Brăilean trimis în judecată după ce a coborât de la etajul patru al clădirii unde fusese plasat în carantină cu ajutorul unor cearşafuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bărbatul este acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor. Acesta venise din Anglia şi a refuzat să stea în carantină. Jandarmii l-au găsit a doua zi la domiciliul său din Brăila.

Pe 22 iunie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila l-a trimis în judecată pe un bărbat pentru zădărnicirea combaterii bolilor,

”S-a reţinut că, la data de 06.04.2020, în jurul orelor 23,50, în timp ce se afla sub măsura carantinei la un hotel din judeţul Brăila, întrucât venise în România de pe teritoriul Angliei, inculpatul a părăsit instituţia de carantină, escaladând cu ajutorul unor cearşafuri, de la etajul 4 până la parter, fiind depistat la data de 07.04.2020 de lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, la domiciliul său din municipiul Brăila”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu.

Dosarul a fost trimis la Judecătoria Brăila pentru soluţionare.

Brăila



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite