5 decembrie: Ziua în care a murit fostul suveran al României, Regele Mihai I, la vârsta de 96 de ani
0În urmă cu șase ani, pe data de 5 decembrie, fostul suveran al României, Regele Mihai I, s-a stins din viață la reședința sa din Elveția. În aceeași zi, se împlinește un deceniu de la moartea lui Nelson Mandela, lider al Congresului Naţional African şi primul preşedinte de culoare al ţării.
1864: Legea asupra instrucţiunii
Prima lege prin care învăţământul era organizat în mod unitar. Se prevedea obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar pentru ambele sexe. A intrat în vigoare în septembrie 1865.
1883: S-a născut chimistul Gheorghe Spacu
S-a născut la Iaşi. Tot în orașul natal a studiat la Facultatea de Ştiinţe, Secţia Fizico-Chimice - în oraşul natal. Ulterior, și-a continuat specializarea în domeniul chimiei analitice la Şcoala Politehnică din Viena şi în domeniul chimiei organice la Universitatea din Berlin (1906), potrivit dicţionarului„Membrii Academiei Române (1866-2003)”.
În 1916 şi-a susţinut, la Iaşi, teza de doctorat „Combinaţii complexe de fer (Feramine)”, fiind al doilea doctor în chimie din România.
A lucrat ca asistent la catedra de Chimie Minerală, apoi şef de lucrări (1912), conferenţiar (1916), iar în 1919 a fost numit profesor la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Cluj, fi ind primul profesor de chimie anorganică şi analitică. Între 1940-1955, a fost profesor la Catedra de Chimie Anorganică şi Analitică la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti.
Autor a sute de lucrări originale, cercetările sale au devenit renumite și în străinătate. Dintre reactivii folosiţi pentru prima dată de el, mercaptobenzftiazolul este cunoscut sub numele de reactiv „Spacu”, iar reacţia pentru recunoaşterea cuprului şi a persulfaţilor, ca „reacţia Spacu”.
S-a bucurat de o largă recunoaştere naţională şi internaţională, fiind membru al Societăţilor de chimie din Berlin, Bucureşti, Paris, Washington, membru în Comisia Internaţională pentru instituirea tabelelor anuale de constante şi date numerice. De asemenea, a fost vicepreşedinte al Academiei Române, în perioada 2 iunie 1944-1 iunie 1948. A murit la Bucureşti, pe 23 iulie 1955.
1893: S-a născut matematicianul Petre Sergescu
S-a născut la Turnu-Severin, unde a absolvit atât şcoala primară, cât şi liceul. Apoi, a urmat cursurile Facultăţii de Ştiinţe, Litere şi Filosofie, precum şi Conservatorul de Muzică la București, potrivit dicţionarului „Membrii Academiei Române (1866-2003)”. Şi-a continuat pregătirea la Paris, unde, în 1919, unde şi-a luat o nouă licenţă în matematică.
În 1923 şi-a luat doctoratul la Universitatea din Bucureşti, cu teza „Sur les noyaux symétrisables”. S-a dedicat matematicii, urmând o carieră didactică, fiind profesor de geometrie analitică la Universitatea din Cluj (1926-1943) şi la Institutul Politehnic din Bucureşti (1943-1946), pe care l-a condus în calitate de rector (1945-1946).
În 1929, a înfi inţat la Cluj revista de renume mondial „Mathematica” (al cărei secretar a fost între 1929-1948). Din 1946 s-a stabilit în Franţa, unde îşi continuă activitatea ştiinţifică, dobândind o largă recunoaştere. Este autorul unor lucrări de algebră şi teoria numerelor, de ecuaţii integrale precum: „Asupra rezolvării ecuaţiilor de gradul al doilea” (1915), „Monografie asupra ecuaţiilor algebrice cu toate rădăcinile reale” (1925), „Lecţiuni privind cercetări recente asupra teoriei polinoamelor” (1934).
A fost membru al Academiei Internaţionale de Istoria Ştiinţelor, al Academiei „Masaryk” din Praga, al Academiei de Ştiinţe din Lima, al Societăţii Regale de Ştiinţe din Liege, preşedinte al Uniunii Internaţionale de Istorie a Ştiinţelor. Membru corespondent al Academiei Române (26 mai 1937); repus în drepturi ca membru corespondent al Academiei Române (3 iul. 1990). A murit la Paris, la data de 21 decembrie 1954.
1903: S-a născut fizicianul Cecil Frank Powell
S-a născut la Tonbridge, în Kent, într-o familie de armieri. A studiat la Şcoala elementară Judd din Tonibridge, unde a câştigat o bursă, la vârsta de 11 ani.
Ulterior, a câştigat o bursă la Colegiul Sidney din Cambridge (1924-1925), pe care l-a absolvit cu rezultate excepţionale, în special la ştiinţele naturale. Powell a lucrat în Laboratorul Canvendish sub conducerea lui Charles Thomson Rees Wilson şi Lord Rutherford până în 1927, când a câştigat titlul de „Doctor în Fizică”.
Aici, a realizat primele sale cercetări, care au fost despre fenomenul de condensare. Apoi, a lucrat la Universitatea din Bristol, ca asistent. Powell a fost directorul unei expediţii europene ce avea ca scop crearea unor baloane de mare altitudine în Sardinia (1952) şi în Port Valley (1954, 1955, 1957).
A realizat numeroase lucrări despre descărcarea electricităţii în gaze şi despre dezvoltarea metodelor fotografi ce în fi zica nucleară. El a fost unul dintre autorii cărţilor „Fizica nucleară în metoda fotografi că” (1946) şi „Studiul elementar al particulelor din metoda fotografi că” (1959). A fost recompensat cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1950 „Pentru dezvoltarea metodei fotografi ce de studiere a proceselor nucleare şi pentru descoperirea pionului” (mezon pi), o particulă subatomică de masă mare. Colaboratorii lui Powell în studiul său, publicat în 1947, au fost Giuseppe Occhialini, H. Muirhead şi tânărul fi zician brazilian César Lattes.
Pionul s-a dovedit a fi particula ipotetică propusă în 1935 de japonezul Yukawa Hideki în teoria sa privind fizica nucleară, ca mediatoare a forţei puternice care leagă protonii şi neutronii din nuclee, potrivit www.nobelprize.org.
Powell a primit şi Medalia de Aur Lomonosov în 1967 şi a fost cosemnatar al Manifestului Russell-Einstein în 1955. A fost membru al Societăţii Regale (1949), unde a fost premiat cu medalia Hunges, iar în 1961, cu medalia Royal. În 1961, a făcut parte din Comitetul politic ştiinţifi c al Organizaţiei Europene pentru cercetări nucleare. Powell a fost căsătorit cu Isobel Therese Artner, care l-a ajutat în cercetările sale, şi cu care a avut două fete.
1990: A apărut primul număr al cotidianului „Curierul Naţional”
Curierul Național, un ziar generalist înființat de Adrian Sârbu, a luat naștere la București pe 5 decembrie 1990, avându-l pe Horia Alexandrescu în funcția de director general.
Primul număr a fost marcat de prezența unui colectiv redacțional format din nume notabile precum Constantin Drăgan, Răzvan Bărbulescu, Dan Dumitrescu, iar responsabilități în cadrul secțiunilor erau deținute de Adrian Vasilescu, Alexandru Stroe și Cristian Teodorescu. Printre colaboratorii inițiali s-au numărat Fănuș Neagu, Beatrice Buzea, Florin Condurățeanu, Ralu Filip sau Nicolae Truță.
Publicația și-a conturat identitatea în jurul temelor din sfera realității economice, atât la nivel național, cât și internațional, abordând aspecte sociale și politice.
Curierul Național este deținut de familia Păunescu, prin intermediul companiei Media Sud Publishing, și își are sediul în aceeași clădire cu B1TV, la etajul 5 din imobilul situat în strada Cristian Popișteanu, nr. 2-4, București.
Începând cu anul 2005, ziarul și-a redefinit poziționarea, concentrându-se pe domeniul economic și adoptând un nou layout specific acestui gen de publicații. Sigla originală, un poștalion, a fost ulterior înlocuită cu un logo simplu, format doar din litere, fără alte elemente grafice.
Din 16 februarie 2018, însă, Curierul Național a revenit la vechea siglă, poștalionul fiind reintrodus în toate paginile publicației. Odată cu această schimbare, ziarul și-a adaptat și politica editorială, incluzând săptămânal interviuri și materiale cu oameni de afaceri sau reprezentanți ai patronatelor din diverse industrii.
Începând cu data de 4 septembrie 2018, Curierul Național a lansat un nou portal, reprezentând o actualizare a versiunii anterioare a site-ului său.
Ediția tipărită a ziarului a fost publicată continuu timp de aproape 30 de ani, având 12 pagini și fiind realizată în format full color.
2008: A murit cântăreața de jazz și compozitoarea Anca Parghel
S-a născut la Câmpulung Moldovenesc. Şi-a făcut studiile muzicale la Iaşi, absolvind Liceul de Muzică, apoi Conservatorul de Muzică, cu lucrarea de licenţă „Charlie Parker, un geniu al improvizaţiei”, potrivit www.bestmusic.ro.
Până în 1989 a predat canto, pian şi improvizaţie la Liceul de muzică din Suceava, la Conservatorul din Bucureşti, în Belgia (la Bruges, Namur), în Germania (Hannovra, Ravensburg, Conservatorul din Leipzig, München, Oldenburg), în Marea Britanie şi în Republica Moldova.
Începând cu anul 1984, a apărut în marile festivaluri de jazz din ţară (Bucureşti, Braşov, Sibiu, Costineşti, Iaşi) şi din străinătate (Nürenberg, Leipzig, Varşovia, Leverküssen, Viena, Liege, Tübingen, München, Linz, Zagreb, Varna, Bratislava), cântând, totodată, şi în cluburile din România şi din străinătate.
A evoluat alături de mari muzicieni români (Johnny Răducanu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian) şi alături de nume celebre ale jazz-ului internaţional (Billy Hart, Archie Shepp, Larry Coryell, Jean-Louis Rassinfosse, Phillipp Catherine, Marc Levine, Claudio Roditi, Thomas Stanko, Ricardo Del Fra, Stephane Galland, Jon Hendricks Band, Klaus Ignatzek etc.). Stabilită în Belgia, la Bruxelles (1997), şi-a continuat activitatea la catedră (profesor de jazz vocal la Brussels Royal Conservatory of Music şi la Lemmens Music Conservatory din Leuven), precum şi pe scenele de jazz din Belgia, Germania, Olanda în formule (de trio, cvartet sau cvintet) ce au cuprins pe Ciprian Parghel - bass, Tudor Parghel - tobe, Kurt Bulteel - pian şi Paolo Radoni - chitară.
Cu ocazia festivalului „Jazz Supernight” - Mamaia, din iulie 2002, a susţinut un recital alături de saxofonistul american Rick Condit, de toboşarul italian Fabio Grande şi de mai vechii săi colaboratori, pianistul Ion Baciu Jr., şi basistul Pedro Negrescu.
A apărut pe scena Festivalului de Jazz, Bucureşti 2002, alături de Big Band-ul Radio condus de Ionel Tudor. A murit la Timişoara.
2013: A murit primul președinte de culoare al Africii de Sud, Nelson Mandela
S-a născut pe 18 iulie 1918, în satul Mvezo în Umtatu, pe atunci parte a provinciei Cape a Africii de Sud. Purta prenumele Rolihlahla, care în limba xhos înseamnă „necazuri”.
Ulterior, el a devenit cunoscut pe numele său tribal, Madiba. Mandela a crescut împreună cu două surori în Qunu, satul mamei sale, unde avea grijă de turmele de vite și petrecea mult timp afară cu alți băieți. Ambii săi părinți erau analfabeți, dar fiind creștină devotată, mama lui l-a trimis la o școală locală metodistă, la vârsta de șapte ani.
A urmat cursurile Universității Fort Hare și ale Universității din Witwatersrand, unde a studiat dreptul. Trăind în Johannesburg, el s-a implicat în politica anti-colonialistă: a membru al Congresului Național African și unul dintre întemeietorii „African National Congress Youth League”, organizația de tineret a partidului.
În anul 1948 a venit la putere a Partidului Național, care a început aplicarea apartheidului. Mandela a devenit cunoscut începând cu 1952, datorită așa-numitei Defiance Campaign against Unjust Laws (Campania de nerespectare a legilor injuste), o inițiativă pașnică de nesupunere civilă.
În 1953 a devenit conducătorul organizației partidului în regiunea Transvaal. Lucrând între timp ca avocat, a fost arestat de mai multe ori pentru incitare la revoltă. Alături de conducerea partidului, a fost judecat între 1956 și 1961 pentru trădare, însă nu a fost condamnat.
Deși fusese, inițial, un adept al opoziției pașnice, și-a revizuit poziția, devenind cofondator Umkhonto we Sizwe, facțiunea armată a Congresului Național African, care este responsabilă pentru un număr de atacuri cu bombă împotriva guvernului. Arestat în 1962, a fost condamnat pe viață la 12 iunie 1964, fiind eliberat după 26 de ani de închisoare, la 11 februarie 1990, în urma unei campanii internaționale de lobby pentru cauza sa.
Devenind președintele Congresului Național African, Nelson Mandela și-a publicat autobiografia și a condus negocierile cu președintele țării, F.W. de Klerk pentru abolirea politicii opresive a apartheidului și organizarea de alegeri universale. Acestea au adus în 1994 victoria partidului său, fiind format un guvern de unitate națională.
Ca președinte de stat (conducător de jure și de facto al guvernului), a inițiat o nouă constituție și a format o comisie pentru cercetarea abuzurilor împotriva drepturilor omului din trecut. A introdus politici menite să încurajeze reforma agrară, extinderea serviciilor de sănătate publică și combaterea sărăciei.
Nu a mai candidat pentru un al doilea mandat, fiind urmat în funcție de către Thabo Mbeki. S-a concentrat pe activități caritative în combaterea sărăciei și a epidemiei HIV/SIDA, prin Fundația Nelson Mandela.
O figură controversată de-a lungul întregii sale vieți, criticii de dreapta l-au denunțat drept terorist și simpatizant comunist. Totuși a primit o multitudine de premii internaționale pentru poziția sa în privința colonialismului și discriminării: între ele Premiul Nobel pentru Pace (1993), Presidential Medal of Freedom și Ordinul Lenin. A murit pe 5 decembrie 2013, la vârsta de 105 ani.
2017: A murit fostul suveran al României, Regele Mihai I
S-a născut la 25 octombrie 1921, la Castelul Peleș din Sinaia, ca al cincilea copil al Regelui Ferdinand I și al Reginei Maria.
A devenit Regele României la vârsta de doar 6 ani, după moartea bunicului său Ferdinand I, întrucât tatăl său renunțase în decembrie 1925 la tron și rămăsese în străinătate. Deoarece Mihai nu putea guverna, o regență a fost formată din principele Nicolae (al doilea fiu al regelui Ferdinand I și unchiul lui Mihai), patriarhul Miron Cristea și Gheorghe Buzdugan, președintele Înaltei Curți de Casație (până la 7 octombrie 1929 când a murit, fiind înlocuit cu Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație).
În timpul copilăriei și adolescenței sale, Regele Mihai a primit o educație riguroasă atât în țară, cât și în străinătate. În septembrie 1940, Carol al II-lea i-a acordat puteri discreționare generalului Ion Antonescu, care i-a impus să abdice în favoarea fiului său.
Mihai, în vârstă de 18 ani, a fost proclamat rege fără depunerea vreunui jurământ pe constituție (suspendată printr-un decret din 5 septembrie 1940 al regelui Carol al II-lea) și fără votul de aprobare al parlamentului (dizolvat tot prin acel decret și redeschis abia în 1946).
Perioada domniei sale a fost marcată de evenimente semnificative, precum participarea României la Al Doilea Război Mondial și implicarea sa în lovitura de stat antifascistă din 23 august 1944, care a dus la schimbarea alianței României de la Axe la Aliați.
În 1947, Regele Mihai a fost forțat să abdice de către regimul comunist instaurat de liderul Partidului Muncitoresc Român, Gheorghe Gheorghiu-Dej. A trăit în exil în Elveția, Marea Britanie și altele, devenind un simbol al opoziției față de regimul comunist în România.
După Revoluția din 1989 și căderea regimului comunist, Regele Mihai I a revenit în țară în 1992, devenind un important simbol al reconcilierii naționale. În 2017, la vârsta de 96 de ani, Regele Mihai I a încetat din viață la reședința sa din Elveția.
Se încarcă comentariile...
