Cer un cappuccino şi mă aşez la masă, mai eram cu un prieten (noi în poza de jos). După vreo două minute, iese cafegiul afară, vine la noi la masă şi îmi spune că e gata cafeaua. Mulţumesc, vă rog să mi-o aduceţi! Nu, trebuie să veniţi dumneavoastră înăuntru să v-o luaţi! Şi vreţi să spuneţi că aţi venit până afară doar ca să mă anunţaţi? Dacă tot aţi ieşit, de ce nu aţi adus şi cafeaua? Nu se poate, trebuie să veniţi să v-o luaţi!

Bine... Şi nu m-am dus să o iau, am devenit foarte curios să văd ce se întâmplă mai departe. După vreo cinci minute, iarăşi iese cafegiul şi vine la noi la masă: Ar fi bine să veniţi să vă luaţi cafeaua, se răceşte! Bine, o să vin... Nu m-am dus, evident!

Alte cinci minute, iarăşi iese cafegiul şi vine la noi la masă, a treia oară: Să ştiţi că s-a răcit chiar de tot... Bine, nu-i nimic, o beau şi rece! Cum doriţi... În tot timpul acesta nu a intrat nimeni în cafenea, nici la masa de alături nu s-a aşezat nimeni. Cafegiul s-a jucat tot timpul pe telefon, îl vedeam prin fereastră, mă uitam tot timpul la el, tare curios eram să văd ce face.

După vreun sfert de ceas ne-am ridicat şi am plecat. I-am lăsat cei 5 lei pe masă (atât e un cappuccino la ei). Însă prietenul meu a intrat în cafenea şi şi-a luat cafeaua, care-l aştepta acolo, rece, indiferentă şi răbdătoare...

PS: prietenul meu, care e mult mai bun la suflet decât mine, s-a dus şi a discutat cu cafegiul înainte să plece. Care cafegiu, foarte mirat de întâmplare, i-a explicat că ei sunt o „coffee 2 go“, deci clientul trebuie să-şi ia singur cafeaua. O superbă lecţie despre grija cafegiului ca să nu beau cafeaua rece (a ieşit de trei ori ca să-mi spună!) şi, pe de altă parte, despre respectarea necondiţionată a principiilor şi a regulilor, deci...

PS2: dar „cursul de client service“ nu s-a oprit aici: a intervenit şi managerul în peisaj, sau patron, ce-o fi el, şi s-a apucat să scrie pe Internet că am plecat fără să-i plătesc cafeaua...