Restricţii de trafic pe A2. În ce zone au loc reparaţii la carosabil

Restricţii de trafic pe A2. În ce zone au loc reparaţii la carosabil

Lucrări pe A2 FOTO CNADNR

Pe mai multe sectoare de drum de pe Autostrada Soarelui au fost instituite restricţii din cauza lucrărilor de reparaţii la carosabil.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, conform Centrului Infotrafic, până la finalul lunii noiembrie, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 31+500 de metri - 36+150 de metri, traficul se desfăşoară deviat de pe sensul către Bucureşti (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, cu limită de viteză de 60 km/h. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părţii carosabile.
 
De asemenea, a fost închis şi nodul rutier de la kilometrul 35 care face accesul la şi dinspre localităţile Fundulea şi Nana, judeţul Călăraşi, pe sensul Constanţa – Bucureşti.
 
Până la jumătatea lunii decembrie 2021, se aplică o restricţie de circulaţie pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, pe tronsonul kilometric 13+300 de metri – 13+360 de metri, în localitatea Glina, judeţul Ilfov, pentru a permite realizarea unui pilon pentru autostrada A0. Din acest motiv, traficul se desfăşoară doar pe banda a doua.
 
Începând din data de 1 octombrie 2021, în vederea executării lucrărilor de reparaţii pe Podul Borcea, situat pe autostrada A2, la km 149+680 de metri,  se închide calea 1 de rulare (Bucureşti - Constanţa), traficul rutier fiind deviat pe calea 2 (Constanţa-Bucureşti), unde se va circula în ambele sensuri pe sectorul cuprins între kilometrii 144+250 de metri - 146+883 de metri.
 
De asemenea, şi pe tronsonul kilometric 160+160 de metri - 156+933 de metri, traficul se desfăşoară deviat de pe sensul către Bucureşti (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, cu limită de viteză de 60 km/h. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părţii carosabile.
 
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să păstreze distanţa regulamentară între vehicule şi să se asigure temeinic la schimbarea direcţiei de deplasare, au anunţat poliţiştii rutieri.
 
Vă mai recomandăm şi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările