7 octombrie, ziua în care s-au născut doi mari criminali ai lumii: Vladimir Putin și Heinrich Himmler VIDEO

0
Publicat:

La 7 octombrie 1952 s-a născut Vladimir Putin. Tot într-o zi de 7 octombrie a venit pe lume un alt mare criminal al lumii, Heinrich Himmler.

Vladimir Putin și Heinrich Himmler
Vladimir Putin și Heinrich Himmler

1698: a luat naștere Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

La Sinodul de la Alba Iulia: mitropolitul ortodox și 38 de protopopi semnează actul de unire cu Biserica Romei. Astfel ia naștere Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

În perioada comunistă, greco-catolicii din Ardeal, care reprezentau aproximativ două milioane de credincioşi, au intrat în ilegalitate, cultul lor fiind desfiinţat printr-un decret.

Capii bisericii greco-catolice au avut cel mai mult de suferit, mulţi sfârşind în închisori. Episcopii Ioan Suciu, Valeriu Traian Frenţiu, Alexandru Rusu, Iuliu Hossu, Vasile Aftenie şi Ioan Bălan au fost arestaţi în decurs de câteva zile, după ce s-au opus unificării forţate. Soarta lor au împărtăşit-o şi mulţi alţi preoţi din Blaj, Cluj, Timişoara, Arad, Oradea.

1769: James Cook a descoperit Noua Zeelandă

James Cook a navigat mii de kilometri în mari zone necartografiate ale Globului. A cartografiat teritorii din Noua Zeelandă până în Hawaii în cel mai mare detaliu și la o scară ce nu a mai fost atinsă până atunci. În timpul acestor călătorii de descoperire a explorat și numit teritorii și a cartografiat insule și zone de coastă pentru prima dată pe hărțile europene. A demonstrat calități de marinar, aptitudini de explorator și cartograf, curaj fizic și capacitatea de a-și conduce oamenii în condiții vitrege.

Cook a fost ucis în Hawaii în timpul unei altercații cu băștinașii în timpul celei de-a treia călătorii de explorare în Pacific în 1779. A lăsat în urmă o moștenire de cunoștințe științifice și geografice ce au influențat succesorii săi inclusiv în secolul al XX-lea iar numeroase memoriale i-au fost dedicate în toată lumea.

1883: Are loc inaugurarea Castelului Peleș

Castelul Peleş a fost construit la iniţiativa primului Rege al României, Carol I, în afara perimetrului comunei Podul Neagului, localitate cu o suprafaţă de 24 de km în anul 1874, an în care, din iniţiativa suveranului, comuna primeşte numele de Sinaia. Un an mai târziu, în centrul localităţii sunt construite primele case boiereşti, iar în 1876 începe construirea căii ferate Ploieşti – Predeal, care străbate şi Sinaia.

Castelul Peles FOTO Shutterstock
Castelul Peles FOTO Shutterstock

Concomitent, între anii 1873 şi 1875 a fost edificată fundaţia castelului Peleş. Ceremonia de punere a pietrei de temelie a reşedinţei a avut loc într-un cadru festiv la 10/22 august 1875, conform peles.ro.

1900: s-a născut Heinrich Himmler, politician german

Heinrich Luitpold Himmler a fost un criminal de război nazist și important colaborator al lui Adolf Hitler și unul din principalii orchestratori ai Holocaustului. Himmler a fost comandantul forței paramilitare SS (Schutzstaffel) și unul dintre liderii naziști de prim rang ai Germaniei naziste.

A fost arestat la 22 mai 1945 de sergentul Arthur Britton și a fost recunoscut imediat. Himmler urma să compară, împreună cu alți lideri, la tribunalul de la Nürnberg, inculpat pentru crime de război, crime împotriva păcii și crime împotriva umanității, însă s-a sustras judecării sinucigându-se cu cianura de potasiu dintr-o capsulă pe care britanicii nu i-o descoperiseră la timp.

Cadavrul lui Himmler a fost înhumat într-un mormânt nemarcat din cimitirul orașului Lüneburg. Ulterior, s-a afirmat că persoana care s-a sinucis nu ar fi fost Himmler, ci o sosie a lui. S-a susținut că Himmler s-a ascuns în satul Strones din Waldviertel, o zonă împădurită din Austria Inferioară, aproape de Viena, unde ar fi pregătit regruparea SS-ului.

1910: s-a născut Eusebiu Camilar, prozator, poet și traducator român

Eusebiu Camilar a fost un scriitor și traducător român, membru corespondent (din 1955) al Academiei Române.

A urmat cursurile școlii primare din satul natal și cele ale Liceului „Ștefan cel Mare" din Suceava, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” de astăzi. A debutat în 1929 cu versuri în „Moldova literară”, revista Societății Literare "Tinerimea" din Mihăileni. A fost căsătorit cu poeta Magda Isanos cu care a avut un copil , Elisabeta.

1952: s-a născut Vladimir Putin

Născut într-un Leningrad încă marcat de asediul de 872 de zile în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tânărul Vladimir Putin a fost un băiat neînfricat la școală, cel mai bun prieten al său a afirmat că „el se putea lupta cu oricine", fiindcă „nu avea frică".

Vladimir Putin a absolvit secția de drept internațional a Facultății de drept a Universității de Stat din Leningrad în 1975 cu o teză despre politica SUA pe continentul african.

După absolvirea universității, Putin a fost recrutat de KGB, în serviciul de contraspionaj. Președintele rus a fost prezentat ca fiind un ofițer de elită al serviciilor secrete KGB în anii 1980. O investigație a publicației germane Der Spiegel dezvăluie faptul că rolul său s-a redus în principal sarcini administrative banale, cum ar fi sortarea cererilor de călătorie, conform Business Insider.

Un fost coleg al președintelui rus de la biroul KGB din Dresda spune că „munca lui Putin a constat în principal în examinarea la nesfârșit a cererilor de vizită ale rudelor din Germania de Vest sau în căutarea de potențiali informatori printre studenții străini de la Universitatea din Dresda“.

Mai mult decât atât, Vladimir Putin este rar menționat în înregistrările Stasi, poliția secretă est-germană. În documentele în care fac referire la el se găsesc informații despre ziua sa de naștere sau sarcini administrative.

Horst Jehmlich, un fost ofițer Stas, a declarat pentru Der Spiegel că Putin nu a fost nimic mai mult decât un „curier“.

Vladimir Putin în uniforma KGB
Vladimir Putin în uniforma KGB

Vladimir Putin a devenit președinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn își dăduse demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008.

Din cauza limitei prevăzute de Constituție, Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev în alegerile prezidențiale, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei. Putin a ocupat această funcție în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012. În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției).

În 18 martie 2018 Vladimir Putin a fost reales în funcția de președinte al Rusiei, tot pentru un mandat de 6 ani.

În timpul celui de-al patrulea mandat de președinte, în februarie 2022,  a ordonat o invazie pe scară largă a Ucrainei, ceea ce a condus la condamnarea internațională și la impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv împotriva lui Putin însuși, provocând o criză financiară. Invadarea a dus la apeluri pentru urmărirea sa penală sub acuzația de criminal de război.

1954: s-a născut Diana Lupescu, actriță română de teatru și film

Diana Lupescu este o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce.

A absolvit în 1978 Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București, unde l-a avut ca maestru pe Amza Pellea. A jucat pe scenele din Bacău și București (la Teatrul "Bulandra", Teatrul "Nottara" și Teatrul Mic).

diana lupescu 1 1280x853 png

Diana Lupescu este căsătorită cu actorul și politicianul Mircea Diaconu din anul 1980.

1967: s-a născut Toni Braxton, cântăreață americană de muzică pop și R&B

Toni Michele Braxton (n. 7 octombrie 1967, Severn, Maryland, SUA) este o cântăreață americană de muzică pop și R&B, compozitoare și actriță de film. Braxton este cel mai bine cunoscută pentru hituri precum "Unbreak My Heart", "Breathe Again", "Another Sad Love Song". A câștigat 6 premii Grammy și alte premii muzicale de prestigiu.

1968: s-a născut Luminița Anghel, interpretă română de muzică ușoară

Luminița Anghel este o cântăreață română de muzică pop și vedetă de televiziune. A ocupat locul al treilea la Concursul Muzical Eurovision 2005 cu piesa „Let me try“.

A absolvit în anul 1986 Școala Populară de Artă, secția Canto după ce inițial a încercat de două ori să fie admisă la Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică. Ulterior, devine absolventă a Facultății de Sociologie–Psihologie în cadrul Universității «Spiru Haret». Solista debutează la vârsta de 8 ani, în anul 1976, când începe să cânte pe scenele din toată țara. Se face remarcată mai bine în anul 1987 la Festivalul Național de Muzică Mamaia, iar un an mai târziu începe colaborarea cu Ansamblul «Doina» al Armatei.

Alături de acest ansamblu începe o serie de turnee în țară și străinătate. Tot în acea perioadă este inclusă în echipa solistică a programelor barului Melody din București și începe o colaborare cu firma de impresariat Romagram.

14 luminita anghel jpeg

În 1993 a participat la Festivalul Național Mamaia cu piesa «Din tot ce a fost» și cucerește trofeul și premiul I. Piesa aparține lui Lucian Blaga, coleg în echipa de la Melody. În 1995 a obținut locul al III-lea cu piesa «Fereastra» la festivalul «Mamaia» iar un an mai târziu a obținut același premiu cu piesa «Șansa e de partea mea». Ambele piese sunt compuse de Ionel Tudor.

1979: s-a născut Simona Amânar, gimnastă română

Simona Amânar este o fostă gimnastă română de talie mondială, multiplu medaliată olimpică, mondială și europeană, actualmente arbitră de gimnastică.

A obținut 7 medalii olimpice și 10 medalii la campionatele mondiale de gimnastică și a câștigat cu echipa României patru titluri mondiale consecutive. O săritură extrem de dificilă din gimnastică îi poartă astăzi numele, fiind executată în premieră de Simona Amânar la Olimpiada din 2000.

Simona Amânar FOTO Getty Images
Simona Amânar FOTO Getty Images

Gimnasta este a doua sportivă română inclusă în International Gymnastics Hall of Fame, după Nadia Comăneci.

2008: a murit George Emil Palade, om de știință american de origine română, laureat Nobel

George Emil Palade a fost un biolog, medic și om de știință american de origine română, specialist în domeniul biologiei celulare, laureat în 1974 al premiului Nobel pentru fiziologie și medicină.

George Emil Palade s-a născut la Iaşi, la 19 noiembrie 1912.

A absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti, în 1936, iar patru ani târziu, în 1940, a susţinut teza de doctorat „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie şi fiziologie comparativă”, potrivit www.acad.ro.

Însemnele Premiului Nobel aparținând doctorului George Emil Palade, singurul român care a primit această distincție, vor intra în patrimoniul MNIR jpeg

În 1943 a devenit prin concurs, conferenţiar universitar la Catedra de Anatomie a Facultăţii de Medicină din Bucureşti, condusă de profesorul Francisc Rainer, după ce parcursese, etapele de preparator (încă din timpul studenţiei), asistent şi şef de lucrări, potrivit lucrării „Membrii Academiei Române 1866-2003”.

A plecat în SUA, în 1946, ca „visiting professor” la Institutul „Rockefeller” pentru cercetări medicale din New York. În 1952 a obţinut cetăţenia americană, urmând, ulterior, o strălucită carieră universitară. În 1961 a devenit şeful Departamentului de Biologie Celulară al Institutului „Rockefeller” din New York şi, din 1972, profesor de biologie celulară a Universităţii Yale din New Haven (Connecticut), unde a condus Departamentul de Biologie Celulară.

În cadrul cercetărilor sale, a creat „Fixatorul Palade” pentru microscopia electronică (1952), a descris structura ultrafină a mitocondriei şi topografia unor enzime ale catenei de oxireducere celulară (1952-1953), a descoperit ribozomii, organite implicate în sinteza proteinelor, numite în literatura de specialitate „Granule Palade” (1953). O altă formaţiune subcelulară, care a atras atenţia sa şi a colaboratorilor săi, a fost reticulul endoplasmic, relaţiile sale cu aparatul lui Golgi şi cu ribozomii.

Împreună cu profesorul canadian Keith Porter, a definit, în 1954, reticulul endoplasmatic ca un sistem de canale, vezicule, cisterne prezente în orice celulă vegetală sau animală. A reuşit să explice originea acestui reticul. S-a preocupat şi de câteva structuri particulare, cum ar fi: conformaţia stigmei flagelatelor, modificările intervenite în ultrastructura anumitor celule care funcţionează în organism şi îndeplinesc funcţii precis conturate, celulele secretorii ale pancreasului.

O atenţie aparte a acordat structurii moleculare şi supramoleculare a membranelor intracelulare, în special formaţiunilor membranare care alcătuiesc tilacoidele granale şi intergranale ale cloroplastelor. Pe plan medical, investigaţiile sale s-au îndreptat asupra structurii şi funcţiunilor de transport ale pereţilor sangvini.

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite