Ce efecte devastatoare poate avea lipsa somnului asupra creierului şi a corpului uman. Explicaţiile unui profesor în neuroştiinţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorul  de neuroştiinţă şi psihologie de la Universitatea din California,  Matthew Walker, explică  efectele negative pe care le pot suferi creierul şi corpul uman din cauza lipsei somnului.

Dr. Walker şi-a obtinut diploma în neurologie în cadrul „Nottingham University“ din Marea Britanie şi doctoratul în neurofiziologie în cadrul instituţiei „Medical Research Council“ din Londra, Marea Britanie. Ulterior a devenit profesor de psihiatrie la „Harvard Medical School“ din SUA.

În prezent, este profesor de neuroştiinţe şi psihologie la Universitatea din California, Berkeley, SUA. El este, de asemenea, fondatorul şi directorul „Center for Human Sleep Science“.

Cercetările Profesorului Dr. Matthew Walker examinează impactul somnului asupra sănătăţii şi bolilor umane. A primit numeroase premii de finanţare de la „National Science Foundation“ şi „National Institutes of Health“ şi a publicat peste 100 de cercetări ştiinţifice.

Efectele lipsei somnului asupra creierului

Specialistul explică, aşadar, care sunt efectele devastatoare ale lipsei somnului asupra creierului uman,  potrivit Business Insider. 

„Ceea ce se ştie deja este că lipsa somnului va împiedica creierul să-şi poată face amintiri noi, aşa că atunci când nu dormim vreme îndelungată, căminul de memorie al creierului se închide şi nu putem înmagazina noile experienţe. Aşadar, nefiind capabili să creăm amintiri, am putea experimenta o senzaţie de amnezie. De asemenea, lipsa somnului va duce la dezvoltarea unei proteine toxice în creier care se numeşte beta-amiloid şi care este asociată cu boala Alzheimer, deoarece această proteină toxică este „spălată“ de sistemul nervos doar noaptea, în timpul somnului profund. Aşadar,  cu cât se acumulează o cantitate mai mare de beta-amiloid în creier, cu atât este mai mare riscul de a suferi de demenţă, pe măsură ce înaintăm în vârstă“, a explicat profesorul. 

Efectele lipsei somnului asupra corpului

Există multe efecte diferite, susţine cercetătorul, care reprezintă un real pericol la adresa sănătăţii corpului uman. Printre ele se numără infertilitatea, în cazul bărbaţilor, creşterea riscului de cancer, a infarctului miocardic şi a unui accident vascular cerebral. 

„În primul rând, ştim că privarea de somn afectează sistemul reproductiv. Ştim că bărbaţii care dorm doar cinci până la şase ore pe noapte au un nivel de testosteron egal cu cel al bărbaţilor cu un deceniu mai în vârstă. Aşadar, epuizarea vă va îmbătrâni un deceniu din punct de vedere al virilităţii. 

De asemenea, lipsa de somn afectează sistemul imunitar. Aşadar, după o singură noapte în care dormim doar 4 sau cinci ore, există o reducere de 70% a celulelor imunitare care luptă împotriva cancerului, numite celule „natural killer“ (celulele care ucid celulele tumorale sau pe cele infectate viral). Acesta este unul dintre motivele pentru care persoanele care dorm foarte puţine ore pe noapte au un risc crescut de a face cancer. Şi această listă include în prezent cancerul intestinal, cancerul prostatei, precum şi cancerul de sân.

De fapt, legătura dintre lipsa de somn şi cancer este acum atât de puternică încât recent „Organizaţia Mondială a Sănătăţii“ a decis să introducă orice formă de muncă pe timp de noapte pe lista carcinogenelor. Cu alte cuvinte, acestea sunt clasificate drept locuri de muncă care pot induce cancer, din cauza unei întreruperi a ritmului de somn.

De asemenea, lipsa de somn influenţează sistemul cardiovascular, deoarece ştim că noaptea, în timpul somnului profund  ritmul cardiac scade, precum şi tensiunea arterială. Dacă nu dormim suficient, nu avem parte de «repornirea» sistemului cardiovascular, aşa că tensiunea arterială creşte. Dacă dormiţi mia puţin de şase ore, creşte riscul de a avea un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral mortal“, explicp Prof. Dr. Walker. 

O altă întrebare este, probabil, pe buzele tuturor. Cât timp putem rezista fără să dormim înainte de a începe să simţim scăderi ale funcţiei creierului sau chiar vătămări corporale? Ei bine, specialistul afirmă că după 16 ore de activitate, corpul uman începe să tragă semnale de alarmă.

„Odată ce depăşim 16 ore active, începem să simţim deteriorarea psihică şi deteriorarea fiziologică a corpului. După 19 sau 20 de ore, capacitatea mentală este şi mai afectată. Aşadar, după 16 ore nedormite, avem nevoie de aproximativ opt ore de somn pentru a repara daunele suferite“, conchide cercetătorul. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite