5 iulie: ziua în care s-a născut marele actor Constantin Tănase, iar în SUA s-a difuzat primul episod al serialului Seinfeld

0
Publicat:

Tot la data 5 iulie, în 1996, s-a născut Dolly, prima oaie clonată din lume. 

Mare actor român Constantin Tănase FOTO: colaj Arhiva
Mare actor român Constantin Tănase FOTO: colaj Arhiva

Constantin Tănase s-a născut într-o familie modestă (tatăl, Ion Tănase, era laborant de farmacie), într-o casă țărănească din Vaslui, județul Vaslui. A fost un elev mediocru, cele mai mari note fiind la muzică și sport. Primul contact cu teatrul l-a avut prin frecventarea spectacolelor de la Grădina „Pîrjoala”, unde se juca teatru popular, cu actori precum Zaharia Burienescu și I.D. Ionescu.

Acest lucru l-a inspirat în crearea unui grup de teatru de amatori împreuna cu prietenii, cu care juca scene din piesele Meșterul Manole, Căpitanul Valter Mărăcineanu sau Constantin Brâncoveanu, prima lor scenă fiind beciul casei. În timp, reprezentațiile s-au mutat în hambar și chiar în poiată.

Prima experiență profesională că actor a fost în cadrul trupei de teatru de limba idiș condusă de Mordechai Segalescu: aveau nevoie de un actor pentru un spectacol în Vaslui și a fost ales tânărul Tănase, care era deja nelipsit de la repetiții.

În 1896, termină gimnaziul și, în ciuda dorinței sale de a deveni actor, s-a înscris la liceul militar din Iași, unde a fost respins la examenul medical, singură probă unde nu-și făcuse griji, în favoarea unui fiu de colonel. Dezamăgit, s-a îndreptat către Brăila, unde a frecventat o scurtă perioadă liceul „Nicolae Bălcescu”, la care însă a fost nevoit să renunțe după câteva săptămâni din lipsă de bani.

În Brăila s-a împrietenit cu învățătorul și scriitorul Ion Adam, care i-a oferit tânărului de 18 ani catedră să din Cursești, Rahova, de vreme ce Adam urmă să plece la cursuri în Belgia. S-a descurcat destul de bine că învățător, însă a intrat în conflict cu directorul și câțiva profesori. Cu ajutorul lui Adam, a primit un alt post la Hârșoveni, Poenești, unde învățase poetul Alexandru Vlahuță.

Ziua de 14 octombrie 1899 îl găsește în București, unde s-a înrolat voluntar la Regimentul 1 Geniu București. După efectuarea stagiului militar s-a înscris la cursurile Conservatorului de Artă Dramatică, de unde a absolvit în 1905. A început să lucreze în teatru, și s-a căsătorit cu Virginia Niculescu în 1917.

În 1919 a pus bazele trupei de teatru Cărăbuș în București, împreună cu care urmă să creeze o tradiție de teatru de cabaret/ revistă pe parcursul următorilor 20 de ani, tradiție prezentă și astăzi, mai ales la Teatrul de revistă „Constantin Tănase”, care funcționează încă la adresa fostului „Cărăbuș” pe Calea Victoriei, 33-35, în inima Bucureștiului.

În bună tradiție a marilor actori de comedie, a creat un tip de personaj, acela al cetățeanului simplu, umil și necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat; personajul său, unic în costumul său clasic, cu pătrățele, crizantemă la butonieră și bastonaș, s-a făcut purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce-l va aduce de multe ori în atenția cenzurii.

Împreună cu „Cărăbuș” a făcut numeroase turnee prin țară, și cel puțîn un turneu în Turcia. Tănase a jucat de asemenea și la Paris. O sursă menționează operele de caritate ale actorului – 3 școli primare și o biserică.

La „Cărăbuș”, Tănase lansează carierele a numeroși artiști, mai ales Maria Tănase și Horia Șerbănescu.

A fost decorat la 28 ianuarie 1942 cu Ordinul „Coroana României” în gradul de Comandor.

Tănase a murit în București pe 29 august 1945. Au existat zvonuri conform cărora actorul ar fi fost ucis de către Armata Roșie invadatoare. Potrivit acestei versiuni, Tănase încă mai juca în București, un an după sosirea rușilor, și a fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși care aveau obiceiul să „rechiziționeze” toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând „Davai ceas”

După mai multe reprezentații a fost arestat, amenințat cu moartea, și i s-a ordonat să nu mai joace piesa. Dar Tănase nu era omul ușor de intimidat. La următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mâinile „bandajate” cu ceasuri de mâna. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariție, deși actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi și-a deschis pardesiul, scoțând la iveală un imens ceas cu pendulă. Arătând către acesta, a spus doar: "El tic, eu tac, el tic, eu tac". Două zile mai târziu marele actor era mort.

1484: asediul Chiliei

Pe 5 iulie, are loc atacul otoman asupra cetăţii-port Chilia. După redresarea situaţiei în Imperiul Otoman prin întărirea puterii personale, sultanul Bayezid II (1481 – 1512) „reclama vechile posesiuni sau zone de influenţă bizantine” (Ştefan Gorovei), drept pentru care urmărea (ca şi tatăl său) transformarea Mării Negre într-un „lac otoman”, scrie enciclopediaromaniei.

Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare (1457 – 1504), a retras locuitorii din zonă spre munte, a întărit cetăţile şi şi-a plasat trupele la Obluciţa, în faţa Isaccei, aşteptând atacul otoman. Dar sultanul s-a îndreptat spre Chilia, apărată de pârcălabii Ivaşco şi Maxim, supunând-o asediului (5 -14 iulie 1484).

Domnitorul Ștefan cel Mare FOTO: Arhiva
Domnitorul Ștefan cel Mare FOTO: Arhiva

Pierderea celor două cetăţi a scos Ţările Române din circuitul comercial european şi a lăsat Moldova fără ieşire la Marea Neagră.

Cetatea Chilia Nouă, ridicată de Ştefan cel Mare în 1479 pe malul stâng al braţului Chilia al Dunării, a fost împresurată şi asediată de forţele otomane. După o apărare de nouă zile, organizată de garnizoana condusă de pârcălabii Ivanco şi Maxim, cetatea s-a predat.

1941: brigăzile 1 şi 4 Mixte din cadrul Armatei Române au eliberat oraşul Cernăuţi

În după-amiaza zilei de 3 iulie 1941, orele 17.00, Armata 3 română a declanșat acțiunile ofensive pentru eliberarea nordului Bucovinei, ocupat de Uniunea Sovietică în iunie 1940, scrie istoricul Alesandru Duțu.

După eliberarea Storojinețului, generalul Petre Dumitrescu a ordonat continuarea ofensivei spre Cernăuţi cu forţele principale ale Brigăzii 1 mixte munte şi cu cele de la flancul stâng ale Brigăzii 4 mixte munte, precum şi executarea unei manevre spre Fântâna Albă, cu un detaşament din Brigada 4 mixtă munte, în spatele şi flancul drept al trupelor sovietice care se opuneau Diviziei 7 infanterie.

Într-o asemenea concepţie, unităţile Brigăzii 1 mixte munte (flancate la vest de Detaşamentul ,,colonel Albustin”, care a executat o amplă manevră pe direcția Seletin – Cernăuți) au manevrat (pe la vest și pe la est) dispozitivul inamic din zona Cernăuţi şi au înfrânt rezistenţa opusă în faţa oraşului, trupele sovietice retrăgându-se în grabă fără a avea timp să facă distrugeri prea mari.

Primele unităţi române care au pătruns în Capitala Bucovinei istorice, în după-amiaza zilei de 5 iulie 1941, au fost batalioanele 3 şi 23 vânători de munte, primite cu bucurie de către populaţia românească.

După eliberarea părții de nord a Bucovinei, regele Mihai I și regina-mamă Elena, împreună cu generalul Ion Antonescu, au vizitat (24 iulie) orașul Cernăuți, fiind întâmpinați de populație „cu urale și entuziastă bucurie“. 

1946: la Paris au fost prezentați primii bikini

Inginerul francez Louis Réard bănuia că lansarea sumarului costum din două piese va echivala cu ecoul unei bombe, așa că și-a botezat creația „bikini“ după numele atolului Bikini, parte a Insulelor Marshall din Pacific, care tocmai fusese bombardat cu prima racheta nucleară, în urma testelor desfășurate de SUA.

Bikinii intrau într-o cutie de chibrituri FOTO: ARHIVA
Bikinii intrau într-o cutie de chibrituri FOTO: ARHIVA

Chiar dacă bănuia că noul costum de baie se va bucura de succes, Reard nu a reușit să convingă niciun manechin profesionist să defileze în creația sa. Pe atunci, femeile purtau costume de baie care acopereau inclusiv buricul, iar Casa de Modă Reard venea cu o propunere considerată indecentă.

Singura care a acceptat provocarea lui Reard a fost Micheline Bernardini, o stripteuză în vârstă de 19 ani, dansatoare la Casino de Paris. Pentru a pune și mai mult paie pe foc, lui Reard i-a venit ideea ca Micheline să pozeze cu o cutie de chibrituri în mână, cutiuță în care era introdus un bikini tocmai pentru a demonstra cât este de mic.

1954: BBC difuzează primul buletin de știri de televiziune

The British Broadcasting Corporation (Corporația Britanică de radiodifuzare), acronim frecvent utilizat, BBC, este una din cele mai mari companii de televiziune din lume și cea mai importantă companie de televiziune britanică, finanțată din bani publici.

BBC World Service (sau BBC WS) transmite în 33 de limbi, după cum urmeză: albaneză, arabă, azeră, bengali, birmaneză, engleză pentru Caraibe, cantoneză, franceză pentru Africa, hausa, hindi, indoneziană, kinyarwanda/kirundi, kirkiză, macedoneană, mandarină, nepaleză, pashto, persană, portugheză (pentru Brazilia), română, rusă, sârbă, sinhaleză, somaleză, spaniolă pentru America latină, swahili, tamilă, turcă, ucraineană, urdu, uzbecă și vietnameză.

Radio BBC WS poate fi ascultat pe unde scurte, pe FM în 154 de capitale ale lumii, iar o selecție de programe este preluată de aproape 2.000 de posturi FM și de unde medii în toată lumea.

5 iulie 1989: Episodul pilot al serialului Seinfeld  

Tot pe 5 iulie, în 1989, în Statele Unite se difuzează primul episod al serialului Seinfeld.

Seinfeld este un sitcom american, creat de Larry David și Jerry Seinfeld (care, în plus, joacă rolul principal). Episodul pilot al serialului a fost transmis în 5 iulie 1989, serialul propriu-zis debutând în mai 1990, potrivit wikipedia.

Deși n-a avut succes imediat, popularitatea să a crescut cu timpul, încetul cu încetul. În 1992-1993, în sezonul al IV-lea, s-a aflat pentru prima dată în topul 25 al serialelor după audiență, pentru că în sezonul 1994-1995 să ajungă pe locul întâi. Când ultimul episod al serialului a fost transmis pe 14 martie 1998, a fost vizionat de 76 milioane de telespectatori.

Actorii din Seinfeld FOTO: Arhiva
Actorii din Seinfeld FOTO: Arhiva

1968: s-a născut Radu Ștefan Mazăre, fost primar al Constanței

Radu Mazăre s-a născut pe 5 iulie 1968 în cartierul Drumul Taberei din București. A urmat cursurile secției de matematică–fizică din cadrul Liceului nr. 4 din București. Ulterior, în 1987, a fost admis la Facultatea de Electromecanică din cadrul Institutului de Marină Civilă din Constanța. În timpul facultății, Radu Mazăre a fost propus în repetate rânduri spre exmatriculare.

Radu Mazăre, un primar extravagant FOTO: Arhiva
Radu Mazăre, un primar extravagant FOTO: Arhiva

Potrivit wikipedia, februarie 1990 Radu Mazăre pune bazele săptămânalului Contrast, al cărui redactor-șef a fost.  Din 1991 publicația a fost distribuită la nivel național. În 1992 devine fondator și redactor-șef al cotidianului Telegraf.

Un articol scris de Radu Mazăre în 1995 i-a adus acestuia un proces de calomnie și o condamnare la șapte luni de închisoare cu executare. A fost grațiat de președintele Ion Iliescu în 1996.

Activitate politică

Radu Mazăre a debutat în politică în noiembrie 1996, odată cu alegerea sa ca deputat din partea Partidului Democrat. După nici un an, acesta a demisionat din PD, motivându-și decizia prin existența „discrepanțelor dintre promisiunile electorale și realitățile guvernării”. În iunie 2000, în urma candidaturii ca independent, a fost ales primar al Constanței. După trei ani, Mazăre aderă la Partidul Social Democrat și este reales primar în 2004, 2008 și 2012.

În februarie 2010 a anunțat că va candida la președinția PSD, dar s-a răzgândit și l-a susținut pe Victor Ponta.

În mai 2015, Radu Mazăre a demisionat de la conducerea Primăriei Constanța în contextul urmăririi sale penale într-un dosar de luare de mită. Anterior, acesta fusese arestat preventiv și suspendat din funcție prin ordin al prefectului.

Pe 8 februarie 2019,  Radu Mazăre a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la nouă ani de închisoare cu executare într-un dosar privitor la retrocedarea ilegală a unor terenuri în stațiunea Mamaia. Pe 3 februarie 2022, Mazăre a fost condamnat definitiv tot de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese în dosarul „Polaris”. A  fost eliberat condiţionat luni, 27 mai 2024. 

1996: s-a născut Dolly, prima oaie clonată 

Dolly a fost o oaie domestică, femelă, care a reprezentat prima clonare reușită a unui mamifer dintr-o celulă somatică adultă, prin procedeul de transfer nuclear.

Clonarea a fost realizată de Ian Wilmut, Keith Campbell și colegii lor de la Institutul Roslin, în apropiere de Edinburgh, Scoția, după o serie de 276 de încercări nereușite.

Oaia clonată Dolly FOTO: Profimedia
Oaia clonată Dolly FOTO: Profimedia

Dolly a trăit până la vârsta de șase ani, când a fost eutanasiată ca urmare a faptului că suferea de artrită și de cancer pulmonar.

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite