Şcolile din judeţul Arad îşi deschid astăzi porţile pentru toți școlarii

Şcolile din judeţul Arad îşi deschid astăzi porţile pentru toți școlarii

Elevii au așteptat cu mari emoții această zi

În acest an şcolar în județul Arad vor funcţiona 149 unităţi de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică, dintre care 21 sunt grădiniţe, doar două şcoli cu clasele I-IV, 83 şcoli generale, 39 licee şi grupuri şcolare, o singură şcoală postliceală şi trei unităţi de învăţământ special.

Ştiri pe aceeaşi temă

Noul an școlar, așteptat cu entuziasm în special de cei care vor păși pentru prima oară în clasa a I-a, și-a deschis porțile pentru toți elevii în această dimineață. Anul școlar 2011-2012 va aduce însă multe modificări pentru ciclul gimnazial și cel liceal.

Gimnaziul de cinci ani

Elevii care intră astăzi în clasa a V-a vor sta în gimnaziu cinci ani,  inclusiv în clasa a IX-a. La sfârşitul acestui ciclu vor susţine evaluarea naţională obligatorie care conţine cinci probe (respectiv şase pentru minorităţi), precum şi admiterea în liceu organizată la nivelul şcolii, potrivit noii legi a educaţiei naţionale care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011.

O altă noutate a acestui an şcolar o constituie faptul că în primele săptămâni după vacanţa mare, elevii vor fi testaţi la toate materiile pentru a se stabili gradul de pregătire al claselor. Şi tot la început de an şcolar sunt aşteptate metodologiile de constituire a noilor consilii de administraţie şi de selectare prin concurs a directorilor de şcoli.

Controlul absenţelor, mai riguros

Vor exista noi proceduri de control al absenţelor, atât pentru elevi, cât şi pentru profesori, în sensul că în noul an şcolar controlul acestora va fi mult mai riguros decât până acum. Mijloacele prin care se realizează acest lucru vor fi la îndemâna şcolilor.
Totodată, ca noutate,  începând din acest an, inspectorii generali şi adjuncţi, precum şi cadrele didactice cu funcţii de conducere vor fi obligate să predea un anumit număr de ore, începând din anul şcolar 2011-2012.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările