Cum s-a ales praful de celebrul usturoi de Copălău. Ţăranii acuză Guvernul în scandalul brandului european

Cum s-a ales praful de celebrul usturoi de Copălău. Ţăranii acuză Guvernul în scandalul brandului european

Usturoiul de Copălău este renumit în toată ţara FOTO Cosmin Zamfirache

Ţăranii de la Copălău, renumiţi pentru culturile lor de usturoi, spun că statul român i-a adus la sapă de lemn. Ministerul Agriculturii le-a promis subvenţii de 3.000 de euro pe hectar ,dar anul acesta le-a dat doar jumătate. Cultivatorii spun că-şi vor înjumătăţii suprafeţele cultivate.

Copălăul, o comună situată la o distanţă de 23 de kilometri de municipiul Botoşani, este o adevărată ”ţară a usturoiului”. Localnicii cultivă această plantă-condiment de cel puţin trei sute de ani şi se laudă cu un soi unicat, având gust şi aromă determinată de o sămânţă anume dar şi de solul din zonă.  

Datorită faptului că usturoiul de Copălău a devenit faimos în toată ţara, acum doi ani, Ministerul Agriculturii dorea să-l facă brand naţional la nivel european. Mai mult decât atât pornind de la exemplul copălănenilor, oficialii guvernamentali au elaborat, acum doi ani, un program naţional de subvenţionare a culturilor de usturoi. 

Subvenţia avea un rol precis: altfel, oamenii nu ar fi crescut suprafeţele, mai ales din cauza dificultăţilor (şi costurilor) de distribuire ce veneau odată cu cantităţile suplimentare. Fără creşterea producţiei, însă, nu se putea obţine certificatul european.
 
Practic , se oferea 3000 de euro pe hectar, în principal pentru a creşte producţia de usturoi autohton şi în acelaşi timp pentru a diminua importurile de usturoi, în special chinezesc.  Timp de un an, adică în 2019, cultivatorii de usturoi s-au bucurat  de subvenţie şi au mărit suprafeţele cultivate. Mai ales cei din Copălău, care doreau să ajungă cu un brand protejat la nivelul Uniunii Europene.  

În anul 2020 aceştia au mărit şi mai mult suprafaţa cultivată având garanţia continuării programului naţional usturoiul. După ce au înfiinţat culturile şi au cheltuit sume consistente, cultivatorii de usturoi au aflat că de fapt vor primi jumătate din subvenţie, adică cel mult 1500 de euro la hectar. Sătenii din Copălău s-au considerat înşelaţi de statul român şi spun că renunţă la orice pretenţie de brand.

„Ţeapă! Asta se cheamă ţeapă! Am cheltuit şi acum ne-au păcălit, ne dau jumătate din subvenţia pe hectar. Ne-au amăgit că vor să promoveze usturoiul românesc! Aşa-l protejează ei? Să nu ai niciodată încredere în statul român”, spune furios unul dintre cultivatori.
 
„Probabil nişte neaveniţi de la minister”
 
În comuna Copălău reducerea subvenţiei la usturoi a venit ca un cataclism pentru localnici. Majoritatea trăiesc din cultivarea acestui soi unicat de usturoi. Sunt peste 100 de hectare cultivate cu usturoi la nivelul comunei iar oamenii spun că avea de gând aproape să dubleze suprafaţa dacă li se garanta ajutor de la stat. 

„Noi aici din usturoi trăim. Din tată-n fiu asta cultivăm. Am păstrat cu sfinţenie soiul acesta din generaţie în generaţie, fără să facem compromisuri. Este cel mai bun usturoi din România. Dar cheltuielile sunt prea mari iar eforturile noastre de multe nerăsplătite. Am vândut şi la poartă şi la piaţă cum am putut, numai să ţinem tradiţia şi să ne câştigăm cinstit pâinea„, spune Ion Bălăucă, un cultivator de usturoi de la Copălău. 

Cultivatorii s-au plâns autorităţilor locale, mai ales că edilul comunei este şi el cultivator de usturoi. 
 
Oamenii sunt revoltaţi de faptul că reprezentanţii ministerului nu le-au spus de la începutul anului că vor diminua subvenţia. Au investit mult, au mărit suprafeţele iar acum s-au trezit cu doar jumătate din subvenţia promisă. 

„A fost un program foarte bun, dar în condiţiile în care suma alocată pe hectar a fost tăiată la jumătate, oamenii sunt foarte supăraţi.  Au schimbat condiţiile în timpul jocului. Ceea ce nu este bine şi fair-play. Aceasta este o cultură care se pune de pe un an pe altul. Punem toamna şi recoltăm în iunie. Investiţiile pentru un hectar de usturoi sunt foarte mari, lucru cunoscut şi de Ministerul Agriculturii. A fost o chestie foarte urâtă. Probabil nişte neaveniţi de la minister au făcut chestia asta”, spune Ciprian Ivanof, primarul comunei Copălău. 
 
„Este o muncă grea şi costisitoare, nu merită bătaie de joc”
 
Neculai Dulgeriu este unul dintre cei mai cunoscuţi cultivatori de usturoi din comună. Din generaţie în generaţie familia sa a cultivat această plantă. Datorită subvenţiei a mărit suprafaţa cultivată şi se pregătea de lucruri mari.

„Usturoiul de Copălău este foarte cerut. Aveam planuri mari de extindere. Acum când am aflat ce păcăleală am luat, îmi vine nu ştiu ce să fac. Ne-am trezit cu jumătate din subvenţie. Este foarte costisitor să înfiinţezi şi să întreţii o cultură de usturoi de Copălău. Trebuie pregătit pământul, îngrăşământ natural, sămânţă numai de-a noastră, irigaţii. Plus muncă manuală. Este o muncă grea şi costisitoare, nu merită bătaie de joc. De la nimeni”, spune Neculai Dulgheriu. 
 
„Reducem suprafeţele, nu avem de ales”
 
După ce au păţit anul acesta, sătenii din Copălău vor reduce suprafeţele, unii chiar la jumătate. „Cererea pentru usturoiul de Copălău este foarte mare dar ca să dezvoltăm această ramură este nevoie de bani, trebuie investiţii. Oamenii o să scadă suprafaţa, nivelul subvenţiei este mic tare.”, spune edilul comunei. Localnicii spun că se lipsesc de brand şi de tot. 

„Eu întâi trebuie să-mi hrănesc familia, nu să merg după ţepele lor. Reducem suprafeţele, nu avem de ales. A fost un vis frumos şi atât. Trebuia să le pese mai mult”, precizează un alt producător. 

Ministerul Agriculturii a precizat că subvenţiile agricole legate de produsele locale care aspiră la certificatul de brand european au fost reduse din considerente strict bugetare. Reducerea suprafeţelor cultivate înseamnă însă, cel puţin în cazul usturoiului, că toate eforturile financiare de până acum au fost degeaba, iar recunoaşterea europeană a brandului nu mai poate fi obţinută.
 
Vă recomandăm să citiţi şi:
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările