Planurile secrete ale lui Eminescu pentru România. Ce a vrut să facă prin proiectul „Daciei Mari“, acţiunea care i-a adus moartea

Planurile secrete ale lui Eminescu pentru România. Ce a vrut să facă prin proiectul „Daciei Mari“, acţiunea care i-a adus moartea

Eminescu visa la unificarea României

Intelectualii români visau la unificarea tuturor provinciilor româneşti încă de la începutul secolului al XIX-lea. Mai mult decât atât, o parte a lor, în frunte cu poetul Mihai Eminescu, pregăteau declanşarea unor revolte în Transilvania şi Bucovina şi anexarea acestora prin metode de gherilă.

Ştiri pe aceeaşi temă

În secolul al XIX-lea, Regatul României însemna doar Moldova şi Ţara Românească. Transilvania şi Bucovina se aflau sub stăpânire austro-ungară încă de la finele secolului al XVIII lea, iar Basarabia făcea parte din Imperiul Ţarist încă de la începutul secolului aflat în discuţie. În aceeaşi perioadă însă elitele culturale şi politice româneşti visau la unificarea tuturor teritoriilor locuite masiv de români într-un singur stat. 
 
De altfel aceste dorinţe au fost manifestate, ce-i drept trecător, încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. În plin ”secol al naţiunilor” şi mai ales după anul revoluţionar 1848, ideea de independenţă naţională şi mai apoi de unificare totală a devenit principalul deziderat şi subiect de propagandă sau inspiraţie literară a intelectualităţii româneşti. 
 
În acest context, la sfârşitul secolului al XIX-lea s-a născut o acţiune de unificare naţională, unicat în veacul respectiv, condusă de cele mai luminate minţi ale României din aceea perioadă. Se numea proiectul ”Daciei Mari” şi se urmărea unificarea tuturor provinciilor româneşti în acelaşi stat. Iar în fruntea aceste mişcări iredentiste se afla şi poetul Mihai Eminescu, cel care de altfel a fost motorul principal al acestei mişcări în Vechiul Regat.
 
”Trăiască naţia”
 
Mihai Eminescu a fost mereu un patriot înfocat. O arată atât versurile sale de factură naţionalistă, cât şi mărturiile contemporanilor săi. Se presupune că naţionalismul lui Eminescu s-a dezvoltat în anii de liceu. Atunci îl cunoaşte pe Aron Pumnul, profesorul său preferat. Aron Pumnul era la rândul său un iredentist, fost revoluţionar paşoptist în Transilvania şi autor al unor publicaţii naţionaliste în plină Bucovină austriacă, la Cernăuţi. Acest profesor i-ar fi insuflat acest naţionalism militant tânărului Eminovici, venit la studii în capitala Bucovinei de Nord. De altfel Eminescu îşi manifestă patriotismul încă de la 17 ani, atunci când a scris  ”Ce-ţi doresc eu ţie dulce Românie”. 
 
În această poezie este prefaţat idealul său naţional şi unificator exprimat mai târziu. Ajuns student în Viena, Eminescu a ajuns să dispreţuiască pe austrieci numai pentru faptul că stăpâneau Transilvania şi Bucovina, provincii ocupate în majoritate de români. De altfel ajunge să se certe inclusiv cu Ioan Slavici, venit în capitala Imperiului Austro-Ungar pentru a-şi satisface stagiul militar, ca orice ardelean. Eminescu s-a arătat deranjat de faptul că Slavici vorbea limba ”cuceritorilor”. 
 
”Limba pe care o vorbea Slavici şi simpatia lui pentru Austria produceau iritaţie şi dispreţ în Eminescu”, scria George Călinescu în ”Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu”. Totodată este consemnat faptul că Eminescu îşi saluta prietenii cu ”Trăiască naţia”. Celor care i-o luau înainte şi îl salutau în acelaşi fel ca să-i facă pe plac le răspundea, ”Sus cu dânsa!”. Tocmai din acest naţionalism îl vor împinge pe Eminescu la organizarea unor acţiuni unioniste şi iredentiste făţişe, la instigare împotriva austriecilor, la nesupunere, război civil şi chiar război de gherilă. Este o faţă mai puţin cunoscută a poetului Mihai Eminescu, dar o componentă esenţială a naţionalistului Eminescu.
 
Eminescu  şi ”Dacia Mare”
 
Încă din anii facultăţii, Eminescu începe să treacă la fapte. Ca tânăr student la Viena, Eminescu, din inima Imperiului Austro-Ungar, îndemna populaţia Transilvaniei să se revolte împotriva stăpânilor habsburgici şi maghiari. Mai precis în 1870 publica în gazeta ”Federaţiunea” din Pesta un manifest virulent. Îi atacă făţiş pe nobilii maghiari care oprimau populaţia românească şi instigă la revoltă în Transilvania, cerând desprinderea acesteia de Ungaria. ”Vina aceste direcţiuni o au descreieraţii lor de magnaţi, a căror vanitate îi făcea să creadă cum că în această ţară, ce e mai mult a noastră decât a lor, ei vor putea maghiariza până şi pietrele. (...) Noi am putea uza de drepturile noastre prin propria noastră iniţiativă, am putea proclama autonomia Transilvaniei”, scria Eminescu. Nu a fost singurul articol de acest fel al poetului. 
 
Din capitala puterii stăpânitoare îndemna efectiv pe ardeleni şi bucovineni la luptă. Mai mult decât atât, planifică împreună cu alţi studenţi o întâlnire pan-românească în inima Bucovinei, la Putna. Mai precis studenţii din asociaţia ”România Jună” din Viena doreau ca această întâlnire să aibă loc la mormântul lui Ştefan cel Mare. Eminescu, care era şi secretar al asociaţiei, se implică şi doreşte provocarea unui referendum prin care românii din Bucovina şi mai apoi din Transilvania să-şi comunice împăratului austriac dorinţa de a se desprinde din Imperiu şi unificarea cu România. Pentru activitatea sa, Eminescu a fost dat în judecată, urmărit de agenţi austrieci şi aproape expulzat.
 
Întors în România, Eminescu pare că renunţă o perioadă la acest activism patriotic, fiind implicat mai mult în acţiunile Junimii ieşene, dar şi cu munca de la ziar. În ”Timpul”, cotidianul conservator la care lucra, Eminescu iniţiază o adevărată campanie mediatică prin care susţinea acelaşi ideal, al unificării Transilvaniei, Bucovinei şi Basarabiei cu România. De altfel a dat glas unui proiect naţional cu rădăcini mai vechi şi care se numea ”Dacia Mare”, adică constituirea României în vechile hotare ale Regatului Dac. Totodată în plan literar îşi exprimă crezurile naţionaliste şi politice. 
 
Societatea ”Carpaţii” şi pregătirea războiului de gherilă
 
După ce România ajunge stat independent în 1878, după Războiul ruso-turc din Balcani, Eminescu îşi canalizează toate eforturile în scopul unificării tuturor provicincilor româneşti. Simţea că momentul era prielnic. În acest scop în anul 1882, împreună cu intelectuali din România, dar şi din Banat,Transilvania sau Bucovina pune bazele unei organizaţii iredentiste, de eliberare şi unionistă, numită ”Societatea Carpaţii”. În jurul ei coagulează şi toate organizaţiile studenţeşti. Scopul declarat era provocarea unor revolte populare în Transilvania, Bucovina iniţial şi apoi Basarabia, dar şi intervenţia armată în aceste regiuni, tocmai pentru a le obţine independenţa şi apoi alipirea de România. Societatea ”Carpaţii” era înfiinţată pentru realizarea acelui vis tainic al lui Eminescu, ”Dacia Mare”. ”Societatea Carpaţii avea drept ţintă refacerea Daciei Mari, proiect ce prefigurează România Mare de la 1918. Iar Eminescu era o personalitate centrală a Societăţii Carpaţii, principala voce pentru Transilvania, cum se exprimă N. Georgescu, ca şi pentru Bucovina sau Banat şi Basarabia”, preciza Theodor Codreanu în lucrarea sa ”Eminescu-drama sacrificării“.
 
Eminescu, prin activitatea sa literată, publicistică, dar şi prin activismul său naţionalist, devenise un personaj deosebit de popular. Societatea ”Carpaţii” începea să câştige tot mai mult teren şi tot mai mulţi adepţi. Devenise o forţă de temut atât pentru autorităţi, dar mai ales pentru imperiali. Un agent austriac este infiltrat în rândul membrilor şi oferă informaţii deosebit de îngrijorătoare. Eminescu şi intelectualii din Societatea ”Carpaţii” pregăteau inclusiv o intervenţie armată în Transilvania. De altfel Eminescu stabilise ca acesta să fie începutul procesului de unificare. Mai precis eliberarea Transilvaniei. În acest scop pe lângă articolele insinuante din ”Timpul”, Eminescu trimitea manifeste în Transilvania prin intermediul elevilor ardeleni veniţi la studii în Regat. Mai multe filiale ale asociaţiei strângeau fonduri şi se bănuieşte chiar arme. 
 
Era planificată o mişcare diversionistă în 1883, an în care societatea număra peste 2000 de membrii. ”Prin 1882-1883, am mai spus-o, Eminescu era dispus să utilizeze chiar metodele organizatorice ale francmasoneriei pentru realizarea marelui său proiect de renaştere şi unitate naţională. Ministerul de interne atrăgea atenţia că filialele societăţii se extind rapid. Mai mult, cea din Ploieşti a creat subfiliale în Câmpina, Urlaţi, Mizil, Vălenii de Munte, că adunările se ţin în mare secret, că acţiunile sunt finanţate şi din Ardeal. Societatea era pregătită chiar şi pentru luptă armată“, preciza Theodor Codreanu. Lupta pentru ”Dacia Mare” era în toi.
 
Eminescu şi planul ”Daciei Mari”, sacrificate pentru pace
 
Automat, având în vedere acţiunile şi planurile Societăţii ”Carpaţii”, austriecii şi nemţii reacţionează. Pe data de 28 iunie 1883, Imperiul Austro-Ungar rupea relaţiile diplomatice cu România. Mai mult decât atât, trupe austriece au fost masate pe linia Carpaţilor, pregătite să invadeze teritoriul românesc. În acelaşi timp cancelarul german Otto von Bismarck ameninţa România cu războiul. Şi totul din cauza acţiunilor considerate iredentiste, războinice şi periculoase ale societăţii Carpaţii. În aceea perioadă, statul român condus de neamţul Carol I era de factură filo-germană. De altfel Austro-Ungaria şi Germania fiind consideraţi garanţi mai buni ai noului stat decât Imperiul Ţarist. 
 
În aceste condiţii autorităţile s-au grăbit să facă pe plac austriecilor. S-a încheiat un tratat secret prin care se cerea desfinţarea şi interzicerea societăţii ”Carpaţii”. Totodată se bănuieşte că s-a hotărât suprimarea lui Eminescu, un individ considerat deosebit de periculos. Societatea era desfinţată, iar la 1883 Eminescu era închis în spitalul de nebuni. Astfel lua sfârşit şi proiectul ”Daciei Mari”. Va deveni realitate abia în 1918, moment pe care Eminescu nu l-a mai apucat în viaţă.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările