VIDEO Unul dintre viceprimarii Buzăului, Sebastian Radu, şi-a dat demisia din conducerea forului local

VIDEO Unul dintre viceprimarii Buzăului, Sebastian Radu, şi-a dat demisia din conducerea forului local

Viceprimarul Sebastian Radu a anunţat demisia la finalul şedinţei

Sebastian Radu, unul dintre cei doi viceprimari ai municipiului Buzău, membru PSD, şi-a prezentat demisia din funcţie, la finalul şedinţei ordinare de astăzi a Consiliului Local. Acesta a precizat că are opinii diferite faţă de cele ale primarului Boşcodeală şi că este dezamăgit că în deliberativul buzoian nu mai există dezbateri pe seama proiectelor importante pentru populaţie.

 
”E o diferenţă de opinie, e normal într-o societate, rămâne de văzut cine a avut dreptate. Vom vedea ce se va întâmpla pe viitor. Deocamdată, rămân consilier, dar ştim că orice consilier e la mâna partidului. Nu e exclus să-mi dau demisia şi din funcţia de consilier. Deocamdată, pot spune că mă simt eliberat că am spus lucrurilor pe nume, deşi poate greşesc, dar nu am nici o apăsare. Am avut miercuri o discuţie cu domnul primar, i-am prezentat problema, avem păreri diferite. Am ales aşa, considerând că părerea mea e cea corectă”, a declarat Sebastian Radu, după şedinţa Consiliului Local Municipal. 
 
Primarul Constantin Boşcodeală regretă demisia lui Sebastian Radu din funcţia de viceprimar. Acesta a declarat după şedinţa Consiliul Local Municipal, la finalul căreia Sebastian Radu şi-a anunţat demisia, că nu ştia despre nemulţumirile colegului său şi că regretă alegerea acestuia.
 
” Nu am ştiut că are o problemă, că are păreri diferite. Demisia e actul dumnealui şi îmi pare rău, sincer, dar în momentele de azi nu mai poţi fi sigur pe nimic. Se poate întâmpla orice. Eu sunt supărat în primul rând pentru condamnarea primită pe nedrept, e lucrul cel mai important pentru mine. Am fost condamnat pentru că am spriinit sportul, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ţară, într-un municipiu reşedinţă de judeţ”, a declarat primarul Boşcodeală. 
 
Primarul Boşcodeală a fost condamnat la începutul lunii la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul GLoria, decizia nefiind definitivă. DE altfel, alesul local a anunţat că va ataca decizia la Curtea de Apel Braşov, declarându-se nevinovat.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: