Unde se distrau locuitorii din Alba Iulia în urmă cu 100 de ani: lacurile şi terasele din Lumea Nouă

Unde se distrau locuitorii din Alba Iulia în urmă cu 100 de ani: lacurile şi terasele din Lumea Nouă

Unul dintre lacurile din zona de relaxare a oraşului. Foto: Muzeul Unirii

La fel ca toate marile centre urbane, şi Alba Iulia a avut un spaţiu amenjat pentru distracţie şi petrecerea timpului liber. Zona s-a menţinut în ultimii 100 de ani în aproximativ aceeaşi configuraţie cu excepţia faptul că în prezent nu mai este publică. Principalele atracţii erau câteva lacuri de agrement şi pădurea bogată din apropiere.

Ştiri pe aceeaşi temă

Zona de agrement din Lumea Nouă a fost imortalizată şi ne este cunoscută acum prin intermediul fotografiilor realizate de Arthur Bach. Celebrul fotograf a trăit în perioada 1894-1979. Acesta realizat la începutul secolului XX şi în perioada interbelică mai multe instantanee fotografice cu locuri şi oameni din Alba Iulia. 
 
Pe lângă parcul care străjuia lacurile, în imaginile surprinse între cele două războaie mondiale, apare şi o terasă, unde în serile de vară cântau şi lăutari, numele cel mai sonor fiind Cocorul. În alte imagini apar oameni pe puntea care ducea până la mijlocul lacului mare, dar şi un copil care se pregătea să intre cu barca pe lac. Însemnările vremii arată că aici exista un teren de tenis, dar şi o păstrăvărie.
 
În prezent, două dintre cele trei lacuri sunt pline cu apă. Adâncimea ajunge în unele locuri şi la patru metri, dar acum nu mai este destinat plimbărilor cu barca. Zona este una mlăştinoasă, pânza freatică fiind la o adâncime de cel mult trei metri. Terenul pe care se află lacul şi parcul cu copaci seculari aparţine ca şi la momentul amenajării Bisericii Romano-Catolice.
 
Locul a fost amenajat pentru a servi, cel mai probabil, ca reşedinţă de vară a episcopului catolic de Alba Iulia. În vecinătatea acestui spaţiu, înspre Bărăbanţ, pe locul vechiului curs al râului Ampoi, sistematizat de habsburgi, se afla o zonă denumită Prater (din latinul pratum = păşune). Era păşunea mlăştinoasă tradiţională a oraşului, ce servea drept teren de vânătoare (iepuri, fazani, căprioare) şi pădure de recreere pentru aristocraţia vremii. În apropiere, pe domeniul episcopal, s-a construit ulterior o terasă şi s-a amenajat un parc.
 
”Aşa se explică faptul că în perioada Marelui Război, în septembrie 1915, la solicitarea Ministerului de Interne din Ungaria, care avea nevoie de un spaţiu potrivit destinat refacerii bolnavilor de tuberculoză, primarul oraşului Alba Iulia, dr. Miklós Roska, a obţinut acordul episcopului catolic Gustav Majláth, ca în schimbul unei chirii, în acest perimetru să fie amenajat un sanatoriu. Cu condiţia păstrării dreptului de supraveghere asupra locaţiei, episcopul consimţea cedarea spaţiului în scopul refacerii soldaţilor invalizi şi a celor bolnavi de tuberculoză. În perioada interbelică, aşa cum ne-o arată fotografiile din colecţia Bach făcute la Lumea Nouă, spaţiul avea o funcţie recreativă. În 1937, era un loc frumos amenajat, destinat petrecerii timpului liber. 
 

Profitând de peisajul liniştit dat de cele trei lacuri, a căror adâncime ajungea până la 4 metri, locuitorii oraşului se bucurau de parcul îngrijit de Societatea Vânătorilor, cu copaci seculari, de grădina de vară cu terasă, unde cântau lăutari, de heleşteul pentru peşti şi debarcaderul pentru bărci. Era un spaţiu de loisir, destinat promenadei, inclusiv cu barca pe lac şi un loc potrivit pentru luarea mesei în aer liber”, afirmă Laura Stanciu de la Universitatea ”1 Decembrie 1918”. Aceasta coordonează un proiect ce vizează recuperarea şi punerea în valoare a unor imagini vechi de peste un secol reprezentând oameni şi locuri din Alba Iulia
 
În 1941, deşi era o zonă mlăştinoasă, proprietatea oferea localnicilor (militari, preoţi şi civili) posibilităţi multiple de petrecere a timpului liber. Ei se puteau bucura, într-un peisaj liniştit, de o punte care ducea în mijlocul lacului mare, dar şi de un pavilion, cu două corpuri de clădiri şi două anexe. În partea de sud a proprietăţii de la Lumea Nouă exista un teren de tenis, o păstrăvărie şi o făzănărie.
 
 
Din păcate, odată cu perioada comunistă, locul a căzut în uitare şi s-a degradat. În 1963, la solicitarea Primăriei, Episcopia Romano-Catolică a decis mutarea propriei gospodării agricole din oraş în locul Lumea Nouă/Ujvilág. În jurul fermei, care funcţiona deja în mai 1964, a fost construit un grajd. Din 1965 aici s-a mutat gospodăria agricolă şi ferma de animale a Episcopiei Romano-Catolice, care funcţionează şi astăzi. Zona nu mai este publică, deşi două dintre lacuri există şi acum. (Credite foto şi informaţii istorice: Muzeul Unirii, edu.kindergraff.ro/BBB)
 

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările