Prognoza meteo: Un val de aer polar îngheaţă România. Cât de frig va fi, unde lovesc ninsorile şi când vine primăvara

Prognoza meteo: Un val de aer polar îngheaţă România. Cât de frig va fi, unde lovesc ninsorile şi când vine primăvara

Se întorc ninsorile FOTO Adevărul

Un val de aer polar aduce temperaturi de iarnă, apropiate de pragul de îngheţ, ploi şi ninsori în România. Vremea se schimbă radical în următoarele zile. Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), până pe 3 martie vom avea parte de o vreme capricioasă.

 
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
 
Nopţi reci în Muntenia
 
În primele patru zile vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 10...12 grade, urmând ca în a doua parte a primei săptămâni media să scadă accentuat, spre valori de 0...3 grade în zilele de 23 şi 24 februarie. În a două săptămână, valorile termice se vor apropia de cele specifice perioadei, urmând ca maximele să fie, în medie, între 6 şi 9 grade. Pe parcursul celor 2 săptămâni, media regională a minimelor se va situa, în general, între -2 şi 2 grade, exceptând intervalul 22 - 25 februarie, în care nopţile vor fi mai reci, cu o medie în jurul valorii de -6 grade. Vor fi precipitaţii slabe în data de 22 februarie, dar, posibil, şi în unele zile ale intervalului 25 februarie – 3 martie.
 
Ninsori slabe în Transilvania
 
Până pe 20 februarie vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 9...10 grade, apoi vremea se va răci, mai semnificativ la finalul primei săptămâni, când media va coborî spre -1...1 grad. În a două săptămână valorile termice vor fi în general constante şi apropiate de cele specifice perioadei, iar maximele vor fi, în medie, de 4...5 grade. Temperaturile nocturne vor fi preponderent negative, pe tot parcursul intervalului, astfel încât media regională a minimelor va fi cuprinsă între -5 şi -1 grad, exceptând nopţile din 23 şi 24 februarie, care vor fi mai reci, cu o medie de -12...-10 grade. Se vor semnala precipitaţii slabe în zilele de 22 şi 23 februarie şi pe spaţii mai mici în 21 februarie, iar local şi în a doua săptămână, cu o probabilitate mai ridicată în perioada 28 februarie – 3 martie.
 
Valori aproape de pragul de îngheţ în Moldova
 
În primele trei zile vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 10...11 grade, urmând ca în a doua parte a primei săptămâni media să scadă accentuat, spre valori apropiate de pragul de îngheţ în zilele de 22, 23 şi 24 februarie. În a două săptămână valorile termice se vor apropia de cele specifice perioadei, urmând ca maximele să fie, în medie, între 4 şi 7 grade. Pe parcursul celor 2 săptămâni, media regională a minimelor se va situa, în general, între -3 şi 0 grade, exceptând nopţile din 23 şi 24 februarie, care vor fi mai reci, cu o medie în jurul valorii de -7 grade. Vor fi precipitaţii slabe în data de 21 februarie, dar local şi în zilele de 21 şi 23 februarie, precum şi în unele zile ale intervalului 24 februarie – 3 martie.
 
Precipitaţii slabe în Oltenia
 
În intervalul 18-21 februarie vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 11...14 grade, urmând ca această medie să scadă accentuat, spre valori de 1...4 grade în intervalul 22-24 februarie. În a două săptămână, valorile termice se vor apropia de cele specifice perioadei, iar maximele se vor situa, în medie, între 7 şi 10 grade. Pe parcursul celor 2 săptămâni, media minimelor va fi, în general, între -2 şi 2 grade, exceptând intervalul 23 - 25 februarie, în care nopţile vor fi mai reci, cu o medie în jurul valorii de -5 grade. Vor fi precipitaţii slabe în data de 22 februarie, dar posibil şi în unele zile ale intervalului 26 februarie – 3 martie
 
Plouă în fiecare zi în Dobrogea
 
Vremea va fi caldă în intervalul 18-21 februarie, când se vor înregistra, în medie, valori maxime diurne în jurul a 10 grade, apoi se va răci semnificativ, astfel încât media va coborî sub 3 grade în perioada 22-24 februarie. Ulterior, temperaturile maxime vor avea medii de 7... 9 grade. În ceea ce priveşte media temperaturilor minime, estimăm valori de 2...4 grade până pe 22 februarie şi de -4...-2 grade în intervalul 23- 25 februarie. Ulterior, minimele nocturne vor creşte uşor, media lor încadrându-se între -1 şi 1 grad. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi ridicată pe data de 22 februarie, apoi precipitaţii slabe vor fi posibile în fiecare zi, dar cu precădere în intervalul 25-27 februarie.
 
Maxime de 8 grade în Banat
 
Până pe 21 februarie vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime cuprinsă între 10 şi 14 grade (cele mai ridicate valori urmând a se înregistra pe parcursul zilei de 19 februarie). Spre finalul primei săptămâni vremea se va răci semnificativ, astfel încât media maximelor va scădea spre 2...4 grade în zilele de 23 şi 24 februarie. În a două săptămână valorile termice vor fi în general constante şi apropiate de cele specifice perioadei, iar maximele se vor situa în medie între 6 şi 8 grade. Media minimelor va fi cuprinsă între -2 şi 0 grade, exceptând nopţile din perioada 23 şi 25 februarie, care vor fi mai reci, cu o medie de -6...-4 grade. Vor fi precipitaţii slabe în zilele de 21 şi 22 februarie şi local în perioada 28 februarie – 3 martie.
 
Deosebit de frig în Crişana
 
În primele două zile vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 12...13 grade, urmând ca spre mijlocul primei săptămâni media să scadă spre valori de 8...9 grade. Răcirea va continua şi va semnificativă spre finalul săptămânii, când maximele vor ajunge, în medie regională, la 2...3 grade, în zilele de 23 şi 24 februarie. În a două săptămână valorile termice vor fi în general constante şi apropiate de cele specifice perioadei, iar maximele se vor situa, în medie, între 6 şi 8 grade. Media regională a minimelor va fi cuprinsă, în general, între -2 şi 0 grade, exceptând nopţile din 23 şi 24 februarie, care vor fi mai reci, cu o medie de -7...-6 grade. Vor fi precipitaţii slabe în data de 21 februarie, dar local şi în ziua de 22 februarie, precum şi în perioada 28 februarie – 3 martie.
 
Maxime de 2 grade în Maramureş
 
În primele două zile vremea va fi caldă, cu o medie a temperaturilor maxime de 10...11 grade, urmând ca spre mijlocul primei săptămâni media să scadă spre valori de 6...7 grade. Răcirea va continua şi va semnificativă spre finalul săptămânii, când maximele vor ajunge, în medie, la 0...2 grade, în zilele de 23 şi 24 februarie. În a două săptămână valorile termice vor fi în general constante şi apropiate de cele specifice perioadei, iar maximele se vor situa, în medie, între 4 şi 6 grade. Media regională a minimelor va fi cuprinsă, în general, între -3 şi 0 grade, exceptând nopţile din 23 şi 24 februarie, care vor fi mai reci, cu o medie în jurul valorii de -8 grade. Vor fi precipitaţii slabe în data de 21 februarie, dar local şi în zilele de 21 şi 23 februarie, precum şi în perioada 27 februarie – 3 martie.
 
Iarnă autentică la munte
 
Pe parcursul primei săptămâni, vremea se va răci treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 6 grade pe 18 februarie până la -9 grade în ziua de 22 februarie. Media temperaturilor minime va scădea, de asemenea, de la -2 grade pe 18 februarie până la -12 grade în intervalul 23-24 februarie. În perioada 25 februarie-3 martie, tendinţa va fi în general de creştere, cu medii ale temperaturilor maxime între -4 şi -2 grade, iar a celor minime, în general, între -11 şi -5 grade. Începînd cu 20 februarie, vor fi precipitaţii, mai ales ninsori, aproape în fiecare zi, dar cu probabilitate mai ridicată în intervalele 21-23 februarie şi 26 februarie-3 martie.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: