A murit ilustrul profesor Panait I. Panait. „Ne-a predat istoria ca o poveste“, spun foştii studenţi despre dascăl

A murit ilustrul profesor Panait I. Panait. „Ne-a predat istoria ca o poveste“, spun foştii studenţi despre dascăl

Unul dintre cei mai iubiţi dascăli

Dascălul, arheologul, muzeograful Panait I. Panait s-a stins din viaţă, la Bucureşti, la vârsta de 84 de ani. Vreme de mai multe decenii a sădit în sufletele generaţiilor de studenţi pasiunea pentru istoria poporului român.

Ştiri pe aceeaşi temă

„A fost profesorul meu preferat. Era un povestitor a la Creangă. Eu mult timp am crezut că este moldovean Panait I. Panait. Ne-a predat toată istoria ca o poveste. Ţin minte că atunci când l-a omorât pe Brâncoveanu, plângeau toţi studenţii“, îşi aminteşte fosta lui studentă dr. Lavinia Dacia Dumitraşcu, fiica unui alt profesor renumit Gheorghe Dumitraşcu.

Fostul profesor obişnuia să meargă de multe ori la Istanbul, acolo unde făcea cercetări. De fiecare dată, le aduce studenţilor rahat şi alte dulciuri de la magazinele de pe malul Bosforului. „Ne spunea: «Să-i lăsaţi mai mult rahat Daciei, că ea are tendinţe să semene cu turcoaicele»“, îşi aminteşte Lavinia.

Dr. Andreea Atanasiu Croitoru, de la Muzeul Marinei Române, în lucrarea „Studia varia in honorem Professoris Panait I. Panait octogenarii” ne povesteşte toată viaţa ilustrului dascăl.

Panait I. Panait a văzut lumina zilei în noiembrie 1931, în localitatea Pietroiu (azi în judeţul Călăraşi), în casa bunicului matern, Tănase Nicolae Bătăcel. Hirotonisit de Episcopia din Constanţa, tânărul preot a fost repartizat, la sfârşitul lui 1931, în Parohia Turkşmil din Durostor, un sat de colonişti, ultima localitate a României, pe şoseaua Turtucaia-Rusciuk (azi Ruse, Bulgaria).

La Turkşmil nu existau biserică, sediu de primărie, locuinţă pentru preot, aşa se face că, în anii 1931-1940, preotul Ion M. Panait, sprijinit de enoriaşi, a ridicat o biserică, o şcoală şi o casă parohială. Aici şi-a început Panait I. Panait şcoala elementară, sub îndrumarea familiei de învăţători Georgescu, colonişti şi ei pe această extremă a ţării, unde convieţuiau într-un mozaic etnic complet, români, turci, bulgari şi aromâni.

Refugiat la Jegălia

La numai 9 ani, Panait avea să cunoască convulsiile provocate de cedarea Cadrilaterului, fiind martor al nenorocirilor provocate de bandele de comitagii şi al eforturilor părinţilor săi de a oferi ajutor localnicilor dar şi de a îşi salva propria familie. Refugiul familiei Panait s-a făcut în comuna Jegălia, aflată la circa 5 km de Pietroiu. Clasele a III-a şi a IV-a le-a urmat aici, apoi şi a V-a, în urma respingerii de la Liceul Militar din Timişoara. Drumul spre Banat a fost de altfel, momentul primei întâlniri cu Bucureştiul.

A urmat apoi, cursurile Liceului de băieţi „Ştirbei Vodă" din Călăraşi, care se impunea prin vechimea lui şi a cărui clădire este astăzi monument istoric.

Interesant este faptul că cea care l-a adus pe Panait I. Panait pe drumul istoriei, un drum atât de potrivit domniei sale, a fost întâmplarea. La finele celor 12 clase, în 1951, deşi cocheta cu ideea de a urma Geologia, a susţinut admiterea la Facultatea de Medicină Veterinară, examen pe care l-a promovat cu nota 8, dar fără loc.

După numai două zile de supărare, a văzut în ziar anunţul organizării unui nou concurs de admitere la câteva facultăţi bucureştene, printre care şi la Facultatea de Istorie a Universităţii „C. I. Parhon". A fost cu siguranţă voia sorţii, întrucât de aici avea să-şi găsească împlinirea profesională dar şi pe cea personală, în 1959 unindu-şi destinul cu colega sa de facultate şi mai târziu şi de serviciu (la Muzeul de Istorie a oraşului Bucureşti), Ioana Cristache-Panait.

În urma rezultatelor foarte bune obţinute încă din primul semestru de facultate. Decanatul i-a propus ca în vacanţa de vară să lucreze, cu indemnizaţia cuvenită, pe un şantier arheologic. A fost repartizat, împreună cu Radu Popa, la Şantierul Suceava unde a lucrat la Cetatea de Vest-Scheia atribuită lui Petru Muşat, la Curtea Domnească şi în centrul oraşului.

Examenul de licenţă l-a susţinut în vara anului 1956, primind diploma de „Diplomat universitar Istorie” al Universităţii „C. I. Parhon". De-acum urma provocarea găsirii unui loc de muncă. Şansa i-a surâs însă prin sprijinul dat eminentului student de către cotf. univ. dr. Barbu T. Câmpina şi conf. univ. dr. Vasile Maciu. Astfel, la 1 august 1956, Panait I. Panait era angajat ca secretar la Societatea de Ştiinţe Istorice şi Filologice, post pe care l-a ocupat până în luna decembrie, când, în Ajun de Crăciun, a primit transferul la Muzeul de Istorie Bucureşti.

Muzeul se afla în febra redeschiderii şi căuta tineri specialişti în varii domenii, iar pentru postul de arheolog medievist fusese recomandat de Barbu Câmpina, fost şef adjunct al Şantierului Arheologic Suceava. De prof. univ. dr. doc. Ion Ionaşcu a fost legat în mod special fiindu-i primul director şi, mai apoi, conducător al tezei de doctorat.

A descoperit mai multe aşezări

Începând din primăvara lui 1957, Panait I, Panait a urmat malurile Dâmboviţei şi Colentinei descoperind aşezările de la Roşu, Câmpul Boja, Străulcşti-Lunca, Străuleşti-Alba, Băneasa-sat, Panielimon, Fundeni, şi lucrând în acelaşi timp şi la şantierul de restaurare de la Palatul Şuţu. în calitate de arheolog medievist, majoritatea descoperirilor făcute de profesorul Panait se încadrează în perioada secolelor IX-XIX, iar ele provin de la vetre de aşezări rurale, necropole, biserici şi mănăstiri, construcţii civile orăşeneşti, dotări edilitar-urbanistice, fortificaţii cum au fost Cetăţile Bucureştilor, Curţi Domneşti - Curtea Veche, Curtea Nouă - ş.a.

Chiar domnia sa le consideră ca fiind cele mai remarcabile săpăturile de la Curtea Veche, Mănăstirea Tânganu, ctitoria lui Radu cel Frumos din sec. XV, vatra satului Măicăneşti, unde a colaborat timp de 20 de campanii cu Margareta Constantiniu sau Satul Bîrzeşti din Vltan, unde a lucrat cu Aristide Ştefănescu.

Pe lângă alte repere arheologice, profesorul Panait şi-a legat numele definitiv de punctul de la Măicăneşti, unde au fost descoperite locuinţe din sec. III-IV, cuptoare de olar, un puţ, un patrimoniu deosebit din ceramică şi metal, monede; inventar şi locuinţe din sec. VI-VII şi din sec. IX-XI, precum şi vatra unui sat feudal cu diferite tipuri de locuinţe şi cu două necropole, prima din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân şi Mihail I şi cea de-a doua din sec XV-XVI. Un alt obiectiv la fel de însemnat l-a constituit Biserica „Sfântul Gheorghe Nou", aflată în centrul oraşului şi care acoperă fundaţiile unui lăcaş din bolovani de râu, contemporan cu Cetatea Bucureştilor a lui Vlad Ţepeş, înconjurat de cimitir, datat cu monede din timpul sultanului Mehmed al 11-lea, cuceritorul Constantinopolului.

Cercetările de la ctitoria lui Constantin Brâncoveanu ridicată în 1709, au fost ultimele făcute alături de Dinu V. Rosetti. Iar în ceea ce privesc descoperirile de „ultimă” oră din Piaţa Universităţii, profesorul Panait I. Panait le-a semnalat încă din 1972 pe când supraveghea lucrările la un şanţ de telefonie tras prin staţia de autobuz „Universitatea”. Nu pot fi omise de aici nici marile şantiere socialiste cum au fost: Canalizarea Dâmboviţei, Metroul, Canalul Dunăre-Bucureşti unde trebuiau indentificate elementele de interes istoric.

Vă mai recomandăm:

Un secol de arheologie dobrogeană. Cele mai importante descoperiri arheologice din judeţul Constanţa, expuse publicului

Comori de Grigorescu, Tonitza şi Ressu la muzeul din Topalu

FOTO VIDEO Vacanţă în România: Litoralul, aşa cum trebuie cunoscut. Poveşti cu kilometri de plajă virgină şi faţa mai puţin cunoscută a Mării Negre

FOTO VIDEO Înapoi spre rădăcinile neamului românesc, la pas pe tărâmul apostolului Andrei

 


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: