Coronavirus poate bloca importurile anumitor produse din China. Protecţia Consumatorilor cere ajutorul Direcţiei de Sănătate Publică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Măsuri de protecţie în China                                                     FOTO: EPA - EFE
Măsuri de protecţie în China                                                     FOTO: EPA - EFE

Portul Constanţa este poarta pe unde intră cele mai multe produse importate din China. Protecţia Consumatorilor cere oprirea comercializării unor produse aduse din această ţară.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a transmis o adresă către Direcţia de Sănătate Publică Constanţa prin care solicită sprijinul pentru „împiedicarea punerii pe piaţă, în vederea comercializării, a produselor care intră în contact direct cu consumatorii din România (jucării, cosmetice, articole textile, încălţăminte etc.).”

Solicitarea ANPC este făcută „având în vedere existenţa în China a noii tulpini de coronavirus ce poate fi mortală pentru anumite categoriide persoane, care se transmite pe cale aeriană şi pentru care nu există tratament”.

De asemenea, Autoritatea a transmis o adresă şi către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală a Vămilor, Biroul Vamal de Frontieră Constanţa Sud în care reaminteşte faptul că inspectorii ANPC trebuie să participe la controlul fizic ce se efectuează asupra mărfurilor importate din China, care au un impact major asupra consumatorilor. Şi acestor instituţii li se cere sprijinul pentru împiedicarea punerii pe piaţă a produselor importate din China, care intră în contact direct cu consumatorii.

Aproape 3.000 de persoane au fost infectate cu coronavirus, iar 80 au murit în China, conform celui mai recent bilanţ, dar alte câteva mii de suspecţi, între care câteva zeci în stare gravă, aşteaptă verdictul privind identificarea virusului responsabil.

Directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) Tedros Adhanom Ghebreyesus a anunţat că va merge în China pentru a discuta cu autorităţile mijloacele de a stopa epidemia. 

La Wuhan, circulaţia maşinilor "neesenţială" a fost interzisă după miezul nopţii în centrul metropolei, devenită straniu de silenţioasă, aşa cum a constatat o echipă a AFP. Şoferii voluntari, recrutaţi de autorităţi, transportă gratuit bolnavii la spitale.

Pe aceeaşi temă:

Noul tip de coronavirus: Mongolia, prima ţară care îşi închide punctele rutiere de trecere cu China. Alte măsuri drastice luate

Virusul ucigaş din provincia Wuhan, alături de primul laborator chinez cu germeni patogeni de nivel 4

Constanţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite