VIDEO Imagini revoltătoare: o femeie se repede cu violenţă asupra unor copii. Victimele, două fetiţe, au fost lovite cu brutalitate în faţa blocului unde locuiesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul, unul mai puţin obişnuit, a avut loc în faţa unui bloc din Turda şi a fost surprins de camerele de supraveghere. Ulterior, imaginile au ajuns pe reţelele sociale.

O femeie din Turda a bătut două fetiţe în faţa unui bloc din Turda. Părintele uneia dintre copile, Gigi Pantea, spune că cele două fetiiţe discutau în contradictoriu şi că femeia a apărut dintr-o dată şi a început să le lovească pe motiv că ar fi deranjat-o cearta copiilor. În schimb, femeia agresivă le-ar fi declarat poliţiştilor că cele două fetiţe i-ar fi lovit copilul.

Incidentul a avut loc miercuri, 28 august 2019, în jurul orei 19.00, iar filmarea a fost publicată de Gigi Pantea pe pagina sa de Facebook, de unde a fost preluată de inturda.ro.

„Dânsa, după ce a bătut copiii noi nu ştiam nimic, chiar nimic! Întâmplător am aflat şi de filmare că un domn cu suflet mare are camere puse chiar la acea scară de bloc la etajul 2. Ea zice că copiii s-au şicanat ei între ei, dar nu s-au loviti şi ea s-a gândit, fiind o femeie cu nume în Turda şi cu mulţi bani, s-a gândit sa facă ea dreptate. Nu este frumos şi corect asa ceva, şteptăm să vedem ce va face poliţia!”, a spus Pantea, conform sursei citate.

Acum, femeia bătăuşă va trebui să le dea explicaţii poliţiştilor.

„La data de 28 august a.c., colegii din cadrul Poliţiei municipiului Turda au fost sesizaţi cu privire la o agresiune care a avut loc pe strada Lotus, din Turda. Aceştia s-au deplasat la faţa locului, au identificat persoanele implicate şi au iniţiat cercetări pentru stabilirea exactă a stării de fapt şi pentru luarea măsurilor legale care se impun. Ulterior, la sediul politiei au fost depuse şi plângeri penale de către părinţii tinerelor care apar în imagini, fiind inregistrate dosare penale privind săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. De asemenea, femeia care apare în imagini, agresând cele doua minore, a formulat o sesizare prin care a reclamat faptul că fiica ei a fost agresată. În continuare, vor fi audiate toate persoanele implicate, urmând a fi dispuse măs0uri în consecinţă”, au informat reprezentanţii Poliţiei Cluj.

Citeşte şi

Bunică de coşmar, la Cluj: îşi ardea nepoatele şi le tăia dacă nu aduceau bani acasă din cerşit. „Norma” pe care erau obligate să o îndeplinească fetele

Chinurile groaznice ale germanilor aduşi pentru reeducare în Maramureş. „Mi-au dat pumni în cap şi picioare în burtă să nu mă opresc din lucru“

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite