Cercetător român la Universitatea din Stockholm, despre învăţământul din ţară: „În România, un doctor în economie nu mai înseamnă, din păcate, nimic“
0Sebastian Buhai, cercetător român la Universitatea din Stockholm, a vorbit, pentru „Adevărul”, despre soluţii la problemele cercetării în România. Într-un studiu realizat de acesta se arată că niciunul dintre profesorii în Economie din România nu îndeplineşte, conform calităţii articolelor publicate, criteriile de a ocupa acest post la o universitate decentă din Vest.
Clujeanul Sebastian Buhai (37 de ani), cercetător la Universitatea din Stockholm, a realizat un studiu privind condiţiile de a acces pe postul de profesor de economie la universităţile din România. Concluzia lui a fost că niciunul dintre membrii comitetului ştiinţific al ERMAS, conferinţa care aduce la cluj cercetători români din cele mai bune universităţi din lume, nu îndeplineşte criteriile minime stabilite de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru a deveni profesor plin în România. Asta în condiţiile în care mai bine de 80% dintre cei amintiţi îndeplinesc condiţiile pentru a devenit profesori conform criteriilor universităţilor din top 100 mondial, iar unii dintre ei sunt profesori plini sau profesori asociaţi la universităţi din top 10 mondial în domeniul economic. Situaţia este valabilă şi invers, Buhai spune că: „Avem - profesori, decani, rectori, academicieni care nu s-ar califica pe posturi de postdoctorand în universităţi decente din afara României. Avem noi o altă vorba care se potriveşte ca mănuşă situaţiei de faţă: <<peştele de la cap se împute>>„.
Dacă în prima parte a interviului luat cercetătorului,acesta a vorbit despre rezultatele studiului, în a doua, l-am întrebat pe Buhai care e soluţia şi care este efectul asupra studenţilor:
Adevărul: Spune-mi ce crezi că trebuie să facă Ministerul Educaţiei şi Cercetarii pentru a rezolva problema criteriilor de a evolua în cariera de profesor în România, care sunt total diferite de ceea ce se întâplă în universităţile de top din lume?
Unele lucruri trebuie facute de Ministerul Educaţiei şi Cercetarii (MedC) şi altele sunt şi trebuie să fie la nivel descentralizat, al universitatilor şi institutiilor în cauză. Un lucru pe jumatate bun facut recent este cel de a avea români recunoscuţi din afara în selectia comitetelor CNATDCU, în toate disciplinele (în principal meritul fiind de fapt al asociaţiei de cercetatori Ad Astra, care i-a propus pe acesti „selectori” externi).
Am zis pe «jumatate bun» pentru că degeaba, în cazul Economicelor, îl numesti tu selector pe Nicolae Bogdan Gârleanu, profesor plin la UC Berkeley, economist super cunoscut şi de top mondial pe subdisciplina sa, decis în altruismul său să contribuie pe cât poate la progresul cercetarii economice din România, când ceilalti selectori ai noului CNATDCU pe Economie sunt persoane fara vreo contributie semnificativa în cercetare, dar avand în schimb contributii remarcabile la a aduce sistemul în starea dizgratioasa în care se află actualmente (vorbim până la urma de aberatiile de reguli actuale CNATDCU pe Economie!), şi când rezultatul final se decide prin vot majoritar… Un lucru doar «pe jumatate bun » este prin implicatie « pe jumatate prost » şi în România jumatatea proastă ajunge încă prea usor la pupitrele de decizie.
Dar trecand la ce trebuie facut, MEdC ar trebui să lase lucrurile facute « original » la o parte şi să adapteze ceea ce se întamplă în afara României. Încercari au fost facute anterior, sub ministri gen Miclea sau Funeriu, dar şi acolo, partial din cauza rezistentei sistemului, doar pe jumatate, sau chiar doar pe sfert. Consultarea unor experti externi, gen laureati Nobel sau profesori la universitati de varf din ierarhia mondiala, ar trebui să se întâmple (este ceva practicat în tarile Europei nordice de exemplu, atat la nivel de minister, cât şi la nivel de universităţi).
Apoi, un exemplu putin mai tehnic, pentru concretizare: a folosi pentru evaluare/ promovare o clasificare a revistelor ştiintifice (strict) în baza indicatorului Impact Factor (IF) pur nu e inspirata- în lumea civilizata se foloseste în locul IF criteriul Article Influence Score (AIS) care, între altele, ia în consideratie unde şi de catre cine sunt citate toate articolele din jurnalele respective. În Economie ierarhia bazata pe AIS ar aloca scoruri de doar epsilon peste 0 unor reviste romanesti precum Amfiteatru Economic (de care efectiv nici nu auzisem pâna când colegii mei din România mi-au trimis nişte „mostre”), pe care va sfatuiesc să o citiţi doar când doriti să râdeti, sa plangeti, sau sa râdeţi până când plangeţi…
Dar dincolo de criterii şi ierarhii mai mult sau mai putin rigide, şi niciodată perfecte, ministerul şi universitatile trebuie să copieze, pur şi simplu, buna practică internaţionala. Aceasta exista în diferite forme, desigur. Setati-va deci unde anume vreti sa ajungeti, probabil deocamdata nu neaparat in top 100, dar macar in top 300, 500: vedeti, intrebati, consultati lumea referitor la ce au facut acele universitati şi institutii, acele departamente cu istorii de succes in domeniul Economicelor, sa ma intorc la subiectul concret. S-a reinventat de prea multe ori roata la noi… şi vehiculul cercetarii romanesti, cu totul si cu totul „original”, încă nu s-a urnit, cel putin în Economie (mi s-a atras atentia de la colegi din alte discipline ca situatia e mult mai buna in alte stiinte practicate in tara: adevarat, dar exista variatie mare, in unele situatia fiind doar epsilon peste dezastrul din Economice).
Să traducem un pic rezultatul studiului: dacă profesorii români (dar si conferentiarii, lectorii etc) au ajuns la acest grad printr-un sistem de criterii viciate, să le spunem, cum crezi tu că se reflectă acest lucru asupra „produsului finit” – studenţii?
Aceasta este cea mai tragică parte: sistemul acesta demotiveaza de fapt performanta în general, atat cea a generatiilor viitoare de cadre didactice/ cercetatori, cat si cea a studentilor. Ce poti invata, ca student la Economie, de la un cadru didactic care nu a publicat în toata cariera sa în niciuna din sutele de reviste economice din fluxul principal al cercetarii? Ce exemplu poate sa îţi dea un conducator de doctorat al carui output de cercetare e invizibil la nivel international ? Iar ca side-effect, ce poate face un asemenea profesor de economie fara vreo realizare stiintifică, în pozitii cheie de implementare a politicilor economice?
Multi dintre profesorii autohtoni care nu ar primi nici un post de postdoctorand în strainatate, studiati în lucrarea noastra, au asemenea functii la ora asta, aparent obtinute/ justificate pur şi simplu în baza faptului ca ar fi « profesori de economie ». In interiorul Romaniei actuale un « profesor de economie », să nu mai vorbim de „doctor in economie”, nu mai inseamna însă, din pacate, nimic: iar cei care vor sa demonstreze că nu e aşa, ar fi bine să ia pozitie împotriva fraudei, împotriva promovarii şi impunerii pseudo-valorii stiintifice, până când nu vor fi complet marginalizati.
Din afara ţării, sustinem oricand asemenea demersuri, am vrea să citim mai multe scrisori deschise de „J’accuse” de la cercetatori avand atat bunul-simt, cat şi simtul realitatii, din interiorul ţării. Prin conferintele ERMAS dorim, de exemplu, sa îi atragem şi să îi promovam pe acei economisti din interiorul Romaniei care pot si vor sa faca cercetare, în adevaratul sens al cuvantului: am intalnit deja pe cativa dintre ei in editiile de pana acum ale conferintei. Ei stiu ca e greu, ca nu facem şi nu vom face niciodata compromisuri, dar au sprijinul nostru total. Unii dintre noi chiar vrem, să parafrazez un citat al mult-regretatului Solomon Marcus, sa redam romanilor „curajul, capacitatea şi vointa de a intra in jocul planetar al valorilor stiintifice”, şi asta chiar cu opozitia indarjita a unor elemente distructive, aflate doar in trecere prin academe-ul din Romania.
Vorbeai ca la dezbaterea de prezentare a studiului discuţiile au fost aprinse? Care au fost cele doua „tabere” şi ce susţinea fiecare?
Cred că am fost înteles greşit aici. Dezbaterile le facem noi, „ceilalti” nu dezbat niciodata. Ei tac şi fac. Trebuie să recunosc ca la capitolul eficienţă sunt peste noi, cel putin până acum. Dar, să închei tot cu un proverb, « Cine râde la urma, râde mai bine… ». Unii dintre noi chiar nu ne-am saturat de România.
Carte de vizită Sebastian Buhai
Sebastian Buhai (36 de ani) s-a născut la Cluj-Napoca şi a făcut Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu” din localitate. Sebastian a terminat în 2001 două facultăţi la Universitatea Utrecht (Olanda) una având specializarea ştiinţe sociale (economie/drept/ştiinţe politice) şi cealaltă fiind de ştiinţe exacte (matematică şi fizică teoretică). Masteratul şi doctoratul le-a făcut tot în Olanda, la insitutul Tinbergen şi la Universitatea Erasmus, în Rotterdam şi Amsterdam (2008), având ca temă piaţa muncii. Între 2010 şi 2013 a obţinut o bursă postdoctorală „Marie Curie” din partea Comisiei Europene în cadrul căreia a studiat la Universitatea Aarhus (Danemarca) şi la Northwestern University (Chicago), avându-l ca îndrumător ştiinţific pe câştigatorul premiului Nobel în 2010, Dale Mortensen. Din 2013, este cercetător în cadrul Departmentului Economic la Universitatea din Stockholm (Suedia).
Citeşte şi