Ipoteze fantastice despre cultura şi istoria dacilor. Cum aberau scriitorii şi erudiţii cu privire la proto-latină, pelasgi şi alfabetul dacic

Istoria românilor a fost idealizată şi romanţată de-a lungul timpului. De la mijlocul secolului al XIX-lea au fost emise o serie de teorii fanteziste privind istoria veche, mai ales istoria dacilor.

Dacii au fost de fapt întemeietorii Romei, iar limba latină este limba vechilor daci, care aveau şi o scriere secretă. Acestea sunt doar o parte din teoriile fanteziste care circulă în legătură cu triburile geto-dace şi istoria veche a României. Pornit ca o reacţie la curentul latinist din secolul al XIX lea, „dacismul“ a devenit un soi de istorie alternativă încărcată cu fantezii şi mituri. 

Toate aceste supoziţii şi teorii nu au aproape nicio acoperire arheologică sau documentară, dar continuă să fascineze şi să prospere inclusiv în secolul XXI. Practic fanii „dacismului“ au reuşit să rescrie istoria într-un mod aparte cu câteva teorii de notorietate.

Cuceritorii lumii din Dacia

Una dintre cele mai fanteziste şi cunoscute scrieri care rescriu istoria dacilor a fost lucrarea lui Nicolae Densuşianu, „Dacia Preistorică”, scrisă la începutul secoluli XX. În cartea lui Densuşianu apar tot felul de afirmaţii privind originile şi istoria triburilor dacice, considerate de lumea academică drept pure speculaţii şi rod al unei imaginaţii bogate. În imaginariul lui Densuşianu, pe teritoriul României ar fi locuit nişte populaţii imaginare precum pelasgii şi hyperboreeni, care bineînţeles au legătură cu dacii, trăiau în Dacia şi ar sta la originea poporului român de mai târziu. Mai mult decât atât, pe teritoriul carpato-danubiano-pontic aceste populaţii idealizate, perfecte din punct de vedere al lui Densuşianu, au creat cea mai măreaţă civilizaţie a omenirii. 

”Aici, la Dunărea de jos şi în special în ţările Daciei, faptul este cert, s-a format şi închegat centrul cel mare şi puternic al populaţiunii neolitice din Europa, centrul unei rase nouă de oameni, de o statură înaltă şi viguroasă, cu o vechilă organizaţiune patriarhală, cu idei severe religioase şi cu o pasiune, adusă probabil din Asia, de a sculpta în stâncă vie statuetele enorme ale divinităţilor sale. Aceşti noi cuceritori ai lumii vechi aduseră şi răspândiseră în Europa noi elemente de civilizaţie, fundară aici cele dintâi state organizate şi au dat o nouă direcţiune pentru destinele omenirii”, scria acesta în Dacia Preistorică. Din punctul de vedere al lui Densuşianu acest pelasgi care trăiau pe teritoriul actual al României cu multe locuri sfinte printre care şi Bucegii ar fi ajuns să cucerească lumea. 

Pentru Densuşianu era un imperiu pelasgic întemeiat în Dacia acum 6.000 de ani, care a ajuns să ocupe întreaga Europă, Africa de Nord şi o parte din Asia. Un adevărat imperiu universal răspândit din Dacia. Totodată personajul legendar Prometeu erau un strămoş al dacilor. Bineînţeles toate aceste afirmaţii din „Dacia preistorică“ au fost interpretate de istoricii serioşi drept poveşti. Inclusiv Vasile Pârvan spunea despre această lucrare uriaşă că este doar un ”roman fantastic”. Tot Densuşianu a dat naştere fantasmelor, privite şi astăzi cu mare interes, privind altarele ciclopice, existenţa uriaşilor şi centrele sacre şi energetice ale pelasgilor şi dacilor din Bucegi.

Dacii, întemeietorii Romei şi vorbitori de limbă latină

O altă temă preferată şi acceptată în lumea dacismului contemporan este aceea că de fapt romanii nu i-au cucerit pe daci ci pur şi simplu s-au întors acasă. Mai precis, de fapt latinii ar fi o ramură a dacilor, rămaşi în Italia după cucerirea Europei, iar limba latină ar fi de fapt limba dacilor. „Dovezile“ sunt multiple, de la afirmaţii atribuite repezentanţilor Vaticanului, cu ”dezvăluiri„ în acest sens, dar şi mult mediatizata scenă de pe Columna lui Traian a discuţiei dintre Traian şi solii daci. Faptul că pe columnă nu apăreau interpreţii pentru dacişti este o dovadă suficientă că de fapt dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă. Densuşianu este un deschizător de drumuri în acest sens şi arată că încă din timpurile pelasgilor Italia a fost ocupată de această populaţie miraculoasă din zona danubiană. 

Totodată Densuşianu arăta că de fapt limba dacă şi limba latină erau dialecte ale aceleiaşi limbi, „pelasge”, având drept dovadă lipsa inscripţiilor dace de pe teritoriul Daciei Romane. Teza lui Densuşianu şi-a câştigat imediat adepţi. De exemplu Generalul Nicolae Portocală publica în 1932 lucrarea ”Din preistoria Daciei şi a vechilor civilizaţiuni”. Acesta spunea că de fapt româna nu este o latină stricată, ci invers, limba latină este o veche limbă română sau mai precis dacică, vorbită prost. Un alt adept al acestei teorii, scriitorul Brătescu-Voineşti, scria convins în perioada interbelică: ”Noi nu suntem neolatini, ci protolatini” şi ”Romanii sunt, ca şi românii, descendenţi ai traco-geto-dacilor”. Toate aceste opinii de-a dreptul fantastice au apărut în ”Originea neamului românesc şi a limbii noastre”. 

Culmea, deşi aceste teorii şi teze au fost considerate fantasmagorice de lumea ştiinţifică, ele continuă să adune adepţi şi în ziua de astăzi. Mai mult decât atât, sunt invocaţi în sprijinul aceste teorii, absurde, pentru mediul academic şi specialiştii străini, precum francezul Louis Armand, care era citat cu insistenţă. Mai precis Armand ar fi afirmat că „traco-dacii vorbeau o limbă preromanică”. Bineînţeles că susţinătorii teoriei existenţei unei limbi comune a dacilor şi romanilor îl prezentau pe Armand ca mare academician. În realitate era doar un inginer la căile ferate franceze pasionat de istorie. 

Alfabetul dacic

O altă teorie fără acoperire este cea a existenţei unui alfabet dacic. Promotorul acestei teorii a fost lingvistul şi eruditul Bogdan Petriceicu Haşdeu, în secolul al XIX lea. În „Istoria critică a românilor” Haşdeu povesteşte despre un presupus alfabet dacic folosit mai apoi de români până la 1500 şi de un abecedar secret. „Fără a trece peste teritoriul român, noi o vom demonstra printr-un abecedar dacic, întrebuinţat de către străbunii noştri până pe la 1500 şi absolutamente neştiut până acum în paleografie. Acest preţios alfabet ne arată pe latini, moştenind în Carpaţi o civilizaţiune pe care dacii o căpătaseră împrumut de la semiţi, astfel că Roma şi Sidonul, Adriatica şi Marea Roşie, fruntea lui Iafet şi fruntea lui Sem, se ciocnesc prin două curente opuse pe ţărmii Danubiului”, scria acesta. Haşdeu, mai mult decât atât, prezintă şi ”dovezi„ cronicăreşti maghiare în sprijinul teoriei sale. 

Mai precis se bazează pe ”un cronicar maghiar” care afirma acum 700 de ani că românii aveau un aflabet ciudat diferit de cel latin, slav sau germanic. Cronicarul cu pricina era Simon de Keza şi a trăit în secolul al XIII lea. Haşdeu era totodată convins că acest alfabet a fost introdus în Dacia de renumitul Deceneu, care s-a inspirat de la hieroglifele egiptene. Bineînţeles că pentru majoritatea specialiştilor acest alfabet dacic este o simplă fantasmă, fără nicio acoperire documentară sau arheologică. Din contră, se specifică clar faptul că dacii nu au cunoscut scrierea. 

Vă recomandăm să citiţi şi următorele ştiri:

Tezaur misterios descoperit pe teritoriul României. Cum era folosită de fapt comoara geţilor de la Stânceşti şi care-i sunt originile

Expediţia lui Alexandru cel Mare în zona unde azi e judeţul Teleorman. Răscoala înăbuşită de regele macedonean după moartea tatălui său