Început de an şcolar fără festivităţi. O sută de unităţi de învăţământ din Buzău, în scenariul galben

Început de an şcolar fără festivităţi. O sută de unităţi de învăţământ din Buzău, în scenariul galben

Arhivă

Conducerea Inspectoratului Şcolar aduce veşti bune pentru şcolarii din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, si din oraşul Pătârlagele. În aceste localităţi, s-a dat liber pentru aplicarea scenariului verde, în funcţie de capacitatea unităţilor şcolare de a primi toţi elevii în bănci, în condiţii de distanţare fizică de un metru.

Ştiri pe aceeaşi temă


Iniţial, în cele trei comunităţi, se vorbea despre scenariul galben, dar autorităţile au scos din calcul focarele înregistrate în căminele de bătrâni de pe raza celor trei localităţi.

Aflată iniţial sub  scenariul roşu, comuna Cernăteşti va putea aplica scenariul verde, prin prezenţa tuturor elevilor în cele două şcoli şi două grădiniţe din comunitate, după ce autorităţile centrale au fost de acord cu recalcularea ratei de incidenţă a infecţiilor prin scoaterea din schemă a cazurilor din focarul înregistrat în azilul de la Aldeni.    

În judeţul Buzău, funcţionează 484 de unităţi şcolare şi preşcolare. În 387 de unităţi de învăţământ se va aplica scenariul verde, adică toţi elevii vor fi in clasă, iar în 97 unităţi de învăţământ, se va aplica scenariul galben, adică o parte în clasă, alta, online. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările