Cum au devenit legionarii sfinţi în puşcăriile comuniste. Cele mai importante personaje din cultul „sfinţilor închisorilor“
0Cei mai importanţi monahi şi preoţi, consideraţi adevăraţi „sfinţi ai închisorilor” din perioada comunistă, au fost fervenţi susţinători ai mişcării legionare. Trecerea lor de la adepţi ai unei grupări de extremă dreaptă caracterizată prin antisemitism şi naţionalism la sfinţenie a avut loc în temninţele regimului, prin tortură şi chinuri cumplite.
Imediat după instaurarea comunismului în România, în special în anii 50 a început o adevărată epurare a populaţiei. Cine se opunea sau reprezenta un pericol mai ales ideologic pentru noul regim impus de la Moscova era arestat, anchetat cu brutalitate şi trimis în cumplitele puşcării comuniste. Aici se practica inclusiv reeducarea, adică o formă sadică de spălare a creierelor destinată obţinerii unor indivizi docili regimului.
În lagărele de muncă şi în puşcăria comunistă se urmărea de altfel înfrângerea rezistenţei spirituale în special, dar şi a exterminării celor îndărătnici sau periculoşi pentru noua ordine socialistă. Printre cei arestaţi se aflau numeroşi preoţi şi călugări. O parte a acestora au îndurat chinurile până la capăt, refuzând să devină ”omul nou” al socialismului românesc. Aceştia au devenit parte a unui cult inaugurat după anii 90 în România, cunoscut drept cultul ”sfinţilor închisorilor”.
Iniţial a fost vorba doar despre foştii deţinuţi canonizaţi, dar mai apoi termenul a fost extins asupra tuturor celor care au îndurat regimul de detenţie al regimului comunist în România. Cei mai importanţi ”sfinţi ai închisorilor” au avut însă un trecut controversat, mai ales fiindcă majoritatea au fost membrii ai organizaţiilor de extremă dreaptă din România interbelică. De fapt traseul urmat de aceştia a fost de la ”tinereţea legionară” a organizaţiei anti-semite şi naţionaliste către sfinţenia din purgatoriul puşcăriilor comuniste.
Sfântul din Giuleşti şi salutul legionar
Unul dintre cei mai importanţi ”sfinţi ai închisorilor” a fost preotul Ilie Lăcătuşu. De altfel a fost şi canonizat la începutul anilor 2000. S-a născut în 1909 în satul Crăpăturile din judeţul Vâlcea şi a fost copilul unei familii de ţărani, tatăl fiind şi cântăreţ bisericesc. Alege calea preoţiei şi termină cursurile Seminarului Teologic de la Râmnicu Sărat în 1930, fiind remarcat pentru sârguinţa şi rezultatele sale bune, ”pentru aptitudini sufleteşti care îl disting între colegii lui”, aşa cum reiese dintr-o diplomă de onoare primită la finalizarea studiilor. A început ca preot într-un sat din Caracal, a fost tatăl a 5 copiii şi va ajunge în 1942 în Transnistria ca preot misionar. Totodată preotul Ilie Lăcătuşu a fost şi un membru al Mişcării Legionare, gruparea de extremă dreaptă al României interbelice. Mai mult decât, Ilie Lăcătuşu nu a fost un simplu membru, ci şef de cuib legionar în regiunea Olteniei. Ilie Lăcătuşu mărturisea că a aderat la Mişcarea Legionară din convingere.
”M-am încadrat cu cele mai curate intenţiuni în Mişcarea legionară, cu gândul la jertfelnicie, pentru binele Neamului şi Patriei, lucrând cu înţelepciune şi tact în rolul meu de educator în această latură de îndrumare civic-naţional-patriotică”, spunea în 1941 preotul. A activat în această calitate până în 1941, când, după rebeliunea legionară şi în general îndepărtarea elementelor legionare de către dictatura antonesciană, a fost mutat în Transnistria. Ilie Lăcătuşu declara în anii comunismului că a derulat doar activităţi de natură gospodărească în cadrul legiunii şi că nu a participat la activităţi anti-semite sau violente. ”Am ţinut câteva adunări, am luat hotărâri pentru terminarea podeţelor mici începute şi deteriorate în comună, pentru curăţenia şoselei de zăpadă, pentru adunatul fierului vechi, a părului de porc, împărţindu-ne cu atribuţii pe sectoare de activitate”, preciza în 1954 Ilie Lăcătuşu.
Totodată preotul Ilie Lăcătuşu a fost cunoscut pentru ridicarea unui centru cultural şi a unei cantine pentru elevii din satul parohiei sale. Totodată este de cunoscută o fotografie în care se bănuieşte că ar fi preotul Ilie Lăcătuşu alături de soţia sa. Ambii practică salutul legionar, asemănător salutului nazist. Apartenenţa la Mişcarea Legionară, ca şi funcţia pe care a deţinut-o de şef de cuib, i-au adus condamnarea în anii comunismului. Mai precis în 1952, Ilie Lăcătuşu este reţinut de Securitatea din Craiova şi trimis alături de alţi lideri legionari la Bucureşti pentru anchetă. Automat Ilie Lăcătuşu a fost condamnat şi trimis în cele mai cumplite lagăre de muncă. Iniţial la Peninsulă, timp de un an apoi mutat la Borzeşti şi Oneşti. În lagărele de muncă a îndurat privaţiuni, bătăi şi torturi. A fost eliberat în 1954 şi, culmea, lăsat să se întoarcă în parohia sa. Continuă să profeseze ca preot până când este arestat din nou în 1959, fiind acuzat de predici cu dublu înţeles.
Este condamnat la 60 de luni în lagărele de muncă silnică. Calvarul reîncepea pentru preotul Ilie Lăcătuşu. A fost plimbat pe la Peripava şi Salcia. După 5 ani de chinuri este eliberat din nou şi lăsat să se întoarcă la preoţie. Anii de detenţie i-au şubrezit sănătate şi în 1983, bolnav, Ilie Lăcătuşu moare. În anii 90, atunci când soţia sa trece în nefiinţă, rudele decid să o înmormânteze alături de fostul preot. Aşa cum reiese din adresele trimise de rude patriarhiei, trupul lui Ilie Lăcătuşu era neputrezit. În aceste condiţii, având în vedere şi activitatea sa misionară din temniţele comuniste, preotul Ilie Lăcătuşu a fost canonizat. De altfel recent au apărut sute de mărturii privind minuni făcute de moaştele fostului legionar.
Legionarul devenit mucenic în temniţe
Un alt personaj venerat ca ”sfânt al închisorilor” şi unul dintre cei mai renumiţi a fost Valeriu Gafencu. La fel ca preotul Ilie Lăcătuşu, a fost propus pentru canonizare. Gafencu s-a născut în 1921 în localitatea Sângerei, astăzi în Basarabia. A urmat şcoala primară în localitatea natală şi liceul la Bălţi, dar apoi, după 1939, odată cu pactul Ribbentrop-Molotov şi ocuparea Basarabiei de către sovietici, reuşeşte să fugă în România. În 1941 ajunge student la Drept în Iaşi. Este atras de doctrina legionară şi devine un membru fervent al Mişcării Legionare, fiind unul dintre cei mai importanţi lideri ai ”Frăţiilor de Cruce”, aripa de tineret a mişcării. Deşi era un student foarte bun, ”unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere”, după cum declara profesorul său, Constantin Angelescu, Valeriu Gafencu şi-a petrecut studenţia mai mult prin puşcării. Este dedicat trup şi suflet mişcării legionare şi participă inclusiv la rebeliunea legionară. Mai mult decât atât, este unul dintre cei care menţin mişcarea în viaţă chiar şi în ilegalitate.
Din această cauză 12 ani din viaţa sa şi i-a petrecut numai în puşcării. După ce a făcut închisoare în regimul antonescian, eliberat pentru o scurtă perioadă, a fost din nou închis după câţiva ani, de regimul comunist, pentru trecutul său legionar. A fost închis în cele mai cumplite închisori, la Aiud, Piteşti şi Târgu Ocna. În temniţele comuniste, legionarul Valeriu Gafencu şi-a arătat latura mistică. Era un ortodox fervent. Deşi se îmbolnăvise grav, Gafencu, aşa cum spun colegii de celulă, era un model inspiraţional, reuşind să-i motiveze pe ceilalţi deţinuţi.
”Dumnezeu revărsase asupra lui harul frumuseţii. Fizic părea un arhanghel, moral nu i se putea reproşa ceva, iar spiritual era transfigurat tot timpul, într-o stare extatică aproape permanentă, nu puteai să-ţi dai seama dacă ceea ce spune vede în duh sau dacă Duhul vorbeşte prin el. Viaţa lui era zbor spre înălţimi, pe care cu greu îl puteai urmări. Valeriu iradia, la nivelul percepţiilor senzoriale, o căldură interioară greu de înţeles şi de exprimat. Valeriu Gafencu ardea ca o făclie de la care fiecare lua putere trupească şi sufletească. Valeriu Gafencu se dăruia, nu dăruia”, scria Virgil Maxim, coleg de celulă cu Gafencu la Aiud. Totodată se spune că, deşi bolnav de tuberculoză, Gafencu şi-a dat porţia de streptomicină primită pe sub mână în puşcărie unui pastor protestant evreu. Mai mult decât atât, se spune că-şi dona porţiile de mâncare deţinuţilor care aveau familie acasă, pentru a-i ajuta să supravieţuiască. Gafencu a murit la 32 de ani, după o lungă suferinţă.
Gheorghe Calciu şi drumul de la călău la ascet
Un alt personaj cunoscut pentru anii grei de detenţie a fost şi preotul Calciu Dumitreasa. A avut de altfel un traseu aparte. Se numea de fapt Gheorghe Calciu şi era născut în 1925 la Mahmudia, judeţul Tulcea, într-o familie cu 11 copii. Devine un adept al Mişcării Legionare, fiind un membru fervent. De altfel din această cauză încă din 1942 intră în atenţia autorităţilor. În 1945 termină liceul şi se înscrie la Medicină în Bucureşti. În 1948 intră în atenţia autorităţilor comuniste pentru înclinaţiile sale legionare. Începea calvarul pentru studentul Gheorghe Calciu, aflat atunci în anul II de facultate. Va petrece 15 ani în temniţele comuniste. Va fi închis la Aiud, Jilava şi Piteşti. De altfel va trece prin cumplitul experiment de la Piteşti, de spălare a creierului şi demolare morală şi spirituală. La Piteşti, Gheorghe Calciu, după ce a îndurat torturi şi bătăi cumplite, devine la rândul său torţionar al celorlalţi deţinuţi.
”Căderea studentului Gheorghe Calciu aici a început, în urma contactului brutal cu violenţele cu totul ieşite din comun. A fost forţat să scoată informaţii de la alte viitoare victime ale «reeducării». Înspăimântat, şi-a adâncit căderea odată cu transferul în Gherla din august 1951. În realitate, Calciu a făcut ceea ce încercau să facă marea majoritate a celor trecuţi prin încercările Piteştiului: să se strecoare”, preciza istoricul Alin Mureşan în „Piteşti, cronica unei sinucideri asistate“. La Jilava, Gheorghe Calciu se căieşte şi continuă culmea să aibă o atitudine anti-comunistă. A rămas renumit pentru felul cum îi ajuta pe ceilalţi deţinuţi. Şi-a dat inclusiv sângele pentru a ajuta un fost camarad din Mişcarea Legionară. Mai precis a încercat să facă o ”transfuzie„ pentru Costache Oprişan, fost şef al ”Frăţiilor de Cruce” din România.
”Storc o gamelă de sânge din braţ ca să-i dau limfă lui Costache. Las hematiile să se sedimenteze, apoi o decantez în gamela lui Costache şi îi dau să bea doar limfa”, preciza Gheorghe Calciu. În cele din urmă beneficiază de amnistia generală din 1964. Odată ieşit a dorit să urmeze drumul credinţei. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, apoi cele ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti. Devine preot şi ajunge din nou în conflict cu autorităţile comuniste. Este închis abuziv încă 10 ani la puşcărie şi i se confiscă tot ce are. Familia sa a ajuns să trăiască cu nimic. Este inclusiv caterisit de Biserică. După o presiune internaţională şi un scandal în diaspora, Gheorghe Calciu este eliberat şi pleacă în Statele Unite în 1985. Aici iniţial lucrează ca muncitor necalificat în construcţii, devenind în cele din urmă preot din nou. Moare în anul 2006.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Pogromul de la Bucureşti din 1941, descris de un spion britanic
Se încarcă comentariile...
