Ford Fiesta și Monica Davidescu: „cuplul eco“

Ford Fiesta și Monica Davidescu: „cuplul eco“

Concurenţi VIP Eco Challenge

Săptămâna trecută a avut loc la Bucureşti VIP Eco Challenge o iniţiativă prin care Asociaţia Presei Auto din România vrea să promoveze iniţiativele ecologice legate de automobile şi mai ales un stil de şofat care să utilizeze cât mai puţin carburant.

La eveniment au participat Octavian Bellu, Mihai Cioceanu, Mihai Constantinescu, Monica Davidescu, Anamaria Ferentz, Iuliana Marciuc, Ivan Patzaichin, Aurelian Temişan şi Gheorghe Turda, care au condus, respectiv, Opel Astra, Volkswagen Polo, Peugeot 206 plus, Ford Fiesta, Hyundai i20, Chevrolet Cruze, Mazda3, Renault Fluence şi Toyota Avensis.

Miza concursului a fost obţinerea unui consum minim de carburant, folosind tehnici de eco-driving.

Principalele reguli sunt schimbarea în treapta de viteză superioară cât mai repede posibil, menţinerea unei viteze de deplasare constantă, anticiparea traficului şi decelerarea lină.

Câştigătorul concursului a fost cuplul Monica Davidescu şi Ford Fiesta 1.4 TDCi, cu un consum real în trafic de 6,5 l/100 km, în vreme ce valoarea raportată la litrul de cilindree a motorului a fost de 4,646. Astfel, Ford Fiesta şi Monica Davidescu şi-au adjudecat şi cel de-al doilea trofeu pentru cel mai mic consum unitar de motorină.

„Eu am fost o elevă foarte bună. Aşă că am ascultat cu mare atenţie lecţia de eco-driving pe care ne-a oferit-o organizatorul APAR şi am procedat întocmai!", a declarat fericita câştigătoare.

Ivan Patzaichin a pilotat Mazda3 2.0i, consumul real fiind de 9,7 l/100 km, iar valoarea raportată de 4,852. „De când mă ştiu eu am fost un tip economic. Eu conduc liniştit şi nu mă enervez. Ca să consum cât mai puţin am oprit şi radioul şi aerul condiţionat!", a declarat marele nostru campion.

VIP Eco Challenge a fost organizată cu mai puţin de o lună înainte de „Maşina anului 2010 în România". Unul dintre autoturismele care au participat la această probă eco urmează să fie desemnat câştigător absolut de către un juriu format din cele mai autorizate voci ale presei auto din România. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările