Încă 10 pacienţi externaţi de la Spitalul Judeţean Alba după ce s-au vindecat de coronavirus

Încă 10 pacienţi externaţi de la Spitalul Judeţean Alba după ce s-au vindecat de coronavirus

La spitalul din Alba Iulia au fost vindecaţi de COVID 19 un numar de 66 pacienţi

Marţi şi miercuri, 2 şi 3 iunie 2020, un număr de 10 pacienţi, internaţi la secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, au fost declaraţi vindecaţi de COVID-19 şi au fost externaţi, după ce rezultatele a două teste consecutive în cazul acestora au ieşit negative.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cel mai tânăr pacient vindecat este un băiat în vârstă de 17 ani, iar cel mai vârstnic un bărbat de 60 de ani. Cei 10 pacienţi externaţi (7 de sex masculin şi 3 de sex feminin) locuiesc în Daia Română (2), Câlnic (2), Alba Iulia, Gârbova, Dobra, Cugir, Răhău şi Petreşti. 

În total, de la începutul evoluţiei pandemiei şi până în prezent, la secţia de boli infecţioase a SJU Alba Iulia au fost vindecaţi de COVID-19 un număr de 66 de pacienţi, majoritatea cu forme uşoare şi medii, respectiv cu evoluţie favorabilă la tratamentul administrat.
 
De asemenea, de la începutul evoluţiei pandemiei şi până în prezent, la secţia de boli infecţioase au fost internaţi 125 de pacienţi pozitivi cu COVID-19, boală cauzată de infectarea cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Dintre cei 125 de pacienţi pozitivi, 66 au fost declaraţi vindecaţi, iar 36 au fost transferaţi la unităţi sanitare din Blaj (13), Aiud (20), Sibiu (2) şi Sebeş (1). În prezent, la secţia de boli infecţioase se află internaţi 23 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19.
 
”SJU Alba Iulia este o unitate sanitară în care se tratează cazurile confirmate, sunt internate inclusiv cazuri suspecte, iar în propriul laborator se analizează probele recoltate pentru depistarea virusului. Recomandăm tuturor să respecte cu stricteţe măsurile şi recomandările autorităţilor implicate în combaterea pandemiei”, transmit reprezentanţii unităţii sanitare din Alba Iulia.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: