Contractul pentru lotul 3 al autostrăzii Sebeş - Turda ar putea fi reziliat deşi este gata în procent de 99%. Constructorul contestă problemele invocate de CNAIR

Contractul pentru lotul 3 al autostrăzii Sebeş - Turda ar putea fi reziliat deşi este gata în procent de 99%. Constructorul contestă problemele invocate de CNAIR

Lotul 3, între Aiud şi Decea, este practic finalizat

Neînţelegerile dintre CNAIR şi constructorul lotului 3 al Autostrăzii Sebeş - Turda, compania italiană Tirrena Scavi, ar putea determina rezilierea contractului dintre cele două părţi şi amânarea finalizării acestui tronson. Lucrările sunt realizate în proporţie de 99%.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii CNAIR iau în considerare realizarea contractului în condiţiile în care constructorul nu remediază problemele constatate la inspecţia din ianuarie. Constructorul spune că lucrarea este bine făcută, şi are drept dovadă rezultatul unei expertize făcute de autorităţile competente din Cluj, contestate însă de aceeaşi autoritate de la Bucureşti.
 
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis după inspecţia din ianuarie de pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş – Turda să îi acorde un termen de 90 de zile constructorului italian Tirrena Scavi pentru a rezolva problemele constatate, în special cele de planeitate şi rugozitate.
 
Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, a comparat atunci circulaţia pe acest lot de autostradă cu cea pe o pată de ulei sau cu mersul în baie, pe gresia udă. „Am amânat recepţia pentru 90 de zile. După această perioadă va avea loc o nouă inspecţie, iar dacă până atunci constructorul nu corectează problemele de rugozitate, planeitatate şi soluţia de asfalt pe poduri, vor fi aplicate penalităţi”, spunea Şerbănescu în ianuarie. Dar de la începutul anului şi până în prezent, pe şantierul lotului 3 al autostrăzii Sebeş – Turda nu a mai fost derulată nicio lucrare, după cum reiese şi din raportările către CNAIR, unde gradul de execuţie s-a menţinut la 99% în toată această perioadă.
 
 
Întrebat din nou ce se va întâmpla dacă firma constructoare nu va reveni pe şantier pentru remedierea problemelor constatate în ianuarie, reprezentantul CNAIR a avertizat că sancţiunile pot merge mai departe de penalităţi, chiar până la rezilierea contractului, scrie Economica.net. Oficialii companiei insistă pe corectarea problemelor înainte de recepţia la terminarea lucrărilor şi nu ulterior, în perioada de garanţie. De altfel, conform legii, autostrăzile nu mai pot fi recepţionate decât dacă lucrările sunt finalizate 100%. Până anul trecut, lucrările rămase de efectuat puteau fi trecute în anexe şi finalizate ulterior deschiderii autostrăzii.
 
Pe de altă parte, un reprezentant al constructorului declara în ianuarie că şefii de la Drumuri dau dovadă de rea-voinţă când nu vor să facă recepţia, pentru că noua şosea este gata încă de anul trecut. În apărarea sa, reprezentantul firmei constructoare mai spunea în ianuarie că Tirrena Scavi efectuat la rândul său teste de planeitate şi rugozitate cu un laborator de la Cluj, din care nu au rezultat probleme aşa cum anunţă CNAIR. Conform informaţiilor Economica.net, cei din Cluj au folosit o metodă veche, de „sfârşitul secolului XIX”, numită „lata şi pata de nisip”, în timp ce specialiştii din Bucureşti au utilizat tehnologie nouă, un utilaj cu laser şi Gripper.

 
Pe de altă parte, un membru al Asociaţiei Profesionale de Drumuri şi Poduri din România susţine că prin metoda celor de la Cluj, cu „lata si pata de nisip”, „nu greşeşti niciodată”, chiar dacă este una foarte veche. Pe lângă testele celor de la Cluj şi Bucureşti, pe acest lot de autostradă a mai fost efectuat un audit de siguranţă rutieră de către un expert independent, desemnat de Autoritatea Rutieră Română.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: