Centrul vechi al Brăilei, scena unei ample aplicaţii organizate de ISU. Salvări de la înălţime şi detonarea unei bombe artizanale au făcut parte din scenariu

Centrul vechi al Brăilei, scena unei ample aplicaţii organizate de 
ISU. Salvări de la înălţime şi detonarea unei bombe artizanale au făcut 
parte din scenariu

Salvarea de la înălţime   FOTO Florentin Coman

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” Brăila a pus în scenă, astăzi, un amplu exerciţiu care a avut ca temă principală salvarea persoanelor suprinse de un incendiu într-o clădire cu mai multe etaje. De asemenea, s-a acţionat şI pentru descarcerarea unor persoane prinse într-o maşină răsturnată în urma unui accident, precum şi pentru neutralizarea unui dispozitiv exploziv improvizat.

Ştiri pe aceeaşi temă

Exerciţiul s-a desfăşurat în hotelul “Traian” din centrul vechi al Brăilei, precum şI în Piaţa Poligon, din imediata vecinătate a acestuia. Pompierii au sosit la faţa locului cu autoscară, pe care au coborât un “rănit”, de la etajul cinci al clădirii. În acelaşi timp, alte persoane care au jucat rolul victimelor unui incendiu puternic au fost scoase din hotel, pe la parter, fiind ajutate să ajungă la un cort de prim-ajutor instalat în apropiere. La această parte a exerciţiului au acţionat pompierii, paramedicii SMURD, personalul specializat al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Brăila şi voluntari ai Crucii Roşii.

În partea a doua a aplicaţiei a fost simulat un accident rutier în urma căruia un autoturism s-a răsturnat în Piaţa Poligon. Echipa de descarcerare a ISU Brăila a acţionat pentru scoaterea “răniţilor”, iar Ambulanţa şI SMURD-ul le-a acordat primul ajutor şI acestora.

Odată marcat şi acest moment, s-a trecut la penunltima operaţiune din cadrul aplicaţiei, ce a constat în neutralizarea unui pachet suspect care căzuse din maşina accidentată. Aici a intrat în scenă echipa specializată a Direcţiei Judeţene de Informaţii. Îmbrăcaţi în echipamente de protecţie, specialiştii în dezamorsări încărcături explozive au ridicat cu grijă pachetul suspect, l-au scanat cu un aparat special, apoi l-au detonat, folosind o mică încărcătură de trotil.

Foto

Ultimul scenariu al exerciţiului de ieri a implicat aterizarea unui elicopter SMURD pentru preluarea unui rănit. Aterizarea s-a făcut pe un teren din zona portuară a Brăilei. Zona nu a fost prea inspirat aleasă deoarece, din cauza stării precare a terenului respectiv, un nor uriaş de praf şi pietriş s-a ridicat în văzduh, atunci când elicopterul a ajuns aproape de sol. Toţi cei din apropiere au fost afectaţi de valul de praf, inclusiv prefectul Mădălina Cochino, care asista la exerciţiul organizat de SMURD.

În ciuda acestui incident, prefectul s-a declarat mulţumit de felul cum s-a derulat exerciţiul, declarând că astfel de acţiuni trebuie organizate mai des, deorece contribuie la buna instruire a persoanalului ISU şi a celorlalte instituţii angrenate.

Citiţi şi

 

 

Savare de la înălţime   FOTO Florentin Coman

Imagini din aceeasi galerie
  • Savare de la înălţime   FOTO Florentin Coman
  • Evacuarea persoanelor rănite   FOTO Florentin Coman
  • Îngrijirea răniţilor   FOTO Florentin Coman
  • Descarcerarea soferului accidentat   FOTO Florentin Coman
  • Intervenţia geniştilor   FOTO Florentin Coman
  • Detonarea pachetului suspect   FOTO Florentin Coman
  • Mult praf la aterizarea elicopterului SMURD   FOTO Florentin Coman
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările