Preşedintele botoşănean al ANSVSA, Mihai Ţurcanu, a demisionat din funcţie

Preşedintele botoşănean al ANSVSA, Mihai Ţurcanu, a demisionat din funcţie

Mihai Turcanu nu mai este presedintele ANSVSA

Numerosele scandaluri în care a fost implicată instituţia pe care a condus-o, l-au determinat pe şeful Autorităţii Sanitar Veterinare să renunţe la funcţie.

Ştiri pe aceeaşi temă

Seria scandalurilor în care este implicată Autoritatea Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor continuă. Ultimul astfel de scandal a izbucnit astăzi, după ce, nemţii ar fi descoperit pe rafturile magazinelor carne de curcan cu reziduuri de antibiotice, importată de la o fermă din România. 

 

Asta, după ce, în urmă cu doar două zile ANSVSA a anunţat că  probele de lapte de la câteva ferme au prezentat suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru alfatoxină.  De altfel, în ultimile două săptămâni scandalurile privind problemele depistate la animale sau legume s-au ţinut lanţ.
 
Miercuri, preşedintele ANSVSA, Mihai Ţurcanu şi-a anunţat demisia de la conducerea autorităţii. 
Premierul Victor Ponta a anunţat, la începutul şedinţei de Guvern, că în perioada următoare se va alege o nouă conducere la ANSVSA.
 
„Am discutat cu ministrul Agriculturii Daniel Constantin şi vom lua măsuri de reorganizare a ANSVSA pentru a avea proceduri mai clare, să nu ne trezim că explodează două-trei lucruri în acelaşi timp“, a declarat Ponta.
Premierul a mai spus că urmăreşte toate semnalele referitoare la siguranţa naţională, subliniind că în ultima lună şi jumătate, prin controlele efectuate, ANSVSA a călcat pe un muşuroi de interese.Totodată, el a atras atenţia că există riscul de a cădea într-o panică naţională. „Trebuie să arătăm credibilitate, dar să nu naştem panică“, a conchis premierul. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările