Teleorman: Vântul puternic a luat acoperişul unui bloc, la Videle. În alte localităţi, rafalele au doborât mai mulţi copaci

Teleorman: Vântul puternic a luat acoperişul unui bloc, la Videle. În alte localităţi, rafalele au doborât mai mulţi copaci

FOTO news.ro

O furtună puternică abătută sâmbătă seară a doborât copaci în mai multe zone din judeţul Teleorman. În oraşul Videle, rafalele au smuls acoperişul unui bloc, acesta căzând peste un autoturism, informează news.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă

 "La Videle, acoperişul unui bloc de pe strada Aleea Pieţei a căzut pe un autoturism, fără a fi înregistrate victime. Pentru îndepărtarea acestuia au intervenit pompierii Detaşamentul Videle cu o maşină de stingere şi modul de descarcerare”, informează, sâmbătă seară, Inspectoratul pentru situaţii de Urgenţă Teleorman. 
 
 Pompierii au intervenit de asemenea în mai multe localităţi unde vântul a dislocat copaci
 
Astfel, pe DJ 506, între Mârzăneşti şi Valea Părului, trei copaci au fost doborâţi de vânt, blocând carosabilul. 
Pe raza comunei Ţigăneşti, un copac s-a rupt şi a căzut pe carosabil, iar în localitatea Răsuceni, un copac a fost doborât de vânt pe şosea. 
 
Pompierii militari, dar şi voluntarii au intervenit pentru îndepărtarea pomilor doborâţi.
Salvatorii recomandă cetăţenilor ca pe timpul căderilor de grindină şi vijeliilor să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii care le asigură protecţia, iar pentru limitarea posibilelor pagube generate de vijelii, să parcheze autoturismele în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările