Cum se „spăla“ aurul la Pianu, în centrul Transilvaniei. A fost principala sursă de venit a localnicilor timp de sute de ani

Cum se „spăla“ aurul la Pianu, în centrul Transilvaniei. A fost principala sursă de venit a localnicilor timp de sute de ani

La Pianu s-a exploatat aur aluvionar timp de sute de ani

Zăcămintele aurifere de pe valea Pianului, judeţul Alba, constituie una dintre zonele de interes major pentru studiul mineritului în depozitele aurifere aluvionare din această zonă a României.

Ştiri pe aceeaşi temă

Aceste zăcăminte au format unul dintre obiectivele Programului "Minele de aur antice din Dacia", lansat în 1999 prin semnarea unui acord de colaborare ştiinţifică şi formarea unei echipe de cercetare pluridisciplinare româno-franco-germane, coordonantă de arhheologul Horia Ciugudean.
 
Campania derulată de arheologic din 1999 de pe valea Pianului a relevat existenţa unor vaste lucrări miniere de suprafaţă care se întind între Sălişte la vest şi Răchita la est. Toate lucrările miniere sunt lucrări de suprafaţă, care pot fi grupate în două tipuri principale:
 
- excavaţii vaste şi lungi, care se aliniază regulat în sensul pantei
- gropi mici, deschise una lângă alta şi însoţite de movile de debleuri, care acoperă suprafeţe întinse pe terasa inferioară de pe partea dreaptă a văii Pianului.
 
Zona denumită de localnici "La Margini" se remarcă prin complexitatea lucrărilor sale, o reţea de canale străbătând versanţii pe o lungime de peste 1 km în amonte de şantiere. Aceste canale alimentau cu apă bazinele săpate în sol şi întărite în josul pantei prin diguri. Rezervoarele distribuiau apa spre şantiere printr-o serie de canale care sunt încă vizibile şi pot fi urmărite pe teren.
 
Exploatarea aurului a fost principala sursă de venit a localnicilor din această zonă a ţării. Timp de sute de ani. Primul înscris despre această activitate apare la 1485, când s-a format satul Pianu de Sus. Activitatea a fost abdonată înainte de 1940. Ultimii care au exploatat aurul la nivel industrial în zona Pianu de Sus au fost de la o firmă din Franţa, Societe Anonyme des Mines d'Or, în perioada dintre cele două războaie mondiale. În sat exista pe vremuri Casa Auraria, unde era preluat aurul de la localnici. După desfiinţarea acesteia, din motive ce au ţinut de rentabilitatea exploatării, aurul era cumpărat de preoţii din sat. 
 
Unul dintre preoţi, Ioan A. Bena, a şi scris o mica carte pe tema aurului de la Pianu, iar exemplarul original s-a păstrat până astăzi. ”Pe hotarul Pianului de Jos, în partea numită Năsâpuri, şi în pădurea Margini, sunt o mulţime de gropi şi ridicături, semne neindoioase că acolo, în vechime, s'a spălat aur. Autorii cari descriu izvoarele de aur spun că mai mult aur iese din spălatul straturilor de aluviu decât din Munţii Apuseni”, a scris preotul în carte. Tot el îl citeaza pe un anume Benigni, care spune că ”cele mai de frunte şi mai productive spălături de aur sunt la Pian şi Răchita, în scaunul Sebeşului. Din producţia anuală de aur, care se evaluează la 11-12 maji, spălăturile singure dau 7-8 maji”, adică o jumătate de tonă de aur. Persoane interesate de aurul de la Pianu au existat şi după anul 1990, dar foraje serioase s-au făcut abia în anul 2001. A venit atunci un geolog englez şi doi români, care aveau avizul Agentiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Rezultatele cercetărilor au indicat prezenţa aurului, dar nu în cantităţi care să justifice o investiţie serioasă.
 
Pe dealurile de la nord-est de satul Pianul de Sus, judeţul Alba, se află, de asemenea, un loc numit Cetăţuia sau Cetăţeaua. Localizarea fortificaţiei este înşelătoare, partea mai înaltă a dealului şi nu terasa mai joasă a cetăţii fiind numită Cetăţeaua. Poziţia faţă de Valea Sebeşului asigură o mai bună vizibilitate, iar locul este mai uşor de apărat, pantele apropiate fiind abrupte. Administrativ, locul este la limita teritorială a Pianului de Sus cu oraşul Sebeş. Cetatea a avut în trecut un rol de apărare
 
”Dealurile de la vest de sat au o zestre istorică relevată de harta josephină. Acolo au existat exploatări de suprafaţă ale aurului până în secolul al XIX-lea. Tot în regiunea vestică a satului, pe culmea împădurită, este Culmea sau Piscul Cetăţelii, care însă nu lasă să se vadă urme de amenajare umană, dovadă că toponimele nu indică întotdeauna o anume realitate istorică.”Istoria satului Pianul de Jos este superficial cunoscută. Identificarea tipului de aşezare de pe Cetăţeaua şi cronologia relativă sunt însă corecte. Aproape de locul cercetării arheologice, deasupra drumului de hotar al Sebeşului, la cota 236 m, Ioan Berciu a identificat o probabil anterioară cetatea de pământ la Pianul de Jos, având dimensiunile de 54 x 30 metri”, afirmă arheologul Petre Beşliu Munteanu, care a realizat o cercetare în zonă. Cea mai importantă piesă descoperită este o un cuţit de uz comun (foto dreapta sus), fragmentar păstrat pe un lungime de 13,5 cm. Lama este întreagă şi are lăţimea de 1,2 cm. Pe mânerul cuţitului s-au păstrat două găuri pentru nituri.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările