Ce a decis Colegiului Medicilor în cazul doctoriţei din Brăila care şi-a oripilat pacienţii pentru că mirosea a urină şi avea hainele rupte şi murdare la muncă

Ce a decis Colegiului Medicilor în cazul doctoriţei din Brăila care şi-a oripilat pacienţii pentru că mirosea a urină şi avea hainele rupte şi murdare la muncă

Măsura nu va putea fi pusă în practică, însă, decât de la data de 1 ianuarie 2020 şi numai după evaluări psihologice şi profesionale. Între timp, conducerea Spitalului de Urgenţă din Brăila (unde lucrează doctoriţa respectivă) derulează o anchetă internă proprie.

Cazul doctoriţei de Pediatrie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Brăila, care a fost reclamată de mai mulţi pacienţi că era la cabinet, în unitatea medicală, într-o stare de igienă precară (oamenii spun că avea hainele rupte, murdare şi mirosea puternic a urină), pare să se îndrepte spre o serie de măsuri din partea autorităţilor.

Deocamdată, anunţata anchetă anunţată de conducerea spitalului brăilean pe 13 decembrie, nu a ajuns la nicio concluzie, deşi conducerea unităţii medicale admite că sunt probleme cu respectiva doctoriţă.

„Acest medic are nişte probleme personale care, din când în când, o pun într-o situaţie mai delicată şi urmează să le rezolvăm. A mai fost o discuţie, o să mai fie nişte discuţii, dar mai mult de atât nu pot să spun. Nu pot să fiu de acord cu asemenea atitudine, dar nici nu pot să fac nimic altceva la acest moment, decât să verificăm să respecte ţinuta corespunzătoare”, a declarat dr. Delia Râşnoveanu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila.

Deşi conducerea spitalului evită să o spună răspicat, de la o serie de medici din unitatea medicală de la Brăila am aflat că medicul pediatru amintit trăieşte în condiţii foarte rele, într-un garaj fără apă curentă, fără canalizare, fără nicio utilitate.

Dincolo de faptul că s-a insinuat că doctoriţa ar avea probleme psihice (nimeni nu a demonstrat însă asta), rămâne în discuţie o realitate tristă: acest medic angajat în sistemul sanitar public nu are o locuinţă de câţiva ani, iar autorităţile nu au mişcat niciun deget pentru a rezolva acest lucru, deşi era necesar să facă asta.

Cea mai tranşantă poziţie vine, în acest caz, de la Colegiul Medicilor Brăila, al cărui preşedinte, dr. Cristina Stănescu, a anunţat că nu îi va mai da doctoriţei reclamate aviz de liberă practică începând cu 1 ianuarie 2020 dacă aceasta nu va fi supusă unor evaluări psihiatrice şi profesionale, pe care să le şi treacă.

„Pentru anul viitor, Colegiul Medicilor nu-i va da avizul de liberă practică fără să facem o expertiză psihiatrică şi o evaluare profesională. Dar eu sper să nu se mai ajungă acolo. Sper că cei din conducerea spitalului nu vor lăsa aşa lucrurile fără să ia măsuri. Normal, ar trebui să se blocheze la nivel de spital, să se ia măsurile care se impun, să nu ne mai ceară avizul de liberă practică”, a declarat dr. Cristina Stănescu.

Chestionată cu privire la faptul că astfel de măsuri ar fi trebuit deja luate, căci există în speţă reclamaţii de mai mulţi ani, dr. Stănescu a explicat că este prima oară când aude aşa ceva despre medicul pediatru şi că niciun pacient nu ar mai fi sesizat nimic până acum.

„Ştiu doar că nu are vârsta de pensionare această doctoriţă şi este prima oară când aud aşa ceva despre dumneaei. Nimeni nu ne-a sesizat nimic până acum, niciodată, niciun pacient care să reclame ceva”, a spus şefa Colegiului Medicilor din Brăila.

„Un aviz psihiatric medicii fac atunci când se încadrează în muncă, dar şi anual, se fac evaluări la nivel de secţie în funcţie de activitatea profesională, sunt nişte indicatori care se urmăresc şi nu numai anual. Dacă şeful de secţie consideră că sunt probleme şi un coleg nu-şi îndeplineşte sarcinile de serviciu, el poate să comunice mai departe directorului medical, managerului “, a mai adăugat dr. Cristina Stănescu. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările