Cum a devenit legendarul Horia Agarici, eroul Constanţei, criminal de război. Fiul său a stat 14 ani într-o casă de copii

Cum a devenit legendarul Horia Agarici, eroul Constanţei, criminal de război. Fiul său a stat 14 ani într-o casă de copii

Horia Agarici doarme sub cerul Cnstanţei pe care l-a apărat în timpul războiului

Pilotul de vânătoare Horia Agarici este unul dintre aşii aviaţiei române din cel de-Al Doilea Război Mondial. Deşi a luptat cu demnitate şi curaj pentru ţară, iar faptele sale au ajuns subiect în cântece şi legende populare, a fost trimis la puşcărie de regimul comunist şi considerat criminal de război.

Ştiri pe aceeaşi temă

Horia Agarici este supranumit „Salvatorul Constanţei“. El a doborât trei avioane inamice sovietice în vara anului 1941, trimise să distrugă Portul Constanţa.
 
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, aviaţia românească deţinea 11 avioane de vânătoare şi 40 de bombardament, care erau comasate la Escadrila 53 de Vânătoare de la Mamaia Sat. „România a cerut Angliei 12 avioane de vânătoare şi 40 de bombardiere, dar pe căi oficiale nu am reuşit să le obţinem, ci doar printr-un ataşat român la Londra.
 
Acestea au fost aduse cu vaporul până la Constanţa şi apoi cu trenul la Pipera. În timpul antrenamentelor, unul dintre avioanele de vânătoare a căzut şi aşa am rămas cu 11“, ne povesteşte comandorul de aviaţie Vasile Reghintovschi, de 82 de ani, cel care a muncit toată viaţa să scoată în evidenţă meritele aviaţiei române şi eroii neamului.
 
23 iunie, ziua Z
 
Pe 22 iunie 1941, escadrila de la Mamaia Sat a primit ordin să se deplaseze la Galaţi, pentru o misiune specială. Au plecat toate avioanele cu excepţia unuia: cel al tânărului aviator Horia Agarici, care avea 30 de ani. Aparatul său de zbor avea o defecţiune. Era vorba de un Hawker Hurricane cu numărul 3. 
A doua zi, pe 23 iunie, aviatorul a zărit deasupra mării şapte bombardiere: trei în faţă şi alte patru în formaţie de câte două. 
 
Imediat s-a dat alarma, iar Horia Agarici a decolat, chiar dacă avea avionul defect. A luat înălţime, a pornit în picaj şi a atacat avionul din centrul formaţiei. L-a doborât în mare. Apoi a atacat alte două aparate de zbor din faţa formaţiei. Unul a căzut în zona unde astăzi se află Valu lui Traian, iar altul mai la sud. Evenimentele din acea zi i-au fost povestite comandorului Reghintovschi de către un martor.
 
În aceeaşi zi, avioanele din Escadrila de la Mamaia au mai doborât în lupte aeriene alte patru aparate de zbor ruseşti. Horia Agarici devenise însă eroul de necontestat al aviaţiei româneşti. Erau primele victorii în spaţiul aerian pe care le repurtase ţara noastră. Însuşi mareşalul Antonescu l-a felicitat personal pe tânărul aviator. 
 
Cântat de Păstorel
 
Agarici a fost ulterior detaşat la Braşov, ca pilot de încercare, fiind un bun acrobat, apoi a revenit la escadrilă. Pe timpul războiului a mai doborât un avion de vânătoare YAK3. Escadrila 53 a luptat şi împotriva bombardierelor americane B17, toate cu patru motoare, iar Horia Agarici a doborât un astfel de aparat de zbor performant. O perioadă a fost şi comandantul Escadrilei 40 de Vânătoare, care a dus lupte pentru cucerirea Odesei. 
 
Pentru meritele sale deosebite, pilotul Horia Agarici a fost decorat cu „Virtutea Aeronautică“ clasa a III-a, „Coroana României“, cu spade şi panglică de Virtute Militară clasa a V-a şi cu „Crucea de fier“ germană, fiind avansat la gradul de căpitan-aviator. Până la sfârşitul războiului a mai doborât încă trei avioane inamice.
 
Horia Agarici devenise o vedetă a acelor ani, şi două mari nume, Păstorel Teodoreanu şi Gherase Dendrino, i-au compus o melodie. Versurile erau cam aşa: „Ce-auzi venind din depărtare, of Leano?/Un bâzâit ce-aduce cu al trenului,/ Când îl auzi venind din depărtare./ Nu-ţi fie frică de bâzâitul lui,/ Căci a plecat la vânătoare Agarici,/ A plecat ca să vâneze bolşevici./ A plecat din zările văzduhului“.
 
Răsplătit cu 25 de ani de muncă silnică
 
În anul 1955, în timpul ocupaţiei ruseşti, Horia Agarici a fost considerat criminal de război, a fost degradat şi întemniţat la Aiud ca deţinut politic, fiind condamnat la 25 de ani de muncă silnică. „Aş fi încercat să dobor orice avion inamic, indiferent dacă ar fi fost rusesc, american sau german, atâta vreme cât îmi ameninţa ţara“, ar fi spus pilotul la procesul din 1955, potrivit fiului său, Paul Agarici. A fost eliberat în anul 1964, odată cu graţierea colectivă a deţinuţilor politici de către Gheorghiu-Dej.
Eroul Horia Agarici a murit în 1982, la Constanţa, la vârsta de 71 de ani. „Să nu uitaţi că cerul l-am iubit/ Ca un fanatic beat de înălţime/ Cu trup şi duh, în fulger de mişcare/ Zvârlind un corp spre infinit“, scrie pe piatra sa funerară.  
 
 
Avion doborât de Horia Agarici 
 
„Am învăţat româneşte ca să-ţi mulţumesc“
 
Cel dintâi depozitar al memoriei eroului aviaţiei române este fiul său, Paul Agarici. Acesta povesteşte că într-o zi a anului 1949, un general rus l-a căutat pe tatăl său şi i-a spus cu vocea sugrumată de emoţie: „Am învăţat româneşte ca să vin să-ţi mulţumesc pentru că nu m-ai atacat atunci când rămăsesem fără muniţie şi nu puteam să-ţi răspund“. 
 
Ce se întâmplase? Într-o luptă aeriană, Agarici a rămas în duel aerian cu un singur avion inamic. Pilotul sovietic a rămas fără muniţie şi i-a transmis prin semne românului că nu mai are cu ce să lupte şi că acceptă să se predea. Atunci, Agarici i-a transmis tot prin semne că va amâna duelul aerian pentru altă dată, pentru că nu este bărbăteşte să dobori pe cineva care nu are cum să se apere. 
 
„Cinstit“ la Năvodari cu un MIG rusesc
 
O stradă din cartierul Tomis Nord din Constanţa îi poartă numele. Este vorba de strada Horia Agarici, fostă Grădiniţei. Iniţial, pe plăcuţa dintr-o parte a străzii scria „Horia Agarici“, iar pe o alta scria „Aviator Horia (Paul) Agarici“. „Când m-am dus la Primărie şi le-am semnalat greşeala, 
mi-au zis să fac eu o cerere pentru îndreptarea erorii“, spune Paul Agarici.
 
Nu este singura sa nemulţumire. El povesteşte că primarul din Năvodari, Nicolae Matei, a vrut să cinstească memoria marelui aviator şi să aşeze la intrarea în localitate un MIG supersonic rusesc. „Este un sacrilegiu înfiorător. Cum să pui un avion al cotropitorilor? Mai bine pune o coadă de mătură“, este de părere fiul lui Agarici. 
 
O altă nemulţumire a lui este legată de faptul că numele tatălui său nu a fost reabilitat în totalitate, el fiind considerat şi în prezent criminal de război, chiar dacă după ce a fost graţiat i s-au redat gradele: „Eram la «Flacăra» şi, la un moment dat, Adrian Păunescu mi-a cerut, prin anul 1982, să merg să-i fac nişte poze lui tovarăşu’ (n.r. - Nicolae Ceauşescu), dar apoi mi s-a zis că nu se poate pentru că nu sunt membru de partid“. Aşa s-a pus în discuţie şi faptul că Paul Agarici era fiu de criminal de război. „Mi s-a zis atunci să fac cerere de reabilitare, dar nu am putut să fac aşa ceva, pentru că aş fi recunoscut că tata a fost criminal de război, or nu este aşa“, mărturiseşte băiatul marelui pilot. 
 
Stigmat: fiu de criminal de război
 
Horia Agarici a avut mai mulţi copii. Paul Agarici (67 de ani) s-a născut pe 4 iulie 1947, de Ziua Americii. Imediat, nou-născutul a fost luat de stat din braţele mamei, moaşă la un spital, şi trimis la casa de copii, fiind considerat fiu de criminal de război, întrucât tatăl său doborâse mai multe avioane sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 
   
 
În cei 14 ani cât a stat la casa de copii Victoria din Bucureşti, Paul Agarici şi-a văzut tatăl de maximum zece ori: „Mai venea el la mine sau eu mai săream gardul şi mergeam să-l văd. De multe ori îl întrebam: «De ce nu mă iei acasă?». Şi atunci el ofta şi nu ştia cum să-mi explice ca să înţeleg“. În tot acest timp, tatăl său a colindat toată România şi a fost nevoit să facă diverse meserii pentru a se putea întreţine. A fost contabil pe la o firmă din Periş, dar şi mecanic auto. O vreme s-a ascuns la Mina Altân Tepe din nordul Dobrogei. Ultima dată a lucrat într-o gospodărie agricolă din Slobozia. 
 
Un pantof cu număr 37, celălalt – 40
 
Copilul nu avea nicio vină. Totuşi, la rândul lui, a stat 14 ani într-o „închisoare“, aşa cum numeşte el casa de copii. „Purtam un pantof cu numărul 37, altul cu numărul 40, un pantof era maro şi altul negru. Până la 14 ani nu am ştiut ce-s alea izmene, fular sau mănuşi. Pentru că nu aveam aşa ceva. Toate cămăşile mele erau cusute la cot şi în pliu era o bucată de material. Cum mai creşteam, cum îmi dădeau drumul la cusătură şi se lungea şi mâneca. Era diferenţă de culoare. Dar eu aşa am crescut“, rememorează bărbatul anii de groază ai copilăriei sale. 
 
Până la 14 ani nu a ştiut ce-i aia apă caldă: „Noi îi ziceam casei de copii Doftana. Într-un dormitor eram 165 de copii, iar alături erau cei pe care noi îi numeam «pişăcioşi», adică cei care nu se puteau îngriji singuri“. 
 
„Nu condamn pe nimeni“
 
Paul Agarici spune că 99% din copiii pe care i-a avut alături sunt acum la închisoare şi doar ADN-ul moştenit de la părinţi l-a salvat. Cu toate acestea, Paul Agarici spune că nu condamnă pe nimeni: „E viaţa mea. Aşa cum a fost ea. Am trăit-o cu demnitate“. 
 
După ce a scăpat de casa de copii, a repetat clasa a VII-a şi a urmat liceele „Ion Luca Caragiale“ şi „Şincai“. A învăţat pe rupte pentru a recupera anii din leagăn. 
 
A urmat cursurile Facultăţii de Filologie – limba şi literatura română şi secundar limba franceză. În anii ’70 a făcut primele fotografii, iar după şapte ani a devenit primul profesor de tehnică şi artă fotografică din România, la Şcoala Populară de Artă. Din anul 1979 a intrat în presă. A început ca fotoreporter la Contemporanul, iar din 1982 a fost luat de Adrian Păunescu la „Flacăra“. Ulterior a lucrat la alte ziare importante. Spune mândru că nu a fost niciodată membru PCR. „Nici măcar la redacţia «Flacăra», unde era obligatoriu. M-au lăsat în pace pentru că eram un bun fotoreporter“, spune Paul Agarici. 
 
„Tatăl meu a fost un român“
 
Pe tatăl său nu îl consideră erou, ci doar român. „Ce frumos sună acest cuvânt: român“, spune el. În puţine dăţi când s-au întâlnit, tatăl său i-a povestit ce a făcut pentru Constanţa. La rândul lui, toată viaţa a căutat să ştie mai multe despre cel care i-a dat viaţă. Aşa a aflat despre o întâmplare care s-a petrecut pe faleza Constanţei mult timp de la terminarea războiului. „Tatăl meu trecea prin faţa Catedralei, iar peste drum era o patrulă sovietică. Un ţigan l-a recunoscut pe pilot şi a dat fuga la ruşi şi le-a spus: «Ăla e Agarici, pilotu’ care a doborât avioanele voastre». Atunci, locotenentul sovietic a venit la Agarici şi l-a întrebat: «Sunteţi aviatorul Agarici?». «Da!», i-a răspuns. Atunci, locotenentul rus şi soldaţii sovietici i-au dat onorul pilotului român.“ 
 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: