Febra aurului în Apuseni. Cum îşi recuperează urmaşii foştilor proprietari de şteampuri metalul preţios confiscat de regimul comunist

Febra aurului în Apuseni. Cum îşi recuperează urmaşii foştilor proprietari de şteampuri metalul preţios confiscat de regimul comunist

Şteampuri la Roşia Montană, instalaţii de mărunţit minereul, care funcţionau cu ajutorul apei

Până la instaurarea comunismului în România, exploatarea aurului a fost ocupaţia principală în Apuseni, mai ales în zona localităţilor unde au existat galerii miniere. Metalul galben era preluat apoi de către stat, prin intermediul băncilor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Posesorii de şteampuri – instalaţii pentru zdrobirea şi mărunţirea rocii de minereu aurifer – din Munţii Apuseni se asociau, pe baza aşa-numitelor cuxe (participaţiuni, acţiuni) şi primeau în concesiune de la statul român zăcăminte de minereu aurifer spre exploatare. 
 
Moştenitorii foştilor proprietari de şteampuri din Munţii Apuseni au încercat, imediat după Revoluţie, să obţină despăgubiri de la statul român, invocând legile retrocedării bunurilor confiscate de comunişti. Nu au avut, însă, câştig de cauză. Instanţele de judecată au constatat că nu există nicio probă că astfel de instalaţii ar fi fost confiscate sau casate de cineva.
 
În privinţa te­re­nurilor pe care se aflau vetrele de şteamp, acestea au rămas în pro­prietatea moţilor şi după naţionalizare, întrucât zona respectivă nu a fost cooperativizată niciodată. Unii nu s-au dat bătuţi şi au cerut re­tro­cedarea de către stat a aurului şi a argintului conţinut în gră­me­zile de minereu rămase neexploatate, după naţionalizare, în ve­chile vetre de şteampuri şi la gura minelor aurifere din Apu­seni. Au avut ca temei legal articolul 26 din OUG 190/2000. „Persoanele fizice şi juridice ale căror obiecte din metale preţioase şi pietre preţioase au fost preluate abuziv de către stat pot solicita restituirea acestora judecătoriei în raza căreia domiciliază sau îşi au sediul, până la data de 31 decembrie 2009“. În urma acestor procese, Statul a plătit contravaloarea în lei a sute de kilograme de aur ca urmare a unor decizii definitive obţinute în instanţele de judecată. Probele din dosarele de judecată au constat în procesele-verbale întocmite de Miliţie, în anii 1970-1971, cu ocazia confiscării acestor minereuri de la cei care au refuzat să le predea de bună voie, spre valorificare, la Întreprinderea Minieră Roşia Montană.
 
 
Astfel au procedat şi moştenitorii lui Iosif Jurca, fost asociat la Mina „Ferdinand” din Roşia Montană. Cauza a ajuns pe rolul Curţii de Apel din Alba Iulia, după ce urmaşii fostului miner au fost nemulţumiţi de decizia instanţei de fond în privinţa cantităţii de metal preţios luat abuziv de autorităţile comuniste. Concret, au cerut ca Banca Naţională să le plătească contravaloarea unui filon de aur care ar fi fost descoperit de înaintaşul lor, în greutate de 200-300 kilograme aur nativ, cât şi aurul rezultat din valorificarea a 25 de tone de minereu.
 
În faţa instanţei au fost aduşi mai mulţi martori. Unul dintre ei, fost angajat al minei „Ferdinand“, care ar fi asistat la ridicarea filonului. Bărbatul a mărturisit că s-a preluat şi s-a transportat la Uzina de preparare atât aur nativ cât şi minereu, „cam 40% minereu piatră, iar aurul nativ s-a dus în bidoane, cu grosimi între 5-15 centimetri”. Un alt martor a vorbit de o cantitate de 250-300 kilograme de aur confiscat, însă de la mina „Ferdinand“, ce avea 15-20 de asociaţi care o exploatau la momentul naţionalizării. Proba cu martori n-a fost suficientă pentru a dovedi cât aur nativ a pierdut fostul asociat de la mina din Munţii Apuseni. Proba esenţială la dosar provine dintr-un proces verbal întocmit de Miliţie în 1970. În document se spune că de la fostul asociat al minei din Roşia Montană au fost confiscate 25 de tone minereu aurifer, cantitate care a fost predată către Exploatarea Minieră din localitate. Experţii au stabilit că prin prelucrarea cantităţii de minereu în cauză a rezultat doar 151 de grame de aur fin. Cu alte cuvinte, aceasta este cantitatea maximă de metal nobil pentru care urmaşii lui Iosif Jurca au dreptul să primească despăgubiri în bani de la Banca Naţională a României.
 
 
„Faptul că instanţele au dispus plata unor despăgubiri ce a fost reţinută doar la 151 de grame aur fin nu înseamnă că nu s-au pronunţat asupra pretenţiilor recurenţilor de 350 kg aur fin. De altfel, chiar aceştia acceptă o marjă de eroare de 200 kg când susţin că aurul fin confiscat a fost de la 150-350 kg. Faţă de aceste considerente, recursul se priveşte a fi neîntemeiat“, se arată în decizia Curţii de Apel, instanţă care a dat, în septembrie 2008, soluţia finală în acest dosar.
 
Cu alte cuvinte, cantitatea maximă de metal nobil pentru care urmaşii lui Iosif Jurca au primit dreptul de a solicita despăgubiri în bani de la Banca Naţională a României a fost de 151 de grame. Suma a fost achitată de Banca Naţională, la preţul de referinţă a aurului din ziua respectivă.


 
citeste totul despre: