Bob Rădulescu, vocea epică a străzii: „Când mă va întreba copilul «Tati, tu ce ai făcut când ăştia au furat ţara?», n-o să-i spun că am dat Like pe Facebook“

Bob Rădulescu, vocea epică a străzii: „Când mă va întreba copilul «Tati, tu ce ai făcut când ăştia au furat ţara?», n-o să-i spun că am dat Like pe Facebook“

Bogdan Bob Rădulescu la manifestaţiile din Piaţa Unirii din Cluj. FOTO: Arhivă personală

Bogdan Bob Rădulescu, actorul şi comediantul clujean cunoscut telespectatorilor datorită emisiunii „Epic Show”, iese de trei săptămâni, seară de seară, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca pentru a protesta. „Adevărul” l-a întrebat despre banii pe care i-a primit de la Soros, despre ce vrea strada, despre schimbarea hashtagului „rezist” cu ”lupt” şi despre profeţia lui Silviu Brucan.

Ştiri pe aceeaşi temă

Bogdan Bob Rădulescu, actorul şi comendiantul din Epic Show, iese de trei săptămâni în fiecare seară (cu excepţia câtorva zile când a lucrat) în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca pentru a protesta. El a devenit un fel de lider informal, luând cuvântul în deschiderea protestelor şi organizând oamenii.

Bob Rădulescu a declarat pentru ”Adevărul” că unul dintre motivele pentru care protestează este: „atunci când copilul meu de 4 ani mă va întreba: «Tată, tu ce ai făcut când ăştia au furat ţara cu voi în ea?», o să pot să-i spun că nu am stat pe Facebook şi am dat Like, ci am protestat până am căpiat de frig”. Am mai vorbit cu Rădulescu despre ce vrea strada, despre clasa politică, despre schimbarea hashtagului – „rezist” cu ”lupt”, despre proclamaţii şi despre spiritul civic al românilor.
 
Cred că discuţia despre protestele care au loc zilele acestea în toată ţara trebuie să înceapă cu discuţia despre spiritul civic al românilor. Brucan spunea în 1990 „pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani“. Crezi că după 27 de ani putem spune că s-a împlinit profeţia lui Brucan? 
 
Mă gândeam zilele astea la manifestaţiile de la începutul lui 1990, din Piaţa Universităţii, la aşa-zisa golaniadă.
 
Gândeşte-te că Revoluţia s-a întâmplat la final de decembrie 1989, iar după câteva luni, oamenii protestau în faţa Guvernului, câte 50.000 în centrul Bucureştiului, timp de 53 de zile. Asta în condiţiile în care atunci nu existau telefoane, nu exista internet sau Facebook şi nici o altă sursă de informare. Oamenii au ieşit în stradă pentru că ştiau că FSN-ul (Frontul Salvării Naţionale - n.r.) este doar o continuare a Partidului Comunist Român.
 
Deci spirit civic a existat întotdeauna în România. Sigur că o fost o lecţie aşa de dureroasă pentru umanitate ce au făcut ticăloşii ăştia în iunie, când au înfrânt o mişcare civică civilizată în maniera cea mai brutală şi mai dureroasă, în sânge. Atunci e clar că spiritul civic a existat la noi şi în 1990, dar au reuşit ticăloşii ăştia nenorociţi, au reuşit în câteva zile sângeroase, cu zeci de morţi, să-l înăbuşe. Au venit o mulţime de acreieraţi şi au ucis o sută de oameni la îndemnul unui ticălos trădător de ţară. Asta e Istoria, nu ai cum s-o negi. Spiritul civic a existat întotdeauna la noi, durerea e că a durat 27 de ani ca lumea să se ridice din nou să protesteze masiv, masiv pentru că au mai fost proteste în aceşti ani. Spirit civic a fost, l-au adormit un pic, dar s-a trezit iar. O idee n-o poţi omorî oricât ai încerca.
 
Protest la Cluj-Napoca. FOTO: Florina Pop
 
 
În afară de banii de la Soros, ce te face să ieşi în stradă seară de seară de mai bine de două săptămâni?
 
(Râde) Cu 10 minute înainte de a veni am avut o revelaţie:
 
Hashtagul „rezist” este o greşeală fatală. Spun asta deşi îl am pe geacă şi pe trei geamuri ale maşinii. Rezist înseamnă că rezistăm, că îndurăm, că acceptăm, că tolerăm în continuare, că stăm aşa mai departe, e un hashtag pe care l-am îmbrăţişat cu inima deschisă săptămâna trecută şi pe care astăzi îl reneg în profunzime, nu mă mai reprezintă. Vreau hashtag „nu mai rezist” sau „lupt” sau ceva legat de luptă. Resemnarea neamului a venit cu acest hashtag „rezistăm”, care de altfel e foarte bine intenţionat. Eu nu mai vreau să rezist, vreau să luptăm.
 
 
Revenind la întrebarea ta, din păcate trăim într-o ţară în care puterea manipulării este fantastică şi ăştia au transformat glumele noastre legate de banii de la Soros într-o armă pentru ei. Deci nu, nu am căpătat niciunii niciun leu de la Soros sau Şoroş. Îmi cer scuze, nici nu ştiu bine numele bietului om.  
Ceea ce mă motivează este o rană de nedreptate profundă pe care o simt, ca tată, ca soţ, ca fiu,  ca prieten, ca vecin, ca om care în 37 de ani nu a muncit niciodată în sistemul de stat, şi acolo, dacă am activat la teatru am făcut-o prin intermediul firmei mele. Mă motivează nedreptatea pe care o simte plătitorul de taxe şi impozite care lucrează de când era tânăr, de înainte de a fi student, omul ăla informat nu de la două televiziuni, ci din toate sursele posibile pe care un om le poate accesa la 37 de ani. Când tragi o linie şi ajungi la o concluzie pe baza acestor surse de informare şi a acestui fel al meu de a fi, rezultă o stare de continuă atenţie, o stare de continuă prezenţă şi o stare continuă de implicare. Aşa-mi fac meseria, deoarece prin natura meseriei trebuie să fiu prezent, atent, concentrat, implicat. Ca cetăţean, mi-am dat seama ca-s la fel, nu pot ca cetăţean să fiul altfel de cum îs pe scenă, sunt sincer, sunt franc, spun lucrurilor pe nume şi da, resimt o rană de nedreptate enormă când în jurul meu bunicii, părinţii sunt manipulaţi şi batjocoriţi, sunt cumpăraţi pe nimic, iar noi, tinerii, suntem ignoraţi şi cu toţii avem de pierdut pe termen lung din cauza nedreptăţilor care ni se fac. 
 
Plus întrebarea inevitabilă a copilului meu, care are 4 ani acuma şi cu care vorbim de proteste pentru că ştie că ieşim seara la proteste. Va creşte copilul ăsta şi va face parte din generaţia asta liberă. Va creşte şi  ne va întreba într-o zi: „Voi ce aţi făcut? Ce ai făcut tati, când ăştia vă furau ţara cu voi în ea. N-am de gând să-i spun copilului meu: „tati, am dat Like şi Share şi am zis că e o idee foarte bună. Am să-i spun: am protestat în stradă până am căpiat de frig şi m-am luptat cu ei.  
 
Ai fost aproape în fiecare seară la proteste. Familia ta cum priveşte decizia ta? 
 
Au fost seri în care am lipsit deoarece am lucrat. Joi, de exemplu, prezint o gală caritabilă pentru copiii din centrele de plasament. Sâmbătă am spectacol, din asta trăiesc. De două ori am lipsit în 14 zile. 
Soţia mea vine cu mine de cele mai multe ori. În primele seri am adus-o şi pe cea mică, dar a prins un pic de frig şi după 30 de minute am trimis-o acasă. 
 
Nu te-a reclamat nimeni la Protecţia Copilului? 
 
Nu, cât m-aş bucura... Să am şi cu ăia o discuţie... Când am parcat maşina, i-am văzut pe sărmanii ăştia ce stau în Piaţa Unirii, care-s încă copii, de ani de zile n-am văzut Protecţia Copilului să-i ajute cu ceva. Eu, prin natura meseriei, am tangenţe cu astfel de probleme. Gala pe care o voi prezenta are scopul de a ajuta copiii din centrele de plasament. Sunt oameni care-şi doresc să-i ajute şi, la 18 ani să le ofere o încadrare în muncă. Protecţia Copilului face prea puţin pentru ei, că e birocraţie, că e greu... De ani de zile de când fac prezentări mă cheamă lumea la gale la care se strâng fonduri pentru copiii ăştia. 
Revenind, familia nu numai că mă înţelege, dar mă susţine, e alături de mine. Şi ai mei, toată lumea. Orice om cu un pic de integritate, cu un pic de coloană vertebrală nu ar face altceva decât să te ajute, să te susţină. Am ajuns să stăm ca-n antichitate de veghe pe zidurile cetăţii. Atunci, se făcea cu schimbul pe zidul cetăţii, să te uiţi când vin invadatorii, noi stăm acuma pe zidul cetăţii  şi ne uităm la conducătorii noştri, de ei ne păzim.
 
Proteste la Cluj. 
 
Ce vrea Bob Rădulescu, ce vrea strada?
 
Timişoara o făcut, exact ca acum 27 de ani o proclamaţie. Uită-te că acum 27 de ani a rămas la stadiu de ideologie extraordinar de frumoasă, de proclamaţie. Strada vrea cam acelaşi lucru pe care l-a dorit Timişoara în 90 . Dacă rezumi la un singur lucru, strada ar vrea normalitate, strada cere normalitate. Normalitatea înseamnă responsabilitate pe toate planurile – tu eşti responsabil făcându-ţi jobul, eu sunt responsabil făcându-mi jobul, preşedintele ţării e responsabil făcându-şi jobul, iar politicienii sunt responsabili făcându-şi jobul. Să fii responsabil înseamnă să te gândeşti întotdeauna la ceilalţi, la toţi.
 
Deci strada cere normalitate şi se iese în stradă pentru că această normalitate este călcată în picioare şi se face abuz nu de putere, ci de normalitate. Ţara vrea, concret, ca niciun penal să nu mai ocupe funcţii publice de demnitar, strada vrea ca cei care au greşit să plătească, dacă e nevoie să plătească cu libertatea lor, pentru că au greşit atât de flagrant, fie. Strada vrea să plătească fiecare, exact cum tu, eu, fiecare plătim la locul de muncă dacă stricăm ceva, strada vrea ca cei care ne conduc şi fură să plătească şi prejudiciul să fie recuperat.
 
Banii noştri pe care-i dăm la stat se scurg printre degetele lor şi merg pe căi pe care noi nu le mai putem controla, suntem furaţi şi jefuiţi. Strada asta cere, să se oprească o dată hoţia asta. 
 
Din 2013 încoace la Cluj s-au întocmit mai multe liste de revendicări, mai multe proclamaţii, ca urmare a protestelor din stradă. De ce multe dintre aceste revendicări nu au fost puse în aplicare şi au dispărut de pe agenda publică? Unde „se rupe filmul”?
 
La căile juridice, hăţişul ăsta birocratic juridic al României pe care nu-l ştie nimeni. Ai văzut că nu ştie nimeni în lumea asta pe ce planetă suntem? Vine Cristi Danileţ,un judecător, fost membru CSM, spune nişte lucruri, vine presa - spune altceva, vin televiziunile de partid – spun altceva, vin pesediştii – spun altceva. Domnule, nu mai ai sursă de informare credibilă.Litera legii poate fi interpretată de fiecare privitor. Asta e o anomalie. Acolo undeva în hăţişul legislativ se pierd proclamaţiile poporului.
 
Am ieşit în stradă, vă batem obrazul, ar trebui să vă simţiţi. Nouă, dacă ne bate cineva obrazul, toată lumea se ruşinează în piaţă, că-s oameni cu principii. Ăştia nu se ruşinează deloc. 
 
Unii analiştii politici susţin că între stradă şi politicieni ar trebui să existe un dialog. Ce părere ai, se poate face acest dialog?
 
Ar trebui să existe o instituţie care să asigure acest dialog. Dacă este vorba despre avocatul poporului, atunci instituţia avocatului poporului să fie a poporului 100%, la fel cum trebuie să fie CNA. Nu poţi să-l pui pe Ciorbea, care esta dator lor şi membru al grupului lor, să lupte împotriva lor.

Nu poţi să ai aşteptări de la Curtea Constituţională numită politic. Nu poţi să ai aşteptări de la CNA să oprească manipulările produse de Antene şi RTV când cei din CNA sunt membri ai partidelor. Acestea sunt anomalii ale sistemului. Parlamentul e dominat de un singur partid care decide şi care în ultima vreme a luat decizii numai pentru o mână de corupţi şi teamă îmi e că acesta este începutul unei implozii a PSD-ului.
 
Nu e posibil ca un impiegat de autogară, mustăcios din Teleorman, importator de anvelope second-nad,să ajungă să decidă destinul unei ţări şi să fie atât de aproape s-o arunce în gura neantului acestuia geostrategic în care ne aflăm, numa ca să-şi salveze lui pielea. 
 
 
Contestatarii protestelor din stradă susţin că nu vor să le fie „furat” votul. Cum le răspunzi?
 
Sunt de acord cu votul, dar pentru PSD au votat 45% din cei 40% care au votat. PSD deţine o majoritate cu 18% dintre cetăţeni. Aşa-i  în democraţie, eu nu contest votul, contest că au stat oamenii acasă, că nu au fost interesaţi, că au fost morţi din punct de vedere civic, dar acei 18% nu au investit un guvern să dezbine poporul şi să dea drumul la hoţi şi să reglementeze de aşa natură bugetul astfel încât să nu mai poată fi traşi la răspundere.
 
De ce nu vin cu o Ordonanţă ca să îmbunătăţească condiţiile din spitale, unde internaţii trăiesc mai rău decât în puşcării. De ce nu dau o Ordonanţă prin care să fie suspendate toate ajutoarele sociale, dacă cei care le primesc nu fac dovada unei munci sau a unei activităţi în folosul comunităţii. De ce nu dau o Ordonanţă, noaptea ca hoţii, prin care sistemul de educaţie să primească bani aşa cum se cuvine şi şcolile să ajungă la standardele la care ar trebui să fie.  
Protest la Bucureşti. 
 
Cei care protestează în stradă au mers la vot?
 
Şi, şi. Cu ochii mei am văzut o tânără care a venit şi a zis: „îmi pare rău că n-am fost la vot, credeam că nu contează până când am văzut ce se întâmplă”. Sunt seara în piaţă părinţi cu copii în braţe, sunt tineri, sunt bunici membri PSM (Partidul Socialist al Muncii) şi care vin şi zic: „ne-or dat la pensie, dar nu ăsta e preţul pe care vrem să-l plătim: să vedem hoţii eliberaţi”. Un alt pensionar a zis: „Tot ai mei copii şi nepoţi îmi plătesc şi pensia asta. Şi pe ei îi fură”.
 
Suntem în stradă tineri, copii, adolescenţi, oameni în vârstă, oameni cu studii superioare sau cu mai puţine studii, nu contează în ce categorie socială suntem, pentru că suntem în aceeaşi categorie mare: suntem oameni care încă au integritate, au caracter şi valori după care se ghidează. Pentru că s-au pierdut acele valori, de aceea milităm. Au venit unii şi au zis: „Gata, Ordonanţa s-a retas, de ce mai protestaţi?” Protestăm pentru o idee pe care ne-aţi luat-o. 
 
Se scandează mult împotriva PSD. O  plecare de la guvernare a lor este puţin probabilă după ce tocmai au câştigat alegerile? Ce alte soluţii vezi tu?
 
Să aducă un Guvern. OK, nu le-au plăcut cu tehnocraţii , în urma cărora au rămas cifre clare, concrete, de creştere, de rezolvare a situaţiei. Vor să numească guvern politic? Să-l numească politic, dar să-şi pună... Nu-ţi cumperi ditamai maşina, o umpli cu toată planeta şi şoferi îi pui pe ultimii oameni care n-au nimic de-a face cu şoferia. Parlamentul este al reprezentanţilor poporului, însă Guvernul este un organ executiv, unde trebuie să vii cu oameni de specialitate, cu oameni care au integritate, care au valoare. Controleaza-i politic, dar controleaza-i să ducă ţara pe un drum bun, nu pe un drum rău. 
 
Ce mesaj ai pentru clujenii care n-au ieşit la vot şi nu ies nici la proteste? 
 
Păcat. Mesajul meu pentru ei este „păcat” – lipsa voastră de implicare nu se vede numai la vot sau la proteste, asta e clar, dar lipsa voastră de implicare este foarte probabil să se vadă la nivel de zi cu zi în jurul apartamentului, în jurul casei voastre, în jurul comunităţii voastre, la munca pe care o faceţi. Lipsa voastră de implicare s-ar putea, până la urmă, să vă facă nişte cetăţeni care-şi fac slujba şi atât. Dacă nu te implici în treburile cetăţii, e foarte probabil să nu te implici în nimic, pentru că nu-ţi stă în caracter. Poate n-o fac de frică, dacă n-o fac de frică le pot înţelege teama, poate sunt oameni care au trăit alte vremuri şi vreau să le spun că nu au de ce să le fie frică.
 
Clujul acesta este o comunitate puternică şi unită, dar ca să fim şi mai puternici şi mai uniţi trebuie să fim mai mulţi, de aia e nevoie de fiecare om aici. Dacă nu ies pentru că nu-i interesează, n-ai cum să schimbi un om, cu dezinteresul nu prea ai ce face, e ca talentul, îl ai sau nu-l ai. Când hotărăşti că nu ieşi la luptă, deja eşti înfrânt. Mai bine dă-ţi o şansă. Regretele în viaţă vin nu de la lucrurile pe care le-ai făcut, ci de la cele pe care nu le-ai făcut. 
 
Au existat voci care contestă prezenţa ta în Piaţă, deoarece ai fi membru USR. Cum le răspunzi?
 
Eu nu sunt membru USR, nu am treabă cu ei. Sunt un simpatizant al USR, la fel cum sunt un simpatizant al oricărei mişcări ce militează pentru normalitate. Niciun partid nu va revendica strada. Când vezi ce amestec de oameni din toate cartierele şi din toate mediile sociale vin în stradă îţi dai seama că protestele nu pot fi ale unui partid sau ale cuiva. Eu am fost membru USR, într-adevăr, dar au fost discuţii legate de faptul că aş putea aduce un prejudiciu de imagine partidului din cauza unui clip pe care l-am filmat mai demult, în care criticam cu un limbaj destul de colorat Biserica. Atunci am zis, ca să nu fie discuţii, plec eu din partid deoarece cred mai mult în potenţialul lor şi în valorile lor decât în calitatea  mea de membru. Asta se întâmpla anul trecut, deci nu mai am nicio legătură cu USR-ul. 
 

Carte de vizită Bogdan Bob Rădulescu

 
Bogdan Bob Rădulescu are 37 de ani şi este actor. A debutat în televiziune la Look TV, ca prezentator al emisiunilor „Servus Talk” şi „Cenzurat”, unde a făcut echipă cu Dragoş Stan, Tibi Codorean şi Adrian Cucu. Cei patru s-au mutat la Prima TV unde au continuat conceptul „Cenzurat” sub numele de „Epic Show”. El mai face parte şi din trupa de stand-up comedy "Just push play". Bob colaborează cu Teatrul Naţional din Cluj la anumite spectacole. De asemea, continuă proiectul „Epic Show” pe YouTube cu  podcastul video ”Epic”. Este căsătorit şi are o fetiţă de 4 ani. 
 
Citeşte şi
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările