Expunerea îndelungată la soare este mai riscantă pentru anumite categorii de persoane. Care sunt riscurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii recomandă purtarea pălăriilor cu boruri largi Getty Images
Medicii recomandă purtarea pălăriilor cu boruri largi Getty Images

Este vremea concediilor, iar mulţi români aleg să petreacă în aer liber, la mare sau la munte. Cum orice relaxare în aer liber presupune şi expunere la soare, contactul în exces cu radiaţiile solare generează arsuri pe piele atunci când aceasta nu este protejată corespunzător.

Arsurile solare se manifestă prin apariţia unui eritem, o roşeaţă, la nivelul pielii în zonele care au fost expuse excesiv la soare, modificări însoţite de căldură locală. 

Arsurile mai severe pot provoca un disconfort greu de suportat, explică medicul Andi Rizoiu, dermatolog la Spitalul Judeţean Buzău. Zonele afectate sunt sensibile, uşor dureroase la presiune şi atingere.

”După câteva ore sau chiar zile, pot apărea leziuni veziculoase, sau chiar buloase în cazul arsurilor mai severe, adică este vorba de prezenţa unor băşici, mai mari sau mai mici, în funcţie de gravitatea arsurii solare, pline cu lichid clar, care se pot rupe la traumatisme minore sau înţepături”, declară dr. Andi Rizoiu, dermatolog.

Modificările care apar la nivelul pielii, spune medicul buzoian, pot fi însoţite de manifestări generale, cum ar fi durerile de cap, febră, chiar frisoane şi stare generala alterată.

După producerea arsurii, încep procesele de vindecare. În câteva zile, senzaţia de arsură şi durere începe să scadă în intensitate. Stratul superior al tegumentului se decolorează, apoi se cojeşte, după care ţesuturile afectate sunt înlocuite cu ţesuturi noi.

Potrivit medicului buzoian, cele mai predispuse persoane sunt cele care au fototip cutanat I si II. Este vorba despre persoanele care au pielea deschisă la culoare, cu pigmentul pielii foarte deschis, cu ochii albaştri şi păr blond, precum şi cele roşcate.

Atunci când apar arsurile solare, o primă măsură indicată este aplicarea compreselor reci la nivelul zonelor afectate, înfăşurarea într-un prosop ud, îmbibat cu apă rece, precum şi efectuarea duşurilor cu apă rece. Totodată, se recomandă aplicarea unei creme de protecţie solară, înainte de expunerea îndelungată la soare.

”Se recomandă folosirea cremelor emoliente, pe tot corpul, de mai multe ori pe zi şi aplicarea cremelor care conţin corticoizi, pe zone limitate. Din cauza faptului că expunerea la soare produce deshidratarea pielii, se recomandă consumul ridicat de lichide, în special de apă”, precizează dermatologul Andi Rizoiu.
buzaumedicandirizoiu

Sursa spitalulbuzau.ro 

Medicii dermatologi spun că cea mai bună metodă de prevenţie este evitarea expunerii la soare, în special în intervalul orar 10.00 - 17.00, folosirea cu regularitate a cremelor de fotoprotecţie cumpărate din farmacii, adoptarea unei vestimentaţii corespunzătoare, cum ar fi bluze cu mâneci lungi, pantaloni lungi, purtarea pălăriilor cu boruri largi şi a ochelarilor de soare.

În urma arsurilor solare pot apărea leziuni pigmentare noi, cum ar fi aluniţele, iar cele preexistente îşi pot schimba culoarea, forma sau dimensiunile.  De aceea, este recomandată efectuarea unui examen dermatoscopic la medicul dermatolog la fiecare şase luni şi îndepărtarea leziunilor suspecte.

”Aluniţele existente pe piele trebuie urmărite periodic pentru a surprinde modificările care pot apărea. Se va urmări culoarea, o leziune suspectă având mai multe culori. De asemenea, o leziune suspectă are margini neregulate, este asimetrică, iar o crestere rapidă în dimensiuni nu este de bun augur”, explică dr. Rizoiu.

Specialiştii spun că arsurile solare contribuie la accelerarea fenomenului de îmbătrânire a pielii. Mai mult decât atât, în unele cazuri, expunerea exagerată la razele ultraviolete poate  duce chiar la cancer cutanat. 

Vă mai recomandăm: 

Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lăturalnică. Avea trei copii 

Cine este medicul găsit mort într-un spital privat din Constanţa. Anchetatorii iau în calcul sinuciderea

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite