Păţania incredibilă a unui şofer. A luat în plin maşina cu radar a Poliţiei Rutiere în timp ce poliţiştii dădeau amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comisarul a avut nevoie de îngrijiri medicale FOTO botosaninews.ro
Comisarul a avut nevoie de îngrijiri medicale FOTO botosaninews.ro

Un şofer din Botoşani s-a izbit direct în maşina de Poliţie Rutieră care monitoriza traficul. Bărbatul avea o viteză atât de mare încât a răsturnat maşina de poliţie direct în şanţ. Un comisar de Poliţie care scria o amendă în maşină a fost rănit şi dus la spital.

Incidentul tragico-comic a avut loc pe drumul Botoşani-Siret, duminică seara. O maşină a Poliţiei monitoriza traficul cu ajutorul radarului pentru a depista şoferii care depăşesc viteza regulamentară. La un moment dat poliţiştii au oprit un şofer pentru a-l sancţiona. În timp ce erau derulate procedurile, un alt autoturism a intrat cu viteză direct în maşina Poliţiei. Şoferul avea o viteză atât de mare încât a proiectat cu maşina, autoturismul Poliţiei direct în şanţ. Martorii oculari spun că maşina Poliţiei a fost împinsă şase metri cu frâna de mână trasă şi apoi s-a răsturnat în şanţ. Mai mult decât atât, un comisar de poliţie care se afla în maşină a fost rănit acuzând  dureri la coloană şi la un picior. Şoferul care s-a izbit în maşina cu radar are 32 de ani şi consumase şi băuturi alcoolice, la testarea cu aparatul etilotest ieşind valoarea de 0.17 mg/l alcool pur în aerul expirat. În momentul de faţă este cercetat pentru vătămare corporală. Are suspendat şi permisul pentru consum de băuturi alcoolice.

Vă recomandăm să citiţi următoarele articole:

Cum a fost omagiat băiatul mort după ce maşina în care se afla a derapat pe polei şi a fost lovită în plin de tren

Tragedie în raliul Dakar: A murit portughezul Paulo Goncalves! Detalii despre cum a fost găsit

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite