Cum a fost falsificată originea şi limba românilor acum 200 de ani. Fantasma exterminării dacilor de către romani pentru a demonstra latinitatea pură

0
0

Istoria românilor a cunoscut procese de mitizare şi falsficare. Pentru a servi unor interese în special de natură politică sau naţionale, istoria românilor a fost încărcată uneori cu aberaţii şi fantasme, hilare chiar şi pentru contemporani.

De-a lungul timpului, istoriografia românească a cunoscut diferite etape de la pionierat la spirit critic de la diletantism la profesionalism. În special în secolul al XIX-lea şi la începutul secolului al XX-lea, atunci când efervescenţa naţională a cuprins toate zonele locuite de români, au apărut numeroase teorii privind originea, dar mai ales continuitatea românilor în spaţiul carpato-danubiano pontic. 

Zelul cărturarilor români din Principatele Române, dar şi din Transilvania, de a convinge o întreagă Europă privind temeinicia dreptului la unitate şi libertate a românilor, a dus la apariţia unor aberaţii istoriografice sau pseudo-ştiinţifice de proporţii. 


A fost mai greu ca istoria românilor să se descotorească de ele decât să se pricopsească cu fantasme legate în special de vechimea şi originea românilor. În secolul al XIX-lea, dar şi la începuturile secolului al XX-lea, în special, au apărut două curente antagonice, dar la fel de hilare prin teoriile enunţate. 

Cum i-au ”exterminat” românii pe daci

La sfârşitul secolului al XVIII-lea, în Transilvania habsburgică lua naştere o mişcare de emancipare politico-socială românească, cunoscută sub numele de Şcoala Ardeleană. La acest curent au aderat în special intelectuali transilvăneni de origine română dar şi clerici. Şcoala Ardeleană a avut o importanţă deosebită în procesul de emancipare spirituală şi politică a românilor transilvăneni, militând pentru recunoaşterea naţiunii române majoritare alături de cea maghiară şi germană în Transilvania. Totodată Şcoala Ardeleană a reuşit introducerea scrierii cu caractere latine şi nu chirilice în limba română. 

Din dorinţa de a arăta cât mai concis şi mai elocvent originea şi vechimea românilor în Transilvania, unii reprezentanţi ai Şcolii Ardelene au elaborat o teorie aberantă, şi anume a latinităţii pure a poporului român. Este unul dintre cele mai aberante şi uneori hilare curente ştiinţifice din istoriografia românească şi care pe scurt a falsificat istoria originilor românilor.

De altfel, acest curent nu s-a manifestat doar în Transilvania ci a câştigat teren inclusiv în Principatele Române. ”Pentru Şcoala Ardeleană, recursul la originea romană şi pe cât posibil la o origine romană fără cel mai mic amestec străin, era încă mai esenţial decât pentru precursorii săi din principate. Militând pentru emanciparea românilor transilvăneni, ţinuţi într-o stare netă de inferioritate de elita conducătoare maghiară, ei foloseau originea ca pe o armă. Urmaşi ai stăpânilor lumii, a căror limbă era încă limba oficială în Ungaria şi Transilvania, românii nu puteau accepta la nesfârşit supremaţia unui popor inferior lor-potrivit normelor epocii- prin ”rasă” şi origine”, arată istoricul Lucian Boia în lucrarea ”Istorie şi mit în conştiinţa românească”.

În acest context, pentru a demostra cât mai clar originea pură latină, aberantă pentru majoritatea istoricilor, latiniştii i-au ”exterminat” pe daci. Adică au susţinut teoria prin care dacii au fost exterminaţi de legiunile romane. ”Neputând scăpa dinaintea romanilor, ei în de ei se omorâră”, scria argumentându-şi teoria Petru Maior în ”Istoria pentru începutul românilor în Dachia”, apărută la începutul secolului al XIX lea. Dornic să convingă Maior ajunge să spună că romanii cu ”strălucitul” lor sânge nu ar fi vrut în ruptul capului să se căsătorească ”cu unele varvare cum erau muierile dache”. 

Maior dar şi alţi reprezentanţi ai Şcolii Ardelene se folosesc de citate trunchiate din Eutropius, care preciza că Dacia a fost secătuită de partea bărbătească. Această ipoteză a stârnit zâmbete câteva decenii mai târziu. De altfel, Titu Maiorescu în ”Critice” combătea ideea latinismului pur.

”La 1812, Petru Maior pentru a nu pomeni compilarea de citate făcută de Şincai fără nici o critică scrie istoria sa despre începutul românilor în Dacia. În tendenţa ce are de a dovedi că noi suntem descendenţi necorupţi ai romanilor, Maior susţine în paragraful al patrulea că dacii au fost cu totul exterminaţi de romani, aşa încât nu s-a întâmplat nici o amestecare între aceste două popoare. Pentru a proba o ipoteză aşa de nefirească, istoricul nostru se întemeiază pe un pasaj îndoios din Eutrop şi pe un pasaj din Julian, cărora le dă o interpretare imposibilă de admis cu mintea sănătoasă, şi astfel începe demonstrarea istorică a romanităţii noastre cu o falsificare a istoriei”, scria Titu Maiorescu.

Aceste teorii latiniste, prin care românii ar fi urmaşii direcţi ai romanilor stabiliţi în Dacia au mai fost prezente şi anterior la Dimitrie Cantemir sau Constantin Cantacuzino.

Cum a fost falsificată limba română

Totuşi cea mai mare aberaţie a curentului latinist a fost falsificarea limbii române. Mai precis au elaborat un dictionar al limbii române, care elimina orice cuvânt nelatin din graiul autohton. Bineînţeles a ieşit o limbă destul de diferită şi caraghiasă. Promotorul acestui dicţionar al limbii române apărut între 1871 şi 1876 a fost iniţiativa lui August Treboniu Laurian. ”Limba reelaborată de Laurian, după purificarea ei de elementele nelatine(grupate în glosar, în vederea eliminării lor) şi adoptarea unui sistem ortografic etimologic, nu mai semăna decât foarte vag cu limba română autentică.(..) Tentativa crerări unei limbi artificiale a stârnit ilaritate şi a discreditat definitiv şcoala latinistă”, preciza istoricul Lucian Boia în lucrarea mai sus menţionată. 

De altfel Titu Maiorescu observa şi critica încă din secolul al XIX lea, tentativele latiniştilor de a falsfica inclusiv etimologia în goana lor după demonstrarea latinităţii pure. ”Ceea ce surprinde şi întristează în aceste producte nu este eroarea lor în sine, căci aceasta se explică şi uneori se justifică prin împrejurările timpului, dar este eroarea judecăţii noastre de astăzi asupra lor, este lauda şi suficienţa cu care se privesc de inteligenţele române ca adevărate fapte de ştiinţă valabilă, este orbirea de a nu vedea că zidirea naţionalităţii române nu se poate aşeza pe un fundament în mijlocul căruia zace neadevărul”, preciza Maiorescu în ”În contra direcţiei de astăzi în cultura română”.

De la romani absoluţi la daci absoluţi

Nu a durat mult până la apariţia unei reacţii. Mai precis după ce au fost ”exterminaţi” de latinişti, dacii au apărut din nou pe scena istorică prin demersurile critice ale unor istorici profesionişti de această dată. În 1860, Bogdan Petriceicu Haşdeu publica articolul ”Pierit-au dacii”?, începând intruziunea în cultura românească dominată de latinism a barbaricumului dacic. Efortului său s-a alăturat Cezar Bolliac. Nu a durat mult însă până la un nou derapaj în privinţa originii românilor. De la începutul secolului al XX lea romanomania a fost înlocuită cu o formă de dacomanie. Dacii au devenit un misterios centru al universului şi singurii părinţi incontestabili ai poporului român. Pe scurt o altă fantasmă. 

”Naţionalismul autohtonist revenea la puritatea rasei, aidoma primilor naţionalişti, doar că de data aceasta puritatea urma să fie dacică, nu latină”, preciza Boia în ”Istorie şi mit în conştinţa românească”.

Dacomania s-a dezlănţuit furtunos odată cu arheologul Teohari Antonescu care a publicat la sfârşitul secolului al XIX-lea o lucrare numită ”Dacia, patria primitivă a popoarelor ariene”. Cum era de aşteptat Antonescu, transforma Dacia într-o patrie a factorului civilizator al arienilor, un leagăn al Europei. Bineînţeles lucrarea a fost întâmpinată cu zâmbete chiar şi în epocă. Cel care a reuşit însă să plăsmuiască o adevărată mitologie dacică, servită drept adevăr istoric, a fost Nicolae Densuşianu. 

Acesta a conceput ”Dacia preistorică” apărută postum în care specialiştii arată că erau amestecate arheologia cu folclorul, lingvistica cu mitologia într-o adevărată plăsmuire. ”Este, oricum, expresia celei mai puternice doze de imaginar din istoriografia românească”, aprecia Boia, iar cunoscutul Vasile Pârvan spunea despre această uriaşă lucrare că este doar un ”roman fantastic”. Despre fantasmele din ”Dacia preistorică” este grăitor fragmentul în care masivele muntoase sunt legate de giganţi, acesta precizând că pe Caraiman de exemplu se află ”altare ciclopice”.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Viaţa de dincolo – o mitologie a morţii

Mitologia feminină a Parisului

Botoşani


Ultimele știri
Cele mai citite