Evoluţia României: cât de îmbătrânită va fi populaţia până în 2030

Evoluţia României: cât de îmbătrânită va fi populaţia până în 2030

Populaţia ţării noastre va intra anul viitor în categoria celor „îmbătrânite“, când un procent de 15,4% din locuitori va avea vârsta de 65 de ani. FOTO Arhiva Adevărul

Nu mai puţin de 34 de ţări vor avea o populaţie „foarte îmbătrânită“ până în 2030, comparativ cu doar trei state care se încadrează la acest moment în acestă categorie, conform unui raport realizat de agenţia de rating Moody's. Inclusiv România a fost luată în calcul la realizarea analizei.

Ştiri pe aceeaşi temă

În prezent, doar Germania, Italia şi Japonia se încadrează în categoria ţărilor cu o populaţie „foarte îmbătrânită“, ceea ce presupune ca mai mult de una din cinci persoane are cel puţin 65 de ani.

Îngrijorător este că peste 60% din ţările incluse în raportul Moody's vor intra chiar de anul viitor în clasa populaţiilor care „îmbătrânesc“, în condiţiile în care 7% din populaţia statelor aflate în această situaţie este formată din persoane cu  vârsta de cel puţin 65 de ani. Finlanda şi Grecia, de exemplu, vor face acest pas în 2015.

Se consideră că o naţie „îmbătrâneşte“ atunci când 7% din populaţie are cel puţin 65 de an, statele unde procentul locuitorilor cu vârsta de 65 de atinge 14% sunt catalogate ţări cu populaţie „îmbătrânită“, pentru ca naţiile „foarte îmbătrânite“ să fie cele în care 20% din populaţie are vârsta de 65 de ani, relatează Daily Mail.

 

Cum va îmbătrâni populaţia lumii pânâ în 2030 

 

Raportul Moody's arată că până în 2020, adică peste doar şase ani, cele mai multe state care vor intra în clasa celor cu o populaţie catalogată drept „foarte îmbătrânită“ se află în Europa, printre care Slovenia, Croaţia, Portugalia, Franţa, Olanda, Suedia etc. În anul 2025 va fi rândul Austriei, Belgiei, Danemarcei, Elveţiei, Cehiei, Spaniei, Poloniei, Ungariei, Estoniei şi Canadei să intre în acestă zonă. Până în 2030, grupului i se vor alătura şi alte state, printre care SUA, Marea Britanie, Noua Zeelandă, Letonia, Serbia, Bosnia şi Herţegovina sau Coreea.

În ceea ce priveşte România, populaţia ţării noastre va intra anul viitor în categoria celor „îmbătrânite“, când 15,4% din locuitori va avea vârsta de 65 de ani, în 2020 vom ajunge la un procent de 17%, în anul 2025 vom atinge pragul de 18% din populaţie, pentru ca în 2030 să ajungem la 19,1% , evoluţie care ne situează la limita intrării în categoria statelor cu populaţie „foarte îmbătrânită“ (depăşirea pragului de 20% din locuitori).

Fluxul de muncitori străini  tineri care migrează în statele cu populaţie îmbătrânită sau foarte îmbătrânită nu ajută decât în măsură destul de mică la încetinirea ritmului de îmbătrânire, se mai arată în raportul agenţiei de rating.

Numai populaţiile a 23 de ţări din totalul celor analizate în raport nu vor ajunge să fie considerate îmbătrânite până în 2013, printre acestea figurând Ghana, Quatar, Namibia, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Oman, Kuwait, Pakistan, Iordania, Filipine, India etc.

Ţările care vor îmbătrâni cel mai puţin până în 2030 

 

Conform analizei agenţiei de rating, populaţia mondială de vârstă activă va creşte între 2015 şi 2030 cu jumătate din viteza cu care a crescut în cei 15 ani anteriori. Per ansamblu, toate ţările, cu excepţia unor state din Africa, populaţia tânără fie o să scadă, fie o să crească într-un ritm mai slab între 2015 şi 2030. 

Îmbătrânirea accelerată a populaţiei va duce la scăderea ritmului creştereii economice la nivel global cu 0,4 puncte procentuale în următorii cinci ani şi cu 0,9 puncte între 2020 şi 2025, mai arată raportul Moody's.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: