Rezerva cu cinci lame mă ţine o lună şi ceva. Lame brici! Nu mă tai, oricât de superficial aş fi într-o dimineaţă. Aparatul rade impecabil, marfă! De nouă ani mă bărbieresc sub piele, mutra mea arată ca scoasă din cutie. Şi totuşi, mă bate gândul să-l schimb. De vreo două luni, când mă bărbieresc, mă gândesc la asta. Ţi-o spun aşa, direct, băi, tată, m-am plictisit de aparatul ăsta „perfect“. Mă plictiseşte. (Aşa o fi şi cu prietenii? De la o vreme, toţi îmi spun numai futilităţi, mă plictisesc.) Am pus ochii pe un alt aparat în supermarket, ceva mai ieftin, n-are rost să-ţi spun numele, că oricum marca aia nu-ţi zice nimic, pentru că tu te-ai bărbierit numai cu lame Astra, toată viaţa ta de bărbat, şi eu m-am bărbierit la începuturile mele de bărbat cu Astra, foarte naşpa, dar eu sunt liber acum să aleg ca un prinţ, sunt consumator... Am obosit de atâta alegeri. Sau m-am plictisit să mai aleg? Tu ce mi-ai fi spus la vârsta asta? Să las, dracului, gândul ăsta stupid şi să mă gândesc la lucruri serioase, bărbăteşti. Chiar sunt curios: ce gândeai tu la anii pe care îi am eu acum? Tu nu puteai să-ţi schimbi lama Astra, asta se găsea la tutungeria din cartier, dar sigur te gândeai să schimbi ceva în viaţa ta: cămaşa, nevasta, batista, ţigările, băutura... Te-ai gândit vreodată să-ţi tai venele cu o lamă Astra? Probabil te-ai gândit, dar ai ales o sfoară cu care legai sacii de cartofi din balcon, noroc că mama a fost luminată de Dumnezeu, a fost prin preajmă şi ţi-a tăiat la timp sfoara cu cuţitul de pâine. Cuţitul ei ascuţit, ca lama ta Astra... Ce sânge rece a avut mama! Sânge de femeie bătută...

Drept să-ţi spun, aş avea cu ce să mă laud, dar nu mă laud. Îmbătrânesc.

Ce mă enervează, băi, tată, este că gândul schimbării aparatului de bărbierit nu-mi dă pace. Pierdere de vreme. Nu ştiu cum a intrat în mintea mea. De unde a venit? Uite ce lin trag cu cele cinci lame pe bărbie! Din prima se duce barba, băi, tată! Şi totuşi, mă rad aşa, ca fraierul, prizonierul acestui gând mărunt. Adică, la vârsta mea, nu-mi trece prin cap cum aş putea să fac ceva deosebit, ceva măreţ, să schimb lumea, de exemplu, să las şi eu ceva în urmă, ceva cu care să mă laud în oglindă... Tu niciodată nu mi-ai permis să mă laud. Drept să-ţi spun, aş avea cu ce să mă laud, dar nu mă laud. Îmbătrânesc.

Cred că, până la urmă, schimbarea aparatului de bărbierit este un moft. De ce n-aş putea să rămân fidel acestui brand? Toată viaţa. Înţelegi ce vreau să spun... Lucrurile astea noi nu-l schimbă pe om. Schimbarea, nu-i aşa?, vine din interior. Uite că nimic nu s-a schimbat între noi doi! Nimic.

Poate că, în vara asta, iau trenul şi trec pe la voi. Să văd cum vă stau crucile, poate apuc să curăţ pământul de buruieni, să văd cine sunt noii voştri vecini. Am să vin bărbierit, negreşit, aşa cum m-ai învăţat în fiecare dimineaţă: ras, spălat, parfumat.