Râmniceanul Pavel Zăgănescu, eroul pompierilor. A condus bătălia din Dealul Spirii, care a durat mai puţin de 3 ore

Râmniceanul Pavel Zăgănescu, eroul pompierilor. A condus bătălia din Dealul Spirii, care a durat mai puţin de 3 ore

Ziua pompierilor este marcată în fiecare an la 13 septembrie. Este data la care, în anul 1848, a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, o luptă eroică purtată de pompierii militari, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea Revoluţiei de la 1848.

 
Pavel Zăgănescu s-a născut pe 17 ianuarie 1815, la Râmnicu Sărat. A fost fiul lui Grozescu Căminarul şi al Smarandei, mama sa ţinând să primească numele de familie al bunicului, care decedase în 1784, lăsând moştenire familiei 400 de stânjeni de moşie, 14 pogoane de vie şi o cârciumă în Bucureşti. 
 
Fiind originar dintr-o familie de condiţie bună, a urmat cursurile Şcolii Primare Greceşti din Râmnicu Sărat, fiind apoi trimis să-şi continue studiile la Bucureşti, unde a făcut parte din primele generaţii de tineri care au studiat în limba română.
 
În adolescenţă, cuprins de elanul patriotic şi revoluţionar al vremii, a intrat la vârsta 15 ani în Miliţia Naţională ca aspirant la gradul de ofiţer, iar un deceniu mai târziu, în 1840, a primit gradul de sublocotenent şi a fost trecut la Batalionul 1 din Regimentul 2. 
 
În anul 1844, Pavel Zăgănescu era unul dintre primii ofiţeri care conduceau nou înfiinţata companie de pompieri din Bucureşti, iar mai târziu s-a remarcat în timpul Marelui Incendiu ce a mistuit peste 1.500 de clădiri din Capitală, pe 23 martie 1847. 
 
În acelaşi an, a fost avansat la gradul de locotenent, iar un an mai târziu a devenit comandantul „Roatei de Pompieri” a Capitalei. Adept al ideilor lui Nicolae Bălcescu, pe care l-a cunoscut şi cu care a dezbătut de multe ori probleme ale revoluţiei, Pavel Zăgănescu a luat parte la anihilarea acţiunii contrarevoluţionare a coloneilor Solomon şi Odobescu. 
 
La 23 aprilie 1848, domnitorul Gheorghe Bibescu l-a avansat la rangul de parucic (locotenent n.r.) „pentru activă împlinire a datoriilor slujbei”.
 
 
Pavel Zăgănescu, un important personaj al Revoluţiei de la 1848
 
În lucrarea ”Istoria fondărei oraşului Bucureşti”, Dimitrie Papazoglu, care mărturiseşte că relatarea sa se bazează pe mărturiile unor ofiţeri pompieri, evocă episodul încăierării din perspectiva pompierilor care se îndreptau spre un eveniment festiv. Potrivit acestuia, scânteia s-a aprins în momentul în care românii au interpretat greşit un gest prin care Kerim Paşa le cerea să se dea la o parte din calea sa. 
 
Încleştarea propriu-zisă a pornit ca urmare a unei altercaţii dintre sublocotenentul Companiei de Pompieri, Dincă Bâlsan, şi un militar otoman: 
 
”La 13 septembrie, pe la prânz, comanda pompierilor primind ordin de a veni în Dealul Spirii, a se întrupa cu roatele Regimentului nr. 2, plecă, la 4 ceasuri după-amiazi, din cazarma lor de la Poliţie, când, deodată, se întâlniră, tocmai în vârful Dealului Spirii, la poarta de zid de unde începe a se vedea cazarma, cu flancul drept al trupei otomane, ce era comandată de generalul Kerim Paşa, de un colonel şi de un maior arab; iar trupa Pompieră era comandată de d. căpitan Zăgănescu, având ca ofiţeri pe dnii sublocotenenţi Dincă, Foncianu, Stărostescu şi pe locotenentul Dănescu. Veneau în despărţiri, iar sublocotenentul Dincă se afla armat şi cu pistoale la brâu.
 
La semnalul ce dete Kerim Paşa, a se da în lături din drum, această trupă nu înţelese şi se împreună amândouă flancurile, începând a se încurca prin rândurile otomane, grăbeau de a sosi în cazarmă. Se vede că atingerea ce avură rând cu rând, soldat cu soldat, se învrăjbiră amândouă flancurile, încât începu lupta deodată; sublocotenenetul Dincă slobozi pistoalele în generalul turc şi maiorul arab, aşa încât maiorul căzu mort, cum şi calul generalului; flancurile se băteau în focuri şi în baionete, şi Kerim Paşa comandă, strigând, a veni tunuri. Pe dată ce sosiră două tunuri, cari până să-şi ia poziţia şi pregătirea, pompierii traseră în manevră de lagări, trântiţi pe brânci, şi omorând vreo câţiva artilerişti, răpiră cele două tunuri din mâinile lor; lupta se făcu mai crâncenă şi încăierarea mai serioasă, atunci se omorî sublocotenentul Stărostescu. După aceasta, luptându-se pompierii cu bărbăţie şi văzându-se năpădiţi de mulţimea otomanilor, unii începură a se retrage în dezordine în vale de Dealul Spirii, coborându-se în dreapta, prin grădinile locuitorilor, alţii apucară de sosiră în cazarmă, printre mulţimea rândurilor otomane. (”Istoria fondărei oraşului Bucureşti”, autor Dimitrie Papazoglu). 
 
Confruntarea a durat cam două ore şi jumătate, între 16.30 şi 19.00, de partea română înregistrându-se 48 de morţi şi 57 de răniţi, în timp ce în tabăra turcilor s-a consemnat că au murit 158 de persoane şi 500 au fost rănite.
 
În cele din urmă, văzând că nu poate înfrânge rezistenţa pompierilor, Kerim Paşa a trimis un ofiţer, care i-a propus lui Zăgănescu încetarea focului, garantând în schimb „libera ieşire din cazarmă”, angajament ce nu a fost însă respectat.
 
Odată cu înăbuşirea revoluţiei, Pavel Zăgănescu şi alţi ofiţeri au fost daţi afară din armată, arestaţi şi închişi doi ani la Văcăreşti. Ofiţerul buzoian a fost judecat de o comisie creată pentru cercetarea evenimentului de la 1848, care l-a găsit nevinovat, cu toate acestea, Zăgănescu nemaifiind primit în armată.
 
După numeroase demersuri, în 1852, domnitorul Barbu Ştirbei a acceptat reprimirea sa în armată la Roata de Pompieri, cu gradul de locotenent, avansat apoi căpitan, în 1857 maior, iar în 1859 colonel.
Doi ani mai târziu, devine inspector al frontierei Dunării, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat cu reorganizarea Corpului Grănicerilor.
 
În 1864 a demisionat din armată, în urma unor neînţelegeri cu generalul Florescu, iar în acelaşi an este numit prefectul Poliţiei Capitalei, funcţie pe care a deţinut-o până în 1870.
 
A murit în anul 1897, rămânând unul dintre simbolurile Revoluţiei de la 1848. La moartea sa, presa a consemnat tristul eveniment aducând elogii aceluia despre care s-a spus: „Cu dânsul dispare veteranul eroilor naţionali, iar România poate fi mândră de fiul ei!”
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: