Cum arăta cu adevărat Ştefan cel Mare. Înalt sau scund? Chipurile voievodului la 35 şi la 50 de ani, de la tânărul cu plete la bărbatul cu barbă
0Despre aspectul fizic al voievodului Ştefan cel Mare au existat numeroase mituri. Este descris ba subţire şi ascetic, ba voinic. Singurele reprezentări ale voievodului se regăsesc în pictura bisericească şi într-o carte de cult de la Humor.
Voievodul Ştefan cel Mare este o personalitate emblematică a istoriei românilor. A fost stăpânitorul unei Moldove puternice şi prospere, cu târguri care se consolidau de-a lungul drumului ce lega, prin zona est-carpatică, Marea Neagră de oraşele Poloniei.
Totodată, a fost un voievod războinic, care a reuşit să menţină indepedenţa Moldovei în faţa unor adversari redutabili, super-puteri ale vremii, fie cu sabia, fie cu ajutorul diplomaţiei. Cu toate acestea, sunt lucruri foarte puţin cunoscute despre Ştefan cel Mare, aspecte aparent banale. Mai precis, nu se ştie foarte clar cum arăta cu adevărat voievodul moldoven. De altfel, în jurul aspectului fizic al domnitorului s-au construit numeroase mituri, mai mult sau mai puţin propagandistice.
Primele mărturii, după 138 de ani
Probabil cea mai cunoscută descriere a voievodului, cu câteva indicii de natură fizică, îi aparţine cronicarului Grigore Ureche. De altfel, publicul larg, atunci când se gândeşte la Ştefan cel Mare, invocă acel personaj „nu mare la stat şi mânios”. De atunci, statura scundă a domnitorului a ajuns aproape axiomatică. De altfel iată caracterizarea făcută de Grigore Ureche, voievodului Ştefan cel Mare în „Letopiseţul Ţării Moldovei”.
„Fost-au acestu Ştefan vodă om nu mare la statu, mânios şi de grabu vărsătoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospeţe omoria fără giudeţiu. Amintrilea era om intreg la fire, neleneşu, şi lucrul său îl ştiia a-l acoperi şi unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie era meşter, unde era nevoie însuşi se viriea, ca vazându-l al săi, să nu să îndărăptieze şi pentru aceia raru războiu de nu biruia. Şi unde biruia alţii, nu perdea nădejdea, ca ştiindu-să căzut jos, să rădica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui, şi feciorul său, Bogdan Vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejeşti, cum se tâmpla din pom bun, roadă bună iase. Iară pre Ştefan Vodă l-au îngropat ţara cu multă jale şi plângere în mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toţi ca după un părinte al său, că cunoştiiau toţi că s-au scăpatu de mult bine”, scria Grigore Ureche.
Cronica lui Ureche a fost scrisă însă la mai bine de 130 de ani de la moartea voievodului, într-o epocă în care informaţia circula mai mult pe cale orală, cu adaosuri voite sau întâmplătoare, plus erorile de rigoare. Pe scurt, Grigore Ureche, născut la aproape 100 de ani de la moartea voievodului, nu l-a văzut niciodată în carne şi oase pe Ştefan cel Mare şi a perpetuat la rândul său, informaţii transmise din generaţie în generaţie despre marele voievod. Cu toate acestea această caracterizare a voievodului a fost preluată de intelectualii secolului al XIX lea şi transformată de fapt în imaginea simbol a voievodului, care în rândul publicului larg, persistă şi astăzi.
Un portret fantastic şi un chip inventat
În perioada romantică a istoriografiei româneşti din secolul al XIX lea, fiind în acelaşi timp şi o perioadă de exacerbare a spiritului naţional, personalităţile şi faptele vechilor voievozi medievali au fost explotate la maxim din punct de vedere literar şi istoric, de scriitorii şi istoricii vremii. De altfel povestea romanţată şi ”naţionalizată” a acestor voievozi urma să servească de fapt emancipării conştiinţei naţionale şi de fapt să constituie un suport al pretenţiilor de independenţă şi unire al românilor în plin secol al naţiunilor.
Ştefan cel Mare evident a fost unul dintre personajele preferate. Exista însă o problemă. Nu era cunoscută nicio imagine a domnitorului. Se vorbea despre faptele unui om fără chip. Gheorghe Asachi, un intelectual de elită al României secolului al XIX lea, a venit însă să rezolve această problemă şi a inventat un chip pentru Ştefan cel Mare. Mai precis a făcut o litografie pe baza propriei imaginaţii, dar şi a unui tablou votiv păstrat la mănăstirea Bădeuţ. Pictura de la Bădeuţi era însă din secolul al XVIII lea, adică la două veacuri de la moartea marelui voievod şi nici măcar nu reprezenta originalul. ”Ambele aceste variante portretistice stau sub influenţa artei post-bizantine; o figură meditativă, mai curând ascetică, notă accentuată de mustăţi şi barbă imense”, scrie istoricul Ion Solcanu, specialist în artă medievală în articolul ”Portretul lui Ştefan cel Mare în pictura epocii sale. Noi consideraţii”, inclus în lucrarea ”Ştefan cel Mare şi Sfânt 1504-2004. Portret în istorie”. Pe scurt un voievod ascetic, cu figură de basileu bizantin, credincios, măcinat de grijile poporului său. era de această dată un voievod înalt. Acest portret realizat de Asachi a fost acceptat inclusiv de mediul academic şi corespundea imaginii pe care intelectualii şi-au făcut despre Ştefan cel Mare. Însă era o imagine fantezistă şi cât se poate de falsă. Un mit transformat în realitate, departe de chipul real al voievodului.
O descoperire revoluţionară care nu corespundea însă pretenţiilor vremii
Descrierea lui Grigore Ureche, dar mai ales litografia lui Asachi au rămas un etalon în prezentarea aspectului fizic al voievodului. Aşa arăta Ştefan cel Mare şi convenea tuturor. Un personaj nobil, puternic. În 1881 Episcopul Romanului Meclchisedek face însă o descoperire uluitoare. Mai precis observă, pe una dintre filele Tetraevangheliarului de la Mănăstirea Humor, chipul lui Ştefan cel Mare Era o carte bisericească comandată de Ştefan cel Mare, scrisă şi miniată de ieromonahul Nicodim de la Mănăstirea Putna. Lucrarea a fost terminată în 1473. Acest document de o valoare istoriografică uriaşă a fost tipărită în timpul vieţii domnitorului. Cu alte cuvinte artistul care realizare aceea lucrare îl văzuse în carne şi oase.
Imediat Melchisedek a trimis această veste Academiei Române în şedinţa din noiembrie 1881 iar episcopul Romanului era convins că acela era chipul adevărat al voievodului moldovean. Evident nu corespundea viziunii academicienilor din aceea perioadă şi nici imaginariului naţional de la finele secolului al XIX lea. Abia la începutul secolului XX, Nicolae Iorga a fost dispus să cerceteze chipul voievodului de pe Tetraevangheliar. Mai ales odată cu munca de restaurare a vechilor mănăstiri moldave, în ctitoriile ştefaniene, au fos scoase la lumină, mai ales de sub straturi groase de funingine, mai multe tablouri votive şi reprezentări ale voievodului moldovean. Dintre acestea două au fost realizate în timpul vieţii lui Ştefan cel Mare. Ele sunt considerate de specialişti cele mai veridice. Sau pe scurt, cele care redau adevăratul chip al voievodului.
Ştefan cel Mare la 35 de ani: suplu şi blond
Cea mai veche reprezentare, realizată în timpul vieţii voievodului este cea de la Mănăstirea Humor. Mai precis faimosul Tetraevangheliar descoperit de Episcopul Romanului la 1881. Aşa cum precizam, acesta a fost realizat la comandă de ieromonahul Nicodim de la Mănăstirea Putna şi terminat în 1473. Tot Nicodim a realizat şi miniaturile de o frumuseţe remarcabilă. Lucrarea a fost executată la Putna şi trimisă mai apoi de voievodul Ştefan cel Mare, mănăstirii Humor.
”Binecredinciosul si de Hristos iubitorul tar, Io Stefan voievod, domnul Tarii Moldo-Vlahiei, a dat sa se scrie acest Tetraevanghel cu mana ieromonahului Nicodim si l-a daruit manastirii de la Humor, intru pomenirea sufletului sau si al parintilor sai si al copiilor sai, egumen fiind aitunci popa Gheorghe, si s-a sfarsit in luna iunie 17, in anul 6981(n.r. 1473)”, se arată în textul de danie, la pagina 265, scris în slavonă.
Această lucrare religioasă va avea o istorie zbuciumată ajungând în urma invaziei turcilor din 1538 în Transilvania. După ce trece şi prin Constantinopol şi ajunge din nou în Moldova, va fi luată din nou de cazaci în 1653. Cartea este recuperată de un general transilvănean, Ioan Kemeny, fiind cumpărată de voievodul Gheorghe Ştefan şi dăruită din nou Mănăstirii Humor. Cartea a fost redescoperită de Melchisedek, episcopul Romanului abia în 1881. Pe una dintre filele cărţii se află şi chipul voievodului Ştefan cel Mare. Nicodim, cel care a realizat lucrarea, l-a cunoscut în carne şi oase.
Ştefan cel Mare, la Humor FOTO crestinortodox.ro
În imaginea din Tetraevangheliar, Ştefan cel Mare, avea probabil 35 de ani, dacă luăm în considerare faptul că s-a născut, cel mai probabil în 1438. Este reprezentat în genunchi în faţa Fecioarei Maria aflată alături de fiul ei pe un jilţ. Voievodul îi oferă Fecioarei cartea sfântă pe care o comandase călugărului Nicodim. Ştefan este un bărbat în floarea vârstei cu plete lungi şi blonde. Nu avea barbă, doar o mustaţă groasă, dar bine aranjată. Avea chipul rotund, tineresc, şi părea în deplinătate forţelor sale. Avea totodată ochi albaştrii şi sprâncene groase şi arcuite, dar şi frunte boltită. Nasul îi era mic şi drept. Impresionantă este ţinuta voievodului, cu influenţe italieneşti şi franţuzeşti. De altfel, domnitorul moldovean avea legături strânse cu oraşele state şi principalităţile italieneşti. Coroana pe care o purta era înaltă, cu fleuroni. Hainele erau după modă florentină, cu o mantie scurtă. Straiele îi erau scumpe şi îi arătau statutul şi puterea. Pantalonii erau strâmţi, după modă italiană, iar cizmele la fel, cel mai probabil din piele întoarsă roşie. Este un voievod tânăr, cu plete bogate, energic, elegant şi cu relaţii în lumea occidentală.
Ştefan cel Mare la 50 de ani: prea corpolent şi cu barbă roşcată
A doua reprezentare realizată în timpul vieţii domnitorului este cea de la Mănăstirea Pătrăuţi, judeţul Suceava. Este o ctitorie ştefaniană realizată în 1487 în satul Pătrăuţi, aflat la numai câţiva kilometri de municipiul Suceava şi implicit de cetate de scaun. Datorită arhitecturii deosebite, a picturii, dar şi a iconografiei, biserica de la Pătrăuţi a intrat în patrimoniul UNESCO în anul 1993. Biserica este pictată în stilul umanismului bizantin, specific Paleologilor şi conţine scene unicat. Totodată se remarcă prin culorile folosite, fiind atestat un adevărat ”galben de Pătrăuţi„.
Interesant este tabloul votiv în care apare voievodul Ştefan cel Mare, oferind această ctitorie Mântuitorului. Totodată pictura arată şi succesiunea la tron, lângă voievod şi soţia sa Maria Voichiţa, fiind prezent Bogdan al III lea, cel Chior, desemnat urmaş al tatălui său. Mai apar totodată în acelaşi tablou şi domniţele Maria şi Ana. Având în vedere că pictura a fost realizată în 1487, Ştefan cel Mare, cel mai probabil văzut de artişti, avea 50 de ani. Schimbările sunt vizibile, faţă de portretul din Teatraevangheliarul din 1473.
Voievodul nu mai arată aceeaşi vitalitate. Din contră voievodul dă semne de suprapoderalitate, fiind cunoscut faptul că voievodul suferise de gută. Poartă deasemenea o barbă roşcată, scurtă, bine tunsă. Totodată portul este mai degrabă bizantin, diferit oarecum de cel din reprezentarea de la Humor. În orice caz Ştefan cel Mare păstrează pletele lungi şi blonde, sprâncenele arcuite dar şi senzaţia de forţă.
Din ambele reprezentări specialiştii au tras următoarele concluzii privind aspectul său fizic. ”O figură plină, rotundă, cu frunte largă, cu sprâncene groase, dar frumos arcuite care străjuiesc ochii albaştri cu nasul drept şi subţire, sub care o mustaţă deasă acoperă buza de sus, cu o barbă puţin voluntară. Acest chip care exprimă seninătate şi blândeţe, tânăr în portretul de pe foaia din evangheliar, mai vârstnic în pictura voroneţiană, dar viguros în ambele, este încadrat de un şuvoi de plete blonde care îi acoperă gâtul şi umerii aşa cum, şi astăzi, în regiunile de munte, unde portul nostru strămoşesc s-a păstrat nealterat, mai poartă bătrânii satului”, precizează Ion Solcanu.
Cât despre înălţimea lui Ştefan cel Mare, nu se cunosc date precise. În orice caz având în vedere dimensiunile sabiei, considerată a lui Ştefan cel Mare, şi funcţionalitatea armei, dar şi stilul de viaţă al voievodului, este puţin probabil ca acesta să fi fost foarte scund.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:
Povestea nepoatei lui Ştefan cel Mare: a luptat în fruntea unei armate şi a ajuns soacră de sultan
Se încarcă comentariile...
