Românul care veghează „din cer” la salvarea pădurilor tropicale: „Se poate face şi în România”

Românul care veghează „din cer” la salvarea pădurilor tropicale: „Se poate face şi în România”

Ovidiu Csillik (35 de ani) a studiat la instituţii de educaţie de top precum Universitatea din Salzburg, Berkeley, Stanford şi Universitatea de Stat din Arizona. FOTO: Arhiva personală

Pădurile din România pot fi monitorizate din satelit şi defrişările pot fi descoperite în timp real, spune cercetătorul Ovidiu Csillik, care a studiat la câteva dintre cele mai bune universităţi din lume. Românul şi-a dedicat cariera de cercetător monitorizării pădurilor tropicale cu ajutorul sateliţilor.

Ovidiu Csillik (32 de ani) a studiat la instituţii de educaţie de top precum Universitatea din Salzburg, Berkeley, Stanford şi Universitatea de Stat din Arizona. Şi-a dedicat cariera conceperii unor modalităţi de folosire a informaţiilor din satelit 

Tânărul are abilităţi în două domenii care, aparent, nu au nicio legătură: informatica şi geografia. A studiat la un liceu de mate-info intensiv unde a descoperit că „geografia nu e doar despre capitale şi se poate îmbina cu informatica pentru a fi folositoare societăţii”. 

Astfel că a încercat să îmbine cele două pasiuni. A absolvit, în 2011, Geografia la Universitatea de Vest din Timişoara şi a continuat, în următorii doi ani, cu un masterat în care a studiat sisteme informatice geografice. 

Apoi, a înfiinţat un start-up în domeniu: „am conceput o aplicaţie GPS, un fel de Waze destul de basic”, povesteşte tânărul. În 2015, a plecat la un doctorat în Austria, la Universitatea din Salzburg, tot în domeniu, moment în care a renunţat la firmă: „IT-ul a fost tentant din punct de vedere material, dar nu se potrivea cu ce voiam eu. Ar fi fost o soluţie de compromis”. 

Experienţa austriacă

La doctorat a dezvoltat „metode de analiză a imaginilor satelitare pentru a clasifica automat ceea ce vedem în imagini: o pădure, un oraş, un râu. Luăm o imagine satelitară, o segmentăm în obiecte şi acele obiecte la atribuim unor clase de folosinţă a terenului.

Asta ajută la multe aspecte: monitorizarea schimbărilor modului de folosinţă a terenului, pentru a detecta despăduriri, zone cu potenţial  inundabil, pentru a carta culturile agricole din satelit astfel încât să ştii când trebuie făcută recoltarea. Toate aceste aspecte le vezi din sateliţi, care au mai multe benzi spectrale decât putem noi percepe, de exemplu, infraroşul sau benzile termale”. 

Doctoratul a însemnat pentru el o ieşire din mediul universitar românesc: „În Austria, m-a impresionat faptul că existau finanţări importante cu ajutorul cărora puteai să susţii cercetarea şi să aduci oameni pasionaţi; De asemenea, organizarea era foarte bună, nu pierdeai timp cu problemele administrative ca la noi.”

Un alt plus important au fost oportunităţile oferite cercetătorilor: „puteam participa la conferinţe, training-uri internaţionale, inclusiv am făcut un stagiu de 6 luni Universitatea Berkeley din California, aflată în top în domeniul meu de studiu”. A fost fascinat de mediul universitar de la Berkeley: „există acolo un campus de renume internaţional care te motiva prin simplul fapt că intrai în el. Priveam cum studenţii îşi luau prânzul în campus, pe iarbă, şi discutau cu pasiune idei ştiinţifice. M-am gândit atunci: „wow”, poţi să discuţi idei serioase chiar şi în timpul liber”.

Un al aspect care i-a plăcut a fost faptul că tinerilor le era insuflată încrederea în propriile forţe. „Profesorii te încurajau să faci ce te interesează pe tine şi să gândeşti la nivel macro. Dacă voiai să monitorizezi pădurile dintr-o ţară, te stimulau să monitorizezi pădurile din toată lume. Venind din România, aveam o problemă cu asta, este o hibă la care am de lucrat. Aveam impresia că ceilalţi ai două capete”, spune, zâmbind. 

S-a îndrăgostit de sistemul american de educaţie, astfel că întors în Austria, şi-a susţinut doctoratul şi a aplicat pentru o poziţie postdoctorală la Universitatea Stanford. 

Experienţa Stanford 

Întrebat cât de greu i-a fost să ajungă la Stanford, una dintre cele mai bune universităţi din lume, Ovidiu a precizat: „networkingul te ajută să ai acces mai uşor. Nu înseamnă că eşti acceptat datorită networking-ului, dar te ajută să-ţi creezi noi legături”. 

Stanfordul a fost pentru Ovidiu „o provocare”: „Erau foarte multe similitudini cu ceea ce am găsit la Berkeley. Ambele universităţi aveau campusuri foarte bine organizate care-ţi ofereau acea siguranţă pe tine, aveai impresia că poţi să faci orice”. 

Tânărul s-a concentrat la Stanford pe ceea ce face şi acum, în Olanda, monitorizarea pădurilor tropicale şi a carbonului emis în urma despăduririlor. 

Este imposibil să măsori mergând în teren pădurile tropicale, acestea fiind foarte greu accesibile şi extrem de vaste. „Astfel, am folosit imagini satelitare în colaborare cu companii de top în sateliţi, cu sediul în Silicon Valley, plus imagini din propriul avion cu senzori laser deţinut de laboratorul unde am lucrat. Cu ajutorul machine leraning poţi învăţa pas cu pas sateliţii să acopere întreaga zonă şi, în final, să produci hărţi cu acoperire compactă şi continuă care pot fi folosite de autorităţi şi de alţi actori implicaţi în protejarea biodiversităţii”, explică Ovidiu.

Aceste hărţi realizate de român au fost folosite de Ministerul Mediului din Peru pentru a identifica zonele unde se derulau defrişări ilegale.

„În Peru, sunt zeci de mii de mineri ilegali care au defrişat pădurea tropicală pentru a mina aur în albia râurilor. Cu ajutorul nostru autorităţile au aflat că au fost defrişate sute de mii de hectare. În plus, aurul e tratat cu mercur care este extrem de nociv pentru mediu şi se vede din spaţiul foarte interesant.”, detaliază românul. La un moment-dat, autorităţile din Peru au instaurat legea marţială şi au folosit armata pentru a alunga minerii ilegali. 

Finanţare de la Leonardo DiCaprio

După 6 luni la Stanford, laboratorul unde lucra Ovidiu s-a mutat la Universitatea de Stat din Arizona, unde a mai stat un an. „Am continuat monitorizarea pădurilor tropicale. Cu mai multe aplicaţii, inclusiv dezvoltarea unei metodologii de monitorizare a carbonului aproape de timp real. E un lucru foarte important, deoarece foarte multe raportări au o întârziere de câţiva ani. Autorităţile raportează situaţia pădurilor cu o întârziere de 6 ani, ceea ce nu e relevant din perspectiva de a acţiona imediat”, explică cercetătorul. 

Una dintre diferenţele dintre SUA şi Europa în ceea ce priveşte cercetarea, este că în primul caz aceasta era bazată mult pe bani privaţi „obţinuţi de la organizaţii filantropice, fundaţii ale oamenilor cunoscuţi. De exemplu, laboratorul unde am lucrat în SUA a primit o finanţare de la Leonardo di Caprio pentru studierea coralilor” . 

Monitorizarea prin satelit a pădurilor din România: „Nu e grea, important e ce faci după ce ai informaţiile”

După Arizona, Ovidiu s-a întors în Olanda, la Universitatea Wageningen, unde activează de un an şi două luni ca cercetător post-doctoral.

„Am continuat monitorizarea pădurilor tropicale de data aceasta din toată lumea. Încercăm să vedem din satelit schimbările în timp real ale pădurilor tropicale. Ce se taie, cât carbon se emite, practic să creăm o unealtă pe care oricine s-o poată folosi în timp real”, relatează el.  În funcţie de cât de performanţi sunt sateliţii, rezultatele sunt mai precise.

„Noi lucrăm acum cu sateliţi ai Agenţiei Spaţiale Europene, în cazul cărora dimensiunea unui pixel are 10 metri, astfel, defrişările se văd şi la nivel chiar mai mic de 0,1 hectare”, explică Ovidiu. Noutatea constă în folosirea sateliţilor radar care-ţi permit să vezi ce e la sol indiferent de vreme: „În pădurile tropicale care sunt acoperite o mare parte din an de nori, sateliţii optici sunt limitaţi, din cauză că aceştia nu penetrează norii, practic e ca o fotografie”. 

Întrebat cât de costisitor ar fi un sistem de monitorizare, în timp real, prin satelit a pădurilor din România, specialistul a susţinut: „Imaginile sateliţilor Agenţiei Spaţiale Europene pot fi folosite gratis. O singură persoană poate să creeze acest sistem, să pună totul la un loc, informaţiile din sateliţi, machine learning şi să pună pe platforma finală rezultatele care să poată fi accesate şi înţelese de orice funcţionar de la instituţiile de mediu. Practic, ai nevoie de cineva care să programeze un sistem care să interpreteze imaginile din satelit.

Realizarea unor hărţi şi a unor statistici este la ordinea zilei în domeniu, nu mai e nimic complicat”. Astfel, s-ar putea, cu costuri modice, ca toate pădurile din România să fie monitorizate dintr-un singur birou. „De monitorizat se poate, nu e greu, important este ce faci după ce ai informaţiile”, spune tânărul cercetător.   

Carte de vizită Ovidiu Csillik 

Vârstă: 35 de ani.

Născut: Timişoara.

Trăieşte în: Wageningen, Olanda. 

Studii: Universitatea de Vest Timişoara, doctorat la Universitatea din Salzburg, stagiu la Universitatea Berkeley din California, studii post-doctorale la Universitatea Stanford şi la Universitatea de Stat din Arizona.

Distincţii: Premiul de Excelentă in Cercetare doctorală pentru cercetatori cu o experienţă mai mica de 7 ani şi afiliere in străinătate din partea Asociaţiei Ad Astra.

Loc de muncă: cercetător post-doctoral la Universitatea Wageningen, Olanda.

Căsătorit, un copil.

Vă mai recomandăm: 

Cercetător român la Universitatea din Stockholm, despre învăţământul din ţară: „În România, un doctor în economie nu mai înseamnă, din păcate, nimic“

Economist român din Franţa: „uitaţi de 60% datoria publică, 3% deficit fiscal, astea nu mai contează deloc când Covid-19 iţi bate la uşă”

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările