Zeci de kilograme de mezeluri stricate au fost retrase de Protecţia Consumatorilor Cluj de pe rafturile hipermarketurilor

Conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj (CJPC) a încheiat recent un control la toate hipermarketurile din Cluj-Napoca, verificare demarată ca urmare a sesizării făcute în 7 iulie de un clujean ce a cumpărat carne stricată de la un hipermarket din Iulius Mall.

Ştiri pe aceeaşi temă

În luna în curs s-au făcut controale la toate hipermarketurile din Cluj-Napoca. „S-au verificat opt operatori economici. Şase dintre ei au fost găsiţi cu nereguli, adică vindeau la vrac preparate din carne şi mezeluri expirate şi fără etichete corespunzătoare pe care să apară data limită de consum şi detalii despre produs", spune şeful Comisariatului, Mircea Radu. De la cele şase hipermarketuri s-au confiscat 32 de kilograme şi s-au aplicat amenzi în valoare de 7.000 de lei. Acest lucru se întâmplă întrucât promoterii care vând carne la vrac se gândesc doar la profit şi nu sunt resposabili, crede conducerea Comisariatului.

Instituţia îi sfătuieşte pe clujeni să fie atenţi de unde îşi cumpără mezeluri şi preparate din carne. Cei care observă nereguli pot sesiza instituţia fie la sediul de pe strada Năvodari nr. 2, fie telefonic la numărul 0264/431.367, respectiv e-mail reclamatii.cluj@opc.ro.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările