România trece la ora de iarnă: Ceasurile se dau înapoi. 30 octombrie, cea mai lungă zi din an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România trece la ora de iarnă FOTO pixabay.com
România trece la ora de iarnă FOTO pixabay.com

Românii dau ceasurile înapoi cu o oră în noaptea de 30 spre 31 octombrie pentru a trece la ora de iarnă. 2021 ar putea fi ultimul în care s-ar face acest lucru.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, între 30 şi 31 octombrie, românii îşi vor da ceasurile cu o oră înapoi. Mai exact, ora 04.00 va deveni ora 03.00, ceea ce va însemna că ziua de 30 octombrie va avea 25 de ore, în loc de 24, fiind cea mai lungă zi din an.

Trecerea la ora de iarnă 2021 se face după echinocţiul de toamnă, care are loc atunci când Soarele traversează ecuatorul ceresc şi trece prin emisfera sudică. Echinocţiul de toamnă, care a avut loc pe 22 septembrie, a marcat şi sfârşitul verii, acesta fiind momentul în care ziua este egală cu noaptea.

Conform specialiştilor, trecerea la ora de iarnă 2021 are efecte asupra organismului, întrucât acesta are nevoie de aproximativ o săptămână pentru a se adapta.

Mai exact, se pare că trecerea la ora de iarnă poate determina apariţia unei stări accentuate de oboseală, precum şi scăderea vigilenţei, creşterea nivelului de stres, tulburări de somn şi chiar iritabilitate, dar şi astenia de toamnă. Tocmai de aceea, specialiştii recomandă schimbarea programului de somn, şi anume mutarea orei de somn mai devreme pentru a nu resimţi aceste schimbări.

Parlamentul European a votat în matie 2019 pentru a se renunţa la ora de vară, la nivelul Uniunii Europene. Măsura urma să intre în vigoare în anul 2021. Concret, ţările care vor să menţină ora de vară au făcut o ultimă schimbare în ultima duminică din martie 2021.

Ţările care vor să rămână la ora de iarnă vor face trecerea la ora de iarnă în ultima duminică din octombrie 2021. România încă nu a luat o decizie, dacă va păstra ora de vară sau ora de iarnă. Ţările din Uniunea Europeană trebuie să hotărască şi să anunţe Comisia Europeană, dacă aleg să facă pentru ultima oară trecerea la ora de iarnă sau la cea de vară.

Beneficiile luminii naturale

Sistemul orei de iarnă şi de vară, încă în vigoare, presupune  o ajustatare cu o oră a ceasurilor în fiecare primăvară şi toamnă. Ora de iarnă este considerată, însă, ora standard.

Introducerea orei de vară a avut ca scop creşterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui şi a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură. Ţările europene au adoptat acest sistem în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piaţa petrolului apărute în anii 1970.

La ora de vară, ceasul se dă înainte cu o oră (ora 03.00 devine ora 04.00), în timp ce la ora de iarnă operaţiunea e inversă, ceasurile se dau înapoi cu o oră şi ora 04.00 devine ora 03.00.

În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore (faţă de trei ore când e ora de vară).

Se încheie orarul de vară

Aşadar în ultima duminică din luna octombrie se încheie orarul de vară, care debutează în ultima duminică a lunii martie, şi se revine la Timpul Legal Român, când diferenţa faţă de timpul universal (GMT) este din nou de două ore.  Schimbarea nu este simultană în toate ţările unde are loc din cauza diferenţei de fus orar.  Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui şi reducerea folosirii luminii artificiale.

Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Au urmat ani în care introducerea orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 - 30 septembrie 1945.

Vă mai recomandăm şi:

Culise. Ce le-a spus Ciucă liderilor PNL la ultima şedinţă despre pretenţiile PSD şi USR de a intra la guvernare

Tragedii aviatice demne de Dosarele X, întâmplate în munţii Hunedoarei VIDEO

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite