouă membri ai echipajului au pierit în naufragiu. Întreg echipajul era alcătuit din marinari români“.
Vladimir Ianev, comandantul vasului, spunea, în declaraţia păstrată la Arhivele Naţionale, că pe la ora 11.45 s-a produs o explozie în prova.  „O coloană de apă a acoperit partea de mijloc a vasului şi vasul a început să se scufunde. Vasul se scufunda atât de repede, încât, văzând că nu va fi timpul necesar pentru scoborârea bărcilor, am dat ordin să se salveze fiecare cum poate. (…) Cei salvaţi au stat în apă circa o oră şi jumătate până am fost găsiţi şi strânşi de o barcă de pescari şi duşi la Salonic“. 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: