Lupte între daci şi romani, gladiatori, cavalari şi soldaţi din cele două războaie mondiale, la Brăila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sursa: Primăria Brăila
sursa: Primăria Brăila

Eveniment inedit la Brăila. Timp de trei zile, în oraş va fi organizat un eveniment istoric care, printre altele, va cuprinde lupte între daci şi romani, gladiatori, cavalari medievali , oşteni ai lui Mihai Viteazul şi soldaţi din cele două războaie mondiale, la Brăila

Ceremoniile vor avea loc în Parcul Monument din Brăila.  De vineri până duminică, spectatorii vor asista la reconstituiri de lupte din diferite epoci, la parade ale războinicilor, mânuiri arme, ateliere tematice şi activităţi interactive.

„Vor fi lucruri inedite. Este o paradă a războinicilor, iar sâmbătă spectatorii vor asista la o luptă din primul război mondial şi la reproducerea unui asediu al unei cetăţi, o confruntare între daci şi romani. 

Duminică, vor fi reproducerea unei lupte din al doilea război mondial şi o prezentare de echipamente militare”, a declarat Marian Dragomir, primarul oraşului Brăila.

De asemenea, vor fi povestiri istorice, melodii patriotice şi folk şi expoziţii de tehnică militară.

Sâmbătă şi duminică, evenimentele din cadrul Expoziţiei Istorice „Vladislav I” vor ţine de dimineaţă până seară. 

Organizatori sunt Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Judeţean Brăila, Muzeul Carol I Brăila, Biblioteca Judeţeană Panait Istrati Brăila, Teatrul Maria Filotti Brăila, Casa de Cultura a Municipiului Brăila, Forumul Tinerilor din România

Asociaţii partenere - Castrum Novis, Cavalerul Danubian, Geto Dacii din Moldova, Tineretul Ortodox Roman, Tomis, Tradiţia Militara Bucureşti, Un Concept Luna, Vulturii de la Calata, Vultus Ignis

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite