VIDEO Nouă tone de carne de porc expirată de anul trecut au fost găsite într-un depozit din Ghimbav. Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare spune că produsele nu erau destinate consumului

VIDEO Nouă tone de carne de porc expirată de anul trecut
au fost găsite într-un depozit din Ghimbav. Şeful Direcţiei Sanitar Veterinare spune că produsele nu erau destinate consumului

Carnea a fost descoperită într-un depozit din Braşov. FOTOnewsbv.ro

Cele nouă tone de picioare de porc expirate din luna noiembrie a anului 2013 au fost descoperite într-un depozit frigorific din Ghimbav. Carnea provenea din Polonia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Inspectorii de la Protecţia Consumatorului au descoperit într-un depozit din Ghimbav, nouă tone de picioare de porc expirate din luna noiembrie a anului 2013. Carnea era adusă din Polonia şi nu era era sigilată, aşa cum se procedează în cazul produselor expirate. În plus era aşezată lângă produsele care erau bune pentru consum. În curtea depozitului, într-o maşină fără dotări frigorifice s-au mai descoperit produse de patiserie fornetti îngheţate, care urmau să fie livrate.

„În interiorul depozitului s-a descoperit o cantitate importantă de produse din carne expirate. Ni s-a prezentat un proce verbal întocmit de Direcţia Sanitară Veterinară care atesta că marfa era indisponibilizată. Din punctul nostru de vedere este ilegal ca marfa expirată să nu fie separată de produsele bune. Verificările sunt încă în derulare, iar sancţiunile pot merge până la suspendarea activităţii“ a spus Sorin Susanu Inspectorul şef al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Braşov. 

Reprezentanţii DSVSA confirmă că marfa nu era destinată consumului şi că a fost sechestrată de proprietarul depozitului care avea un litigiu cu furnizorul. „Marfa a fost indisponibilizată în luna aprilie a anului trecut când era în termen, deoarece proprietarul depozitului şi furnizorul erau în litigiu. Proprietarul depozitului nu putea incinera produsele până când procesul nu era finalizat. Carnea a expirat în noiembrie anul trecut, dar nu era destinată sub nicio formă desfacerii sau consumului“, a spus Dorin Enache, director al Direcţiei Sanitare Veterinare Braşov. 

 

Pe aceeaşi temă:

Reţeaua cărnii

102 percheziţii în 18 judeţe şi în Capitală

Acţiune de proporţii la nivel naţional. Mari producători de pe piaţa de carne din România, implicaţi într-o reţea internaţională de evaziune fiscală

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările