Crimă pasională în Maramureş. Un bărbat de 34 de ani a fost ucis de soţul femeii cu care se iubea în secret

Crimă pasională în Maramureş. Un bărbat de 34 de ani a fost ucis de soţul femeii cu care se iubea în secret

Bărbatul a fost internat pentru expertiza psihiatrică

Un bărbat din Borşa, judeţul Maramureş, a fost ucis de soţul femeii cu care se iubea. Potrivit unor surse din anchetă, agresorul i-ar fi urmărit pe cei doi îndrăgostiţi cu maşina şi l-a înjunghiat mortal pe bărbatul cu care, se pare, soţia lui avea o relaţie extraconjugală.

Ştiri pe aceeaşi temă

Crima a avut loc în urmă cu două zile. Potrivit unor surse, bărbatul bănuia că soţia lui îl înşală, astfel că luni, 7 ianuarie, când ea a plecat de acasă, el a pornit după ea şi a urmărit-o. După ce femeia a urcat în maşina amantului, cei doi îndrăgostiţi au fost urmăriţi cu maşina de soţul înşelat.

Când cei doi au oprit maşina, soţul femeii a coborât şi s-a dus direct la tânărul de 34 de ani, pe care l-a înjunghiat cu o şurubelniţă, scrie axanews.ro. Victima agresiunii a reuşit să urce înapoi în maşină şi a mai parcurs o bucată de drum, însă s-a oprit într-un gard. Cineva a sunat la 112 şi bărbatul a fost transportat la spital, însă a decedat o oră mai târziu, în jurul orei 20.00.

Agresorul a fost identificat în aceeaşi seară şi internat la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Municipal din Sighetu Marmaţiei, pentru a se stabili dacă avea discernământ sau nu.

“Bărbatul banuit de comiterea faptei a fost internat la Spitalul din Sighetu Marmaţiei, în vederea efectuării expertizei psihiatrice. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramures”, a precizat Florina Metes, purtătorul de cuvant al IPJ Maramureş.

 
Mai puteţi citi:

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: