Imagini de la bordul navei care va efectua croaziera mondială supremă. Cât costă călătoria de 8 luni

Imagini de la bordul navei care va efectua croaziera mondială supremă. Cât costă călătoria de 8 luni

Viking Sun

Nava „Viking Sun“ porneşte, în acest weekend, în cea mai lungă croazieră continuă, pe parcursul a 245 de zile. Punctul de pornire este Londra, iar traseul cuprinde şase continente, 51 de ţări şi 111 porturi.

Croaziera la bordul navei cu 930 de locur va dura opt luni şi ar putea stabili un record mondial. Preţurile pentru un bilet pornesc de la aproximativ 66.900 de lire sterline şi pot depăşi 194.000 de lire sterline pentru ceea ce compania organizatoare a denumit „croaziera mondială supremă“.
 
 
„Este cel mai extins itinerariu disponibil în industrie, cu o lungime aproape dublă în comparaţie cu itinerariile croazierelor mondiale pe care le-am organizat anterior", a declarat preşedintele companiei, Torstein Hagen.
 
 
După plecarea din Londra, vasul de croazieră se va îndrepta spre Scandinavia, Insulele Caraibe, America de Sud şi insulele tropicale îndepărtate din Pacificul de Sud. Croaziera va continua de-a lungul coastelor Australiei, prin Asia, Mediterana şi înapoi în Europa. Călătoria se va încheia în Londra, în mai 2020.
 
 
Turiştii vor avea ocazia să se cazeze în 23 de oraşe, printre acestea numărându-se Rio de Janeiro (Brazilia), Ho Chi Minh (Vietnam) sau Luxor (Egipt).
 
 
În total, 54 de persoane din mai multe ţări - dintre care patru din Marea Britanie - vor petrece toate cele 245 de zile în această croazieră. Celelalte vor parcurge jumătate din itinerarul total, schimbarea de pasageri fiind programată în Los Angeles.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: