Oraşe dispărute din România - Cetatea de la Racoş, construită pe „Muntele Sfânt“ al dacilor

Oraşe dispărute din România - Cetatea de la Racoş, construită pe „Muntele Sfânt“ al dacilor

Între Munţii Baraolt şi Munţii Perşani  curge râul Olt, prin strânsura Defileului Racoşului, lung de aproape 17 km. Cetatea dacică a Racoşului - un complex de trei fortificaţii - a fost construită pentru a controla accesul în acest defileu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fortificaţiile dacice au fost construite pe la mijlocul secolului I î.e.n. Atât cetatea, cât şi construcţiile de pe terase au fost distruse şi incendiate în războaiele de la începutul secolului al II-lea e.n.

Resturile zidului dacic se înfăţişează ca un val impozant în arc de cerc, ale cărui extremităţi (la N şi la E) pierd serios şi treptat din dimensiuni înainte de a întâlni stânca nativă şi abruptă a dealului (a mamelonului principal), punct din care aşezarea începe să beneficieze de apărare naturală, spre N şi NE, unde există o falie naturală verticală, practic insurmontabilă în antichitate dar avansat colmatată în prezent.

Situl de la Racoş a fost descoperit în perioada interbelică de preotul din sat care a început să facă săpături clandestine şi neştiinţifice în zonă. O mare parte din obiectele descoperite au ajuns la Budapesta. Abia începând cu anul 1975, situl de la Racoş este cercetat de arheologi, unul dintre cei care şi-au dedicat, putem spune, înteraga viaţă, fiind istoricul Florea Costea.

Al doilea centru politico-administrativ după Sarmizegetusa

La Racoş există cea mai mare aşezare dacică din Ţara Bârsei, dar care a vea un rol extrem de important în reţeaua de fortificaţii dacice. Cetatea de la Racoş este considerată de istorici ca fiind al doilea centru politico-administrativ şi religios după Sarmizegetusa.

Ruinele cetăţii dacice au fost găsite pe Tipia Ormenişului, cum se numeşte zona. Importanţa aşezării este dată un sanctuar mare, circular, întregul munte fiind considerat loc sacru al dacilor din această parte a Carpaţilor.

În sec. al V-lea î.e.n., în zona Racoşului, dacii au ridicat o puternică cetate. Istoricii Florea Costea spuen că zona era locuită de dacii din neamul cumidavensilor, o ramură a cotensilor. Lucrările arheologice au scos la iveală la Racoşul de Jos construcţii dispuse în trepte, de tip zigurat. La Muzeul Judeţean de Istorie există multe obiecte din ceramică, râşniţe de tuf şi de piatră, unelte de lut şi de metal, podoabe şi accesorii vestimentare, cuie şi balamale, adică acele obiecte întîlnite doar în aşezările importante.

În secolul I î.e.n. cetatea cunoscuse un grad de dezvoltare foarte mare, încât specialiştii psun că  era comparabilă cu Sarmizegetusa Regia, chiar dacă numai Cetatea, în sine, nu era mare, a avut rol important de apărare. Aici era un centru de comandă al dacilor, de unde se coordona activitatea cetăţilor învecinate. Doar aici s-au descoperit edificii care erau, fără motive de îndoială, reşedinţe ale unor însemnaţi conducători religioşi, militari şi civili.

Un oraş, unde locuinţele şi atelierele erau în incinta fortificaţiei

Cu trei secole înainte de intrarea legiunilor romane în Dacia, aşezarea de la Racoş avea câteva mii de locuitori. Interiorul era terasat pe 20 de niveluri, unde existau locuinţe civile ale clerului, comandanţilor militari şi căpeteniilor politico-administrative.

Alte 20 de hectare cu terase erau pentru oamenii de rând, iar o cazarmă militară adăpostea circa 300 de soldaţi şi un sanctuar religios. Aici, locuitorii nu se ocupau doar de agricultură necesară subzistenţei, ci au fost găsite rămăşiţele unor ateliere de producţie, iar meşteşugarii făceau comerţ cu produsele lor, se ocupau cu mineritul şi metalurgia.

Locuinţeşe nu erau doar bordeie, ci şi case la suprafaţă. Locuinţele erau ridicate din lemn, piatră şi pămînt, fără un liant de tipul mortarului, blocurile de calcar fiind tăiate şi îmbinate perfect.

Locul ultimei bătălii cu legiunile împăratului Traian?

Fortificaţiile dacice din zona Racoşului, care se întind pe o lungime de 5 kilometri, sunt ridicate pe formaţiuni în formă de căciulă (tipie), amplasamente ideale pentru un sistem defensiv eficient. Arheologul Florea Costea, care şi-a publicat concluziile în cartea „Dacii din Sud-Estul Transilvaniei înaintea şi în timpul stăpânirii romane“, scrie că astfel de cetăţi „au fost destinate să reprezinte, în cazul căderii Sarmizegetusei, nu doar un ultim punct de rezistenţă, ci locul de grupare şi reluare a confruntărilor cu Traian“. Felul în care au fost devastate cetăţile dacilor, în special sanctuarul de la Racoş, care a fost incendiat şi demontat, îl face pe istoric să considere că ultimele bătălii dintre daci şi romani s-au dat chiar aici, la Racoş, în vara anului 106. 

Sanctuarul de pe Muntele Sfînt

Sanctuarul este o construcţie specială în cadrul cetăţii. Este interesant prin forma lui circulară, ceea ce atestă faptul că aici era celebrat soarele la solstiţii, exact ca la Sarmizegetusa. La daci, însă, de cele mai multe ori, preotul era chiar regele, ceea ce face posibil ca Racoşul să fi fost chiar capitala regatului lui Oroles. Ipoteza este susţinută şi de istoricul Florea Costea, care crede că amplasarea capitalei regatului lui Oroles ţine de sud-estul Transilvaniei, undeva, pe malul Oltului, unde trăiau circa 155.000 de daci, din cei aproape 3 milioane ai întregii Dacii.

În faţa acestor date copleşitoare legate de construcţiile dacice de la Racoş, istoricul se întreabă: „Aveau dacii numai un Munte Sfînt, respectiv un Kogaionon, termen tradus prin «muntele cu altare şi sanctuare»? Părerea mea e că ne aflăm în faţa unui Munte Sfînt“. Sanctuarul, format din trei cercuri concentrice, cel mai mare avînd un diametru de 20 de metri, era locul sacru în care era venerat Zamolxe“, menţionează istoricul în lucrarea sa ştiinţifică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: