Reacţia primarului în cazul preotului-profesor acuzat că ar fi bătut un elev pentru că nu şi-a făcut cruce: „Bănuiesc că părinţii vor ceva bani de la sfinţia sa“

Reacţia primarului în cazul preotului-profesor acuzat că ar fi bătut un elev pentru că nu şi-a făcut cruce: „Bănuiesc că părinţii vor ceva bani de la sfinţia sa“

Copilul a ajuns la spital după incidentul cu profesorul FOTO adevărul

Contactat de reporterii „Adevărul” în cazul copilului despre care părinţii spun că ar fi fost bătut de profesorul de religie, primarul localităţii spune că adevărul este undeva la mijloc.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un profesor de religie, şi preot în acelaşi timp, este acuzat că ar fi lovit un copil de 11 ani fiindcă nu ar fi vrut să-şi facă cruce la ora de religie. Copilul este din comuna Cristineşti, judeţul Botoşani, iar incidentul s-ar fi întâmplat în timpul orei de religie. Copilul a fost dus de părinţi la Urgenţe. Tot aceştia au anunţat prin 112 Poliţia, dar au depus o sesizare şi la Inspectoratul Şcolar Judeţean.

Marinel Stredie, edilul din Cristineşti, a declarat pentru Adevărul că adevărul este undeva la mijloc şi că s-a exagerat mult. ”Nu zic, a avut probabil şi preotul partea lui de vină dar s-a exagerat foarte mult. Trebuie dat la o parte cam 60% din ceea ce se spune în acest caz pentru a se afla adevărul”, precizează edilul.
 
Totodată acesta a precizat că preotul acuzat este cunoscut drept un om liniştit. Are peste 30 de ani, doi copii şi slujeşte într-o parohie din apropierea Darabaniului, în judeţul Botoşani. Primarul bănuieşte şi o dorinţă a părinţilor de a încerca să scoată bani de la preot. ”Eu bănuiesc că părinţii vor ceva bani de la sfinţia sa. Este doar o supoziţie, nu ştiu sigur”, spune edilul.
 
Anchete la Poliţie şi ISJ
 
În urma celor sesizate de părinţii copilului, Inspectoratul Judeţean de Poliţie a deschis un dosar penal pentru purtare abuzivă, în acest caz (in rem). Totodată Inspectoratul Şcolar Judeţean a făcut deja o comisie care se va ocupa de ancheta internă în şcoală. La rândul său Biserica va demara o anchetă după finalizarea cercetărilor în şcoală.
 
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: