Cele mai lungi războaie din istoria omenirii. Conflictele în care au luptat generaţii de combatanţi chiar şi un secol
0Istoria omenirii este plină de războaie. Comunităţile umane au luptat din cele mai vechi timpuri pentru resurse sau supremaţie. Unele războaie au bătut însă toate recordurile privind durata. Au fost inclusiv războaie care au durat peste trei decenii sau chiar peste un secol.
Războiul a fost omniprezent în istoria omenirii. Încă din perioada paleolitică au fost descoperite dovezi ale conflictelor dintre diiferitele comunităţi. De-a lungul timpului au existat războaie care păreau că nu se mai termină, implicând, în acelaşi conflicte generaţii întregi. Au fost războaie în care au luptat bunicii, fii şi nepoţii. Trei dintre cele mai lungi războaie urmează să vi le prezentăm succinte, împreună cu implicaţiile lor.
Trei decenii de război pentru putere în Europa
Unul dintre cele mai lungi conflicte din lume a fost Războiul de Treizeci de Ani, desfăşurat în secolul al XVII lea în Europa. Acesta a durat din 1618 până în 1648 şi a făcut peste 7 milioane de victime, atât în rândul populaţiei civile dar şi în rândurile combatanţilor. Propriu-zis Războiul de Treizeci de Ani a fost provocat de Marile Puteri europene în lupta pentru întâietate şi putere deplină, un război între monarhii absoluţi ai Europei. Mai precis Franţa, mânată de ambiţiile cardinalului Richelieu dorea să devanseze Imperiul Romano-German al Hasburgilor şi să devină noul stăpân al Europei. Evident, lupta pentru putere a fost mascată de pretextele religioase, războiul fiind aparent un conflict deschis între catolici şi protestanţi.
De altfel odată cu reformele religioase ale lui Marthin Luther din 1517, Europa era împărţită în două, între facţiuni catolice şi protestante, gata să se războiască în numele lui Dumnezeu dar cu gândul la teritorii şi putere. Încă din 1608 a luat fiinţă Uniunea Protestantă, condusă de principele german Frederic al IV lea, din Palatinat şi la care au aderat Franţa, Olanda, Danemarca, Suedia şi micul regat al Transilvaniei. Toate aceste state aveau de fapt interesul de a mina puterea Habsburgică care pe de o parte controla principatele germane iar de cealaltă parte se erija în cea mai mare putere europeană. În faţa alianţelor protestante, din care făcea parte şi Franţa catolică evident din motive de cu totul altă natură decât cele religioase, principele de Bavaria, Maximillian I a organizat Liga Catolică, în sprijinul Habsburgilor. Ligii Catolice s-au alăturat Spania, Portugalia, Bavaria,Polonia, Croaţia şi Danemarca.
Mai era nevoie doar de o scânteie ca Europa să devină un uriaş câmp de luptă. Focul războiului a fost aprins de o revoltă din Cehia, parte a Imperiului Romano-German controlat de Habsburgi. Doi dregători imperiali au fost efectiv aruncaţi pe fereastră de mulţimea dezlănţuită. Boemia( n.r. Cehia) a fost supusă de imperiali dar a aprins războiul care va dura nu mai puţin de 30 de ani. Mare parte din conflict s-a desfăşurat în Germania, cu efecte devastatoare asupra populaţiei şi economiei. Războiul s-a încheiat prin pacea de la Westfallia, cu o victorie indirectă a Franţei care devine cea mai mare putere europeană. Cel mai mare perdant este Imperiul Romano-German care-şi pierde puterea. Cultele prostante se afirmă în Europa şi apare ideea de stat naţional. Efectele acestui război au fost devastatoare. Peste 7 milioane de victime au fost înregistrate în rândul combatanţilor şi al populaţiei civile. Se spune că o treime din populaţie Germaniei de Sud a murit în urma acestui război. Consecinţele economice au fost cumplite, de la foamete la pustiirea unor teritorii întregi.
Război şi moarte în Guatemala
Un alt război îndelungat şi devatator a avut loc în Guatemala şi s-a întins de-a lungul a 36 de ani ducând la un adevărat genocid mai ales în rândul populaţiile indigene. Totul a început în anul 1954 cu o lovitură de stat a unui partid de extremă dreaptă, Mişcarea de Eliberare Naţională cu comandourile sale din cadrul Mano Blanco. Mişcarea de Eliberare Naţională condusă de Carlos Castillo Armas a reuşit să îndepărteze, cu ajutorul Statelor Unite prin CIA, şi al guvernului argentinian, guvernul Guatemalez de stânga. Această lovitură de stat a dat startul unui război cumplit, care a răvăşit Guatemala pentru mai bine de trei decenii şi jumătate. Practic conflictul s-a dus între noul guvern de dreapta susţinut de americani, argentinieni şi grupările şi guerrilele de stânga care doreau reinstaurarea vechiului guvern susţinute de state comuniste precum Cuba, guerrile din Salvador şi Nicaragua.
De altfel întreg războiul s-a caracterizat prin lupte între grupările militare de dreapta guatemaleze ale guvernului şi guerrilele sau grupurile rebele de stânga. Luptele au durat până în 1996, atunci când a fost semnat un pact între guvern şi rebeli. Războiul a fost devastator pentru populaţie, în primul rând. Grupările combatante au impus un regim de teroare şi a fost primul război în care a fost folosită răpirea ca tactică de intimidare. Statisticile arată că numai armata guatemaleză şi poliţia naţională au răpit, torturat şi ucis aproximativ 50.000 de oameni, în special activşti civili. Războiul a înregistat şi un adevărat genocid îndreptat împotriva populaţiei maya, susţinătoare a rebelilor de stânga.
O mulţime au fost ucişi iar trupurile lor aruncate în gropi comuna sau aruncaţi direct în mare din elicoptere. La bază acest război a avut de fapt un puternic substrat social generat de stăpânirea colonială şi influenţa companiilor nord-americane în Guatemala. Practic descendeţii europenilor stabiliţi în Guatemala dar şi companiile nord-americane precum United Fruit Company deţineau controlul asupra terenurilor şi asupra bogăţiilor, în timp ce băştinaştii se luptau cu sărăcia în lumea rurală. Tocmai de aceea alegerile libere din 1944 au adus la putere un guvern de stânga care promitea echitate. Nu a durat însă mult, lovitura de stat din 1954, aşa cum am precizat deja, a dus la o schimbare, din nou a raporturilor de putere, în favoarea dreptei.
Cel mai lung război din lume
Cel mai lungă război din istoria omenirii a fost fără îndoială cel purtat de Franţa şi Anglia în evul mediu. Este cunoscut în istorie drept ”Războiul de 100 de ani”. A durat însă 116 ani şi a transformat Franţa într-un câmp de luptă, cu numeroase victime şi pagube. Propriu-zis războiul a avut drept cauză lupta pentru putere dintre două dinastii, franţuzeşti la origine care stăpâneau cele mai puternice regate medievale din Vestul Europei. Propriu-zis a fost războiul dintre familiile Plantagenet şi Valois, adică regii Angliei şi respectiv cei ai Franţei. Conflictul şi-a avut originile de fapt în Franţa, pentru că Plantageneţii erau la rândul lor de origine franceză dar au ajuns pe tronul Angliei, pe linie dinastică după cucerirea insulei de către William Cuceritorul, ducele Normandiei. Râca dintre cele două regate a început încă din timpul dinastiei Capeţienilor, atunci când luptele s-au dat pentru o serie de feude de pe teritoriul Franţei. Mai precis era vorba în principal de ducatul Aquitaniei, aflat în sud-vestul Franţei. În secolul al XII lea, Eleanor de Aquitania s-a căsătorit cu Henric al II lea Plantagenet, regele Angliei.
Din acel moment, regii englezi spuneau că ducatul le aparţine prin această mezalianţă. Nu de aceeaşi părere au fost şi regii francezi din dinastia Capet care nu-i doreau pe Plantageneţi în coasta lor. Aşa că au început luptele Pentru că războiul de 100 de ani nu a fost un conflict unitar ci mai degrabă caracterizat prin serii de războaie purtate între Anglia şi Franţa, iar luptele pentru Aquitania au constituit scânteia războiului care a durat din 1337 până în 1453. Prorpriu-zis războiul de 100 de ani a izbucnit cu toată forţa, în momentul în care pe lângă pretenţiile teritorial-zonale ale englezilor privind feudele din Franţa s-au adăugat şi pretenţiile dinastice. Pe scurt, regii englezi doreau să fie regi şi în Franţa. După moartea ultimului rege Capeţian în 1328, tronul este preluat de dinastia de Valois. Regele Angliei, Eduard al III lea, nepot prin mamă al regelui Filip al IV lea cel Frumos, unul dintre cei mai iluştrii monarhi Capeţieni a contestat dreptul la tron al lui Filip al VI lea Valois şi cerea să fie încoronat şi rege al Franţei. Evident, cerea englezului a fost respinsă iar Anglia a plecat la război.
Conflictul avea să se termine abia după 116 ani. Evident războiul a avut şi cauze economice, englezii dorind să controleze bogatele provincii franţuzeşti de pe coastele Atlanticului. Iniţial englezii, au invadat Franţa şi au făcut ravagii, reuşind aproape să cucerească Franţa. Au stăpânit decenii bune părţi importante mai ales din Franţa de nord-vest şi sud-vest ridiculizând armata de cavaleri a florii de crin. Francezii au reuşit însă după 1360 să schimbe soarta războiului şi au început să elibereze teritorii şi totodată să repurteze victorii. Nu a durat însă mult, fiindcă la începutul secolului al XV lea, sub conducerea lui Henric al V lea, englezii au preluat din nou inţiativa, distrugând armata franceză la Agincourt.
A urmat o perioadă de hegemonie britanică, terminată abia în perioada 1422 -1453 atunci când francezii având ca simbol pe Ioanna D arc au reuşit să obţină victorii importante şi să elibereze o serie de teritorii. Totodată odată cu împăcarea dintre regele Franţei şi ducele de Burgundia, aliat al englezilor, francezii au început un marş al victoriei, lăsându-i pe englezi, după bătălia de la Castillon, stăpâni doar pe Calais. În urma războiului de 100 de ani se estimează că au murit peste 4 milioane de oameni, combatanţi dar şi civili. Războiul a adus importante distrugeri şi pustiirea unor largi teritorii mai ales pe teritoriul Franţei. Din punct de vedere politic, Franţa s-a afirmat ca mare putere europeană iar Anglia a intrat într-o perioadă de izolare.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Se încarcă comentariile...
