5 idei de acţiuni care te duc mai departe în viaţă

5 idei de acţiuni care te duc mai departe în viaţă

Ne dorim ca fiecare zi să aibă sens, fiecare efort să fie apreciat şi răsplătit, să avem o viaţă împlinită. Dar cum să facem asta? Cel mai bine învăţăm de la oamenii care au atins succesul, pentru că ei au mers pe căi bătătorite de alţii şi noi ne putem lua după ei, analizând şi aducând în viaţa noastră lucrurile cu care rezonăm.

Ştiri pe aceeaşi temă

Iată 5 idei de acţiuni care te vor împinge în viaţă spre progres şi prosperitate.
 

1. De ce faci ce faci?

Află răspunsul clar la această întrebare: de ce fac ceea ce fac în fiecare zi? De ce trăiesc aşa şi nu altfel? Care este motivul pentru care te trezeşti dimineaţa? Munca pe care o faci te împlineşte? Dar oamenii cu care îţi petreci timpul sunt cei care te încurajează şi îţi sunt alături?
 
Sunt momente în care realizăm că ceva nu este cum trebuie, începe ca senzaţia pe care ţi-o dă o piatră mică în pantof: poţi merge cu ea, la început o simţi, apoi te deranjează, apoi te scoate din minţi.
 
Doar la noi este puterea de a face schimbările pe care le dorim şi care ne ajută să ne găsim motivaţia de a ne trezi cu zâmbet pe buze şi entuziasm, forţa de a trăi fiecare zi la maxim, energia bună şi împlinirea la finalul zilei când ajungem acasă. Asta se va întâmpla când vei decide tu şi nu depinde de cei din jur, aşa că asumă-ţi responsabilitatea. Când nu ţi-ai găsit acel ceva care să te împlinească, îţi scad pofta de viaţă, vlaga, entuziasmul, energia, amâni orice, nu mai ai chef de nimic, totul pare lipsit de sens şi de direcţie.
 
 

2. Ieşi din zona de confort!

Creierul nostru încearcă să găsească scuze pentru a ne ţine protejaţi, într-un cerc mic şi sigur, pentru că rolul lui este de a ne ţine în viaţă, iar restul ţine de noi. Aşa că va trebui să-i spunem: ”Mulţumesc pentru că-mi porţi de grijă, dar acum eu preiau controlul!”.
 
Dacă vrei să faci ceva remarcabil în viaţă trebuie să ieşi din zona ta de confort, cu paşi mici, în ritmul tău, cu un strop de curaj, ambiţie, decizie, voinţă.
 
Eleanor Rosevelt avea un sfat: ”Fă zilnic un lucru care te sperie”. Este uşor? Evident că nu, dar asta te va duce mai departe în viaţă. Iar Richard Branson a spus: ”Dacă visele tale nu te sperie, înseamnă că sunt prea mici”.
 
Când ai îndrăznit să visezi la ceva ce pare imposibil? Şi să-ţi faci un plan, chiar dacă cei din jur ţi-au spus că ”Nu e de tine!”, ”Ce-ţi veni?!”, ”N-ai nici o şansă!” şi alte astfel de descurajări peste care să treci ca peştele prin apă?
 
Fă lucruri noi! Începe cu ceva ce simţi că ţi-ar face plăcere şi-ţi dă fluturi în stomac: testează cursuri de tango, învaţă să cânţi la un instrument, ia ore de limba spaniolă, înscrie-te într-un club de teatru, fă un curs de public speaking… ai prins ideea, acum decide ce ai vrea tu să faci şi fă-ţi lista proprie!
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările